Pagini

miercuri, 11 martie 2009

„Am onoarea să vă salut!“

Oare ce aş putea să-i urez părintelui Teofil de ziua lui? Dacă i-aş spune “La mulţi ani!”, mi-ar răspunde: „Mulţi sunt în urmă”. Dacă i-aş ura: „Să vă dea Domnul sănătate”, mi-ar spune “Să mi-o ţină câtă o am, că e bine!”. Poate „Să fiţi fericit!”, dar eu ştiu că mi-a spus de multe ori: „Eu sunt un om fericit”. A, dar poate că am găsit ceva: “Să trăiţi veşnic!”. Parcă îi aud însă răspunsul: “Veşnicia ţi-o trăieşti încă de aici”.
Nu, nu ştiu ce aş putea să-i urez, pentru că pe toate le are. Poate că să-l salut, ar fi mai bine. Şi o fac tot cu cuvintele sale: „Am onoarea să vă salut!“. Părinte Teofil, acum, când împliniţi această vârstă patriarhală, vă spun unele ca acestea:

Bucură-te, că doar pe căile Evangheliei ţi-ai ostenit picioarele
Bucură-te, că nu ai trecut cu vederea nici o iotă din Lege
Bucură-te, că pentru aceasta Dumnezeu nu te-a trecut cu vederea
Bucură-te, că neputinţele trupeşti le-ai făcut trepte spre desăvârşire
Bucură-te, secerător îmbelşugat al bucuriei
Bucură-te, că din poezie ţi-ai făcut rugăciune şi din rugăciune poezie
Bucură-te, cinstitorul Tradiţiei
Bucură-te, tezaurul cuvintelor de duh
Bucură-te, că ai înţeles că adevăratele osteneli monahale sunt cele ale minţii
Bucură-te, că nevederea trupească ţi s-a făcut uşă a curăţiei
Bucură-te, că pentru a vesti Evanghelia păcii ai străbătut toate laturile ţării
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu, părintele nostru.

Protosinghel Matei Bilauca, stareţul Schitului „Naşterea Maicii Domnului” - Şinca Veche

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu