Pagini

miercuri, 16 decembrie 2009

,,Lanţ” al credinţei şi bucuriei la Şinca Nouă

Odată, fiind întrebat de către un credincios despre rostul şi rânduiala Laudelor zilnice, am încercat să-i explic folosind imaginea unui lanţ. Fiecare zi liturgică este o zală legată armonios de cea anterioară şi de care se leagă următoarea. Astfel, cu fiecare ciclu zilnic de rugăciune, ,,lanţul” întins spre cer, început de înaintaşi şi continuat de urmaşi, creşte mereu.
Această imagine plastică a lanţului mi-a revenit azi, 9 noiembrie, doar că acum sensul lui parcă era descendent, şi iată cum. Duminică, 8 noiembrie, am văzut pe Domnul Iisus Hristos răsplătind credinţa unor semeni ai noştri, dăruind minunat vindecare femeii bolnave ce s-a atins de poala hainei Lui şi mai ales înviindu-i fiica lui Iair. Am văzut apoi mulţime de îngeri, conduşi de Arhanghelii Mihail şi Gavriil, împlinind voia Domnului, coborându-se la noi şi îndrumându-ne pe calea cea bună. După aceste minunate prezenţe, parcă foarte firesc, a urmat prezenţa, în suflete şi în cel mai real mod prin sfintele moaşte, a Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei, prăznuit în 9 noiembrie.
Prin voia lui Dumnezeu şi cu ajutorul Sf. Nectarie, la Şinca Nouă reînvie una din mănăstirile căzute sub urgia prigoanei uniate. Paraclisul mănăstirii va avea hramul „Sf. Nectarie”. Lucrările, deşi avansate, n-au dat încă posibilitatea săvârşirii slujbelor, astfel că, împreună cu toată obştea credincioşilor din Şinca Nouă, în frunte, firesc, cu domnul primar, am avut deosebita bucurie şi plăcere să primim în sfânta noastră biserică pe Sfântul Nectarie, cu cei doi ucenici şi slujitori ai săi - părintele stareţ Matei şi părintele Nectarie, împreună cu mulţimea preoţilor şi credincioşilor veniţi cu acest prilej.
Slujba a început încă de duminică seara, cu Vecernia, Litia, Utrenia şi Paraclisul. Luni dimineaţa, un sobor format din 20 preoţi şi un diacon au adus laudă şi mulţumire lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi cu acatistul, Sf. Liturghie şi sfinţirea apei. Pe tot parcursul slujbei, mulţimea credincioşilor, într-o adevărată atmosferă duhovnicească, s-a închinat la sfintele moaşte şi la icoanele frumos împodobite, aducând pe lângă evlavia credinţei şi ofrandă de mulţime de flori, precum şi donaţii pentru susţinerea lucrărilor. Liturghia a fost împodobită cu ofranda cântării corale adusă de membrii corului parohiei noastre, condus de domnul profesor Gheorghe Malene.
În cuvântul rostit la Sf. Liturghie, părintele Cornel Ursu (Făgăraş-Galaţi) a evidenţiat pacea, bucuria, armonia şi binecuvântarea divină, revărsate cu prisosinţă prin Sf. Nectarie asupra tuturor celor prezenţi dar şi a parohiei şi a întregii zone. Părintele stareţ Matei, pătruns de emoţie, a subliniat legătura duhovnicească a Sf. Nectarie cu Sf. Ierarh Nicolae - hramul bisericii noastre, astfel că Sf. Nicolae l-a găzduit în ,,casa sa" pe fiul său duhovnicesc, Sf. Nectarie. Totodată a adus mulţumiri lui Dumnezeu, Maicii Domnului, sfinţilor, dar şi părinţilor slujitori, credincioşilor participanţi şi mai cu seamă obştii din Şinca Nouă şi domnului primar prin care, cu voia Domnului, s-a făcut posibilă reînvierea mănăstirii şi sărbătoarea de azi.
Toţi participanţii au fost invitaţi la Căminul Cultural la agapa (care se doreşte a fi începutul unei tradiţii) oferită de credincioşii satului nostru, pentru care le mulţumesc şi eu, rugând pe Dumnezeu să le plinească toată jertfa şi osteneala.
Cu bucurie în suflete, adresăm Sfântului Nectarie şi obştii mânăstirii invitaţia ca şi în viitor să ,,găzduiască” în încăpătoarea noastră biserică. Închei această relatare având încă în minte imaginea ,,lanţului-scară", urcând de la noi spre Dumnezeu prin rugăciunea neîntreruptă a Bisericii şi coborând de la El prin Maica Sa, prin Îngeri şi prin Sfinţi, la noi.
Pr. paroh Sorin Suciu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 35 - decembrie 2009


Praznuirea Sfantului Nectarie la Sinca Noua, 8-9 noiembrie 2009
Vezi mai multe video din Evenimente

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu