Pagini

miercuri, 16 decembrie 2009

PS Andrei la biserica „Sf. Nicolae” din Făgăraş

Sfântul Nicolae, ocrotitorul bisericii noastre brâncoveneşti, ne-a făcut un mare dar şi anul acesta: sărbătorirea hramului bisericii noastre a fost onorată de prezenţa Preasfinţitului Andrei, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Preasfinţitul Andrei a fost întâmpinat în jurul orei 9 de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele protopop Ioan Ciocan. A fost săvârşită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia Preasfinţia sa a hirotonit preot pe seama Parohiei Recea pe diaconul Constantin Spiridon, absolvent al seminarului teologic şi al Facultăţii de Teologie din Cluj. Imediat după Taina Hirotoniei, Părintele Episcop le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa preotului în viaţa unei parohii, despre respectul şi iubirea acestuia faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, dar şi despre respectul pe care enoriaşii îl datorează preotului.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul a dat citire cuvântului pastoral al Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, adresat credincioşilor de Sfântul Nicolae, în vederea constituirii fondului filantropic eparhial, din care urmează ca şi în 2010 să fie acordate ajutoare familiilor sărace, oamenilor bolnavi care nu îşi pot permite achiziţionarea medicamentelor, elevilor şi studenţilor cu o situaţie materială precară şi altor persoane care au nevoie de ajutorul fraţilor lor creştini.
În continuare părintele protopop Ioan Ciocan a făcut o rememorare a evenimentelor din ultima perioadă, când în Protopopiatul nostru au fost numiţi mai mulţi preoţi tineri, iar în final noi, toţi cei prezenţi, i-am mulţumit Preasfinţitului Andrei pentru marea bucurie pe care ne-a prilejuit-o prin prezenţa în mijlocul nostru, rugându-l să primească în dar o icoană, semn al dragostei şi preţuirii noastre.
Pr. paroh Ioan Dincă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 35 - decembrie 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu