Pagini

marți, 10 martie 2009

Ce mâncăm în post?

La începutul fiecărui post multe dintre magazine pun la vedere standuri întregi cu „produse de post”. V-aţi întrebat vreodată ce conţin produsele respective? Pentru a avea o alimentaţi sănătoasă în post, facem apel la câteva sfaturi ale Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti:

Postul are o foarte mare eficienţă pentru organismul omului, demonstrată ştiinţific. Perioadele de post au fost aşezate cu foarte mare înţelepciune, în fiecare sezon trupul având nevoie de o perioadă de detoxifiere şi adaptare la perioada următoare. Eficienţa este valabilă însă numai dacă ţinem cont de anumite reguli în perioada postului, şi anume:
• să nu consumăm produse prelucrate numite „de post” care înlocuiesc carnea şi sunt foarte procesate şi drese cu multe E-uri (pateu, cârnaţi, salam etc.). Compoziţia acestora este cam aceeaşi: soia, polifosfaţi, agenţi de îngroşare, coloranţi (carminul de exemplu se extrage folosind aluminiul, iar prezenţa acestuia în organismul uman provoacă Alzheimer), conservanţi etc.
• să nu cumpărăm alimente la care nu este prezentată lista ingredientelor, pentru că, de obicei, acestea oferă „surprize” (cum ar fi popularele Fornetti)
• consumul margarinei este contraindicat total
• uleiul de măsline este extraordinar, însă trebuie să avem mare grijă atunci când îl cumpărăm, pentru că este cel mai falsificat ulei din lume. Citiţi întotdeauna eticheta (s-ar putea să nu fie ulei de măsline, ci din reziduuri de măsline - olio di sansa di oliva)! Uleiul recomandat este cel extravirgin presat la rece.
• nu este recomandat să folosim uleiul de măsline la prăjit, pentru că îşi pierde toate valorile nutritive. Există însă uleiuri „rezistente la prăjit”, cum este uleiul nehidrogenat de palmier
• nu sunt recomandate compoturile şi gemurile din cauza cantităţii mari de zahăr care se află în acestea. Sunt preferabile fructele ca atare, fie ele şi din supermarket.
• în post mai ales este recomandat să ne preparăm noi mâncarea, deşi găsim în comerţ tot felul de mâncăruri de post gata preparate, în fast-food-uri sau hipermarketuri. Alimentele procesate sunt extrem de gustoase, dar nu au valoare nutriţională. Astfel noi mâncăm fără să ne hrănim (în plus acumulăm şi tot felul de toxine) şi apoi ne îmbolnăvim.
• nici un aliment nu este suficient pentru sănătate, de aceea este recomandată o dietă diversificată. Leguminoasele – fasolea, soia boabe, mazărea, bobul, lintea – sunt o excelentă sursă de proteine; nuciferele (nuci, alune, seminţe de dovleac etc. neprăjite şi nesărate) conţin omega 3 şi alţi acizi graşi „buni”. Nucile se păstrează în coajă şi se desfac doar înainte de consumare, altfel se oxidează!
• dieta noastră trebuie să conţină o cantitate foarte mare de legume şi fructe.
A consemnat Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 26 - martie 2009

2 comentarii:

  1. Am aflat intamplator despre existenta sfantului Nectarie. Eram la bunicii mei si am citit intr-un ziar despre minunile savarsite de Dumnezeu la rugaciunile Sfantului Nectarie din Eghina. Am citit in diferite randuri si despre alti sfinti, dar nu prea m-am oprit asupra lor, insa asa cred ca a facut Dumnezeu ca sa-l tin minte pe acest sfant ... si pana la urma, cat m-a ajutat pe mine si pe cei din jurul meu.
    Despre Sfantul Fanurie am aflat dintr-o carticica pe care am primit-o de la un preot. Eram mic, si mama mea era internata la o clinica de cardiologie. Venind de la scoala am aflat de la o doamna ca mama va trebui sa fie operata pe cord. M-am speriat foarte tare si mergand acasa am citit acatistul acestui sfant mucenic. Mare mi-a fost bucuria cand tatal meu s-a intors si el acasa si mi-a spus ca doamna ce-mi spuse vestea despre operatia mamei ar fi inteles gresit. Sunt convins insa ca tamaduirea aceasta a fost o minune savarsita de Dumnezeu la rugaciunile Sfantului Fanurie.
    Altadata acest sfant, alaturi de Sfantul Nectarie si alaturi de Maica Domnului au fost alaturi de mine la diferite operatii pe care le-am suportat eu sau cei din jurul meu. Nasul meu era bolnav de cancer cu metastaze si in mod miraculos s-a vindecat, iar acum multumita Lui este sanatos. Alteori impreuna cu o prietena am apelat la acesti doi sfinti pentru a se ruga si ei lui Dumnezeu ca bunica fetei sa se insanatoaseasca, ea fiind bolnava tot de ingrozitoarea boala, cancerul.
    Am promis atunci amandoi ca vom spune si altora postand pe diferite site-uri intamplarile acestea pentru ca si alti oameni care au nevoie sa stie ca bine este a scapa catre Dumnezeu avand alaturi si pe acesti doi sfinti. Bunica fetei a inceput dupa un an sa sangereze din nou. Noi am gresit pentru ca nu ne-am tinut promisiunea, o facem insa acum ...
    In orice imprejurare grea si nu numai, rugati-va catre Maica Domnului, catre Sfantul Fanurie, catre Sfantul Nectarie si catre orice sfant al lui Dumnezeu. Indrazniti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma alatur si eu cititorilor si va spun povestea bunicii mele. Acum are 68 de ani si anul trecut a aflat ca are o boala necrutatoare. A fost un soc pentru toata familia, doctorul a confirmat ca are cancer si trebuie operata urgent. Am aflat de Sfantul Nectarie de la un prieten care e student la teologie. Inainte de a merge bunica la operatie, m-am rugat Sfantului Nectarie si Sfantului Fanurie si Maicii Domnului in fiecare zi impreuna cu acest prieten. Operatia a decurs bine,iar doctorul a spus ca trebuie sa faca 6 sedinte de chimioterapie. Multumesc Lui ca a trecut peste toate acestea. Am promis atunci ca vom scrie povestea sa stie si altii ca e bine sa apeleze si ei .... asa ca rugati-va catre Maica Domnului, catre Sfantul Fanurie, catre Sfantul Nectarie si catre orice sfant al lui Dumnezeu.
    Multumim Sfantului Nectarie, Sfantului Fanurie si Maicutei Domnului pentru ajutor. Cred ca sfantul ar vrea ca multi oameni sa stie ca au o sansa, prin credinta si rugaciune.

    RăspundețiȘtergere