Pagini

joi, 19 noiembrie 2009

Părintele Teofil îl vede de acum, în permanenţă, pe Dumnezeu

“Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”

Sigur că l-a văzut şi în viaţa pământească. Aşa cum arăta şi PS Andrei Făgărăşeanul, Părintele Teofil Părăian este duhovnicul secolului XXI, duhovnicul bucuriei. Nu spunem că a fost, ci că este. Sfinţia sa sublinia că: “eu sunt prieten şi cu viii şi cu morţii”.
Prima aluzie publică la iminenta plecare din această lume a făcut-o în predica de Izvorul Tămăduirii, apoi a spus-o unor prieteni. Şi-a îndeplinit la maxim misiunea divină pe pământ românesc. Spunea că: “sunt mulţumit de două lucruri – când am făcut un bine şi că am dormit. De ce că am dormit? Pentru că a doua zi eram odihnit şi puteam realiza tot ce mi-am propus”. A trecut prin suferinţe grele. Spuneau medicii că: “era ca un miel, nu a scos nici un vaiet”.
Şi acum, o concluzie aşteptată. Este sfânt şi o spun conştient că m-ar fi corectat, din smerenie şi din precizia dumnezeiască ce a avut-o constant.
Pentru creştinii care nu i-aţi trecut pragul chiliei: căutaţi-l la mormânt!
Călin Pisoiu, Făgăraş

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu