Primim la redacţie: „Flavia a crescut în biserică“

M-am regăsit şi de această dată într-unul dintre articolele Apostolatului. E vorba de "Azi mergem sau nu la biserică?" De fapt, mi-am amintit cum am început noi trei să mergem la biserică.
Aflasem că sunt însărcinată (mă năpădesc amintirile: pe la începutul lui februarie, cu 3 ani în urmă). Le-am dat vestea naşilor, care ne-au îndrumat să mergem duminica la Sf. Liturghie. Mai degrabă naşul a insistat, cu argumente solide, rămânându-mi în minte expresia: "să-i bineplacem lui Dumnezeu".
Cred că prima data am fost în duminica lăsatului sec pentru Postul Paştelui, la biserica veche (aşa îi spunem noi), cu hramul Cuvioasa Parascheva. Este o biserică deosebită, cu o arhitectură deosebită. Până când am născut am lipsit de puţine ori, dar cred că cel mai greu mi-a fost când mergeam doar cu Flavia în burtică, căci Valeriu, soţul meu, făcea tratament (o experienţă mai puţin plăcută, dar putem spune "Cu noi este Dumnezeu"). Ah, şi mergeam pe jos de acasă la biserică, pe str. Plopilor, şi vedeam un cuib de berze pe coşul părăsit al unei întreprinderi închise. Mă fascina familia aceea de berze, le urmăream, eram curioasă să văd ciocurile puilor proaspăt ieşiţi din ouă, şi îmi părea tare rău când vedeam cuibul părăsit.
Am născut, la botezul Flaviei au participat toţi cei trei preoţi: părintele Vasile, părintele Florinel şi părintele Adrian - acesta din urmă ne-a devenit duhovnic, un an mai târziu.
În decembrie 2007 a fost sfinţită a treia biserică ortodoxă din Năvodari, cu hramul Sf. Nicolae, iar noi l-am urmat acolo pe părintele Adrian, preotul paroh. Biserica este în construcţie, dar are o... mireasmă aparte. Acum mergem cu maşina, e ceva mai departe, dar au fost şi dăţi când m-am dus/întors cu căruciorul împreună cu Flavia.
Mai sunt şi alţi enoriaşi care l-au urmat pe părintele Adrian de la biserica veche aici şi care ne-au remarcat: mi-au spus că Flavia a crescut în biserică. Cu adevărat a crescut în biserică. Este tare cuminte (şi nu că este a noastră)... De cele mai multe ori, ne stă în braţe pentru a-l vedea pe părintele. Astă vară, părintele a lipsit într-o duminică. Slujba a ţinut-o un alt părinte, iar vocea Flaviei a răsunat cristalin în biserică: "Unde e părintele Adrian?". Fiecare gest, mişcare de-a noastră este sesizată de ea. Anul trecut, în Duminica Floriilor, avea 1 an şi 7 luni şi a început să ne spună frânturi din Tatăl Nostru. În preajmă sărbătorii Crăciunului ce a trecut am remarcat că ştie şi părţi din Crez...
Chiar dacă au fost momente de "răzvrătire", am alternat ieşitul afară cu intratul în biserică, până s-a obişnuit să stea liniştită. Dar totodată şi părintele încurajează statul cu copiii în biserică.
Nu ne-am pus niciodată problema de a nu merge măcar o duminică la biserică. Doar în cazurile de boală... În ultima vreme au fost vreo două, dar a mers soţul meu. M-am simţit ciudat de goală... dar aşteptam "să răsară soarele"...
Felicitări pentru efortul pe care îl depuneţi în realizarea Apostolatului.
Numai bine vă dorim,

Aurelia Năsturaş, Năvodari

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 26 - martie 2009