Continuăm serialul dedicat formării de „părinţi inteligenţi”. Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, atrage atenţia asupra modului defectuos în care se face educaţia contemporană şi pledează pentru trecerea de la „părinţi buni” la „părinţi inteligenţi”; în acest sens vorbeşte despre şapte deprinderi ale celor dintâi, care trebuie transformate. După ce am văzut că prima deprindere a părinţilor inteligenţi este aceea de a-şi lăsa copiii să-i cunoască, a doua – a le alimenta personalitatea, a treia – a-i învăţa să gândească, iar a patra – de a-i pregăti pentru greutăţile vieţii, trebuie să înţelegem că cel mai bun mod de a dezvolta toate aceste deprinderi este de a căpăta o a cincea deprindere, aceea de a dialoga.
Acordaţi-le libertatea de a vorbi
Între a sta de vorbă şi a dialoga este o mare diferenţă. A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea care o constituim fiecare dintre noi, a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce este ascuns în inimă, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor.
Din păcate mai mult de jumătate din părinţi n-au avut niciodată curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile lor, despre pierderi şi frustrări personale. Părinţi şi copii trăiesc sub acelaşi acoperiş ani de-a rândul şi totuşi rămân izolaţi unii de alţii, spun că se iubesc dar cheltuiesc prea puţină energie pentru a cultiva iubirea. Părinţii au grijă să se ocupe de maşină sau de robinetul stricat, dar nu îşi fac timp să se îngrijească de deteriorările emoţionale din cadrul relaţiei cu copiii lor.
Trebuie să căpătăm deprinderea de a ne reuni cu copiii noştri, de a dialoga cu ei, de a le da libertatea de a vorbi despre ei înşişi, despre neliniştile şi dificultăţile pe care le au. Dacă părinţii nu le-au vorbit niciodată copiilor despre visele lor cele mai importante şi nici nu i-au ascultat vorbind despre bucuriile şi decepţiile lor, ei nu sunt o familie, ci nişte străini. Nu există o reţetă standard pentru formarea unei familii sănătoase, însă există un ingredient care nu poate lipsi: dialogul.
Strigăte după ajutor
În fiecare tânăr, chiar şi în cei mai complicaţi şi retraşi, există o lume care aşteaptă să fie descoperită. Mulţi tineri sunt agresivi şi rebeli, iar părinţii lor nu înţeleg că, prin agresivitatea lor, ei strigă după ajutor, iar comportamentele lor sunt de fapt strigăte care imploră prezenţa, dragostea şi atenţia părinţilor.
Multe simptome ca durerile de cap sau durerile abdominale sunt şi ele strigăte tăcute ale copiilor, pe care nu le aude nimeni, pentru că părinţii, în loc să le deschidă inima lor, îşi duc copiii la psihologi.
Pentru a îmbunătăţi relaţia cu copiii voştri, încercaţi să comutaţi dialogul de la canalul general, de genul: „Ce faci?”, „Cum a fost la şcoală?”, la canale tematice. Relaţia voastră se va transforma, copiii vor deveni mai afectuoşi şi vor dialoga mai mult. Excludeţi cât mai mult televizorul din viaţa de zi cu zi şi încercaţi, cel puţin din când în când, să petreceţi timp cu copiii, discutând sau făcând împreună lucruri interesante: mergeţi împreună la bucătărie, inventaţi noi feluri de mâncare, spuneţi glume, jucaţi fotbal, plantaţi flori etc.
Tulburări psihice şi emoţionale
Îmbrăţişările şi conversaţiile permanente cu copiii cultivă afectivitatea şi risipesc singurătatea. Mulţi europeni şi americani suferă de o singurătate profundă şi, la rândul lor, nu ştiu să ajungă la copii şi să dialogheze deschis cu ei. Locuiesc în aceeaşi casă, dar trăiesc în lumi diferite, fiind lipsiţi de contact sufletesc şi dialog, care creează o sferă de solidaritate, îmbogăţesc emoţia şi dau sens vieţii.
Mulţi tineri se sinucid în ţările dezvoltate, pentru că rareori cineva pătrunde în lumea lor şi poate să îi asculte fără idei preconcepute. Cel care comite un act de sinucidere nu vrea să îşi ucidă viaţa, ci durerea sa. Toţi cei care se gândesc la moarte sunt în fond înfometaţi şi însetaţi de viaţă. Ceea ce vor să distrugă este suferinţa cauzată de conflictele lor, singurătatea care îi descurajează, sau frica ce îi doboară. Într-o societate în care părinţii şi copiii nu sunt prieteni, depresia şi alte tulburări emoţionale întâlnesc un mediu ideal pentru a se dezvolta.
Perla inimii
Autoritatea părinţilor şi respectul din partea copiilor lor nu sunt incompatibile cu prietenia. Pe de o parte nu trebuie să fiţi indulgenţi, nici să fiţi o jucărie în mâna copiilor voştri, pe de altă parte trebuie să căutaţi să le fiţi un foarte bun prieten.
Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este ca o perlă ascunsă în inimă. Ea este, în acelaşi timp, atât de scumpă şi atât de accesibilă. Scumpă – pentru că aurul şi argintul nu o pot cumpăra, şi accesibilă – pentru că şi cel mai amărât dintre oameni o poate găsi.
A consemnat Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 28 - mai 2009
Vedeţi şi:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu