Editorial: Adevăratele cadouri

Vânaţi, cu asiduitate, de "spiritul" comercial al Crăciunului, cu toată avalanşa de oferte, fiecare aşa-zis mai avantajoase, simţim că nimic nu ne mai satisface. Suntem nemulţumiţi cu ceea ce avem şi nici măcar nu ştim ce să ne mai dorim. Avalanşa ofertelor de Crăciun ne etalează, din păcate, doar alternative la tihna sărbătorii de altădată şi, în fond, la Hristos. Crăciunul a devenit tot mai mult un joc exterior de lumini şi umbre (ghirlande, instalaţii cu leduri colorate etc.) şi tot mai puţină lumină pentru suflet. Şi asta, culmea, pentru că aşa ne place.
Aceşti ”înlocuitori” ai bucuriei de Crăciun ne determină să fim nostalgici după bucuriile nesofisticate de altădată, după simplitatea serilor de ajun cu mere, nuci şi covrigi, după postul cu fasole şi cartofi, fără parizer şi crenvurşti „de post” sau alte invenţii.
Toţi aşteptăm cadoul moşului, dar ce ne facem cu adevăratele cadouri, care se împuţinează de la an la an? Vă întrebaţi: care adevărate cadouri, că doar şi cuptorul cu microunde pe care l-aţi cumpărat soţiei a fost adevărat şi a şi costat ceva…; patinele sunt adevărate şi au fost şi ele câţiva lei; brazii s-au scumpit şi, în general, toate darurile şi confortul de Crăciun au cam costat. Dar, ”cadourile adevărate” de Crăciun sunt altele. Şi, pentru a le descoperi, în toată frumuseţea lor, am să vă istorisesc o legendă de acum două mii de ani.
Se spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea, pe nume Artaban, şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a cumpărat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Pentru că a întârziat la întâlnirea cu ceilalţi trei magi, salvând un rănit de la moarte în schimbul safirului, şi-a petrecut toată viaţa căutându-L pe Hristos, timp în care a împărţit, pe rând, celelalte două pietre preţioase salvând un copilaş de la ucidere în timpul persecuţiei lui Irod şi eliberând o tânără din sclavie. După 33 de ani de căutare, L-a găsit pe Domnul Hristos în Ierusalim, înainte să-şi dea ultima suflare, pe cruce. În genunchi, la picioarele crucii, Artaban plângea ruşinat că nu mai avea nici un dar pe care să-l ofere Mântuitorului. Hristos l-a privit cu drag şi i-a spus: ”În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri. Tot ce duceai cu tine, ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine.”
Această istorioară este menită să ne descopere adevăratele cadouri pe care Dumnezeu le aşteaptă de la noi. Darurile adevărate au o dimensiune spirituală, pentru că, deşi ele sunt îndreptate către semeni, ne pun în legătură cu Domnul Hristos, al Cărui cuvânt îl împlinim, şi ne ajută să ne asemănăm cu El, Care S-a făcut pe Sine dar nouă, pentru ca şi noi să avem puterea şi curajul de a dărui o fărâmă de suflet semenilor noştri. Celelalte daruri de Crăciun sunt menite doar să le amintească celor dragi ai noştri că îi iubim, într-o manieră practică.

Pr. Adrian Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 35 - decembrie 2009