Pagini

marți, 10 februarie 2009

Hipermarketul, fericire la pachet

Nu-i aşa că hipermarketul pare un paradis de rezolvare a problemelor, cu toate cumpărăturile la îndemână, fiind chiar relaxant? Găsim tot ce vrem într-un singur loc… unele lucruri chiar şi la “reducere”. Ceea ce ştim mai puţin este că oamenii din spatele sistemelor de hipermarket sunt adevăraţii profesionişti ai vânzărilor… noi suntem doar amatori. Pare că ni se cântă după imnul “Clientul nostru - stăpânul nostru”, dar de fapt noi, cumpărătorii, dansăm după strategiile lor de vânzare.

Arta vânzării
Vânzările constituie în lumea de azi un domeniu bine pus la punct, cu multe studii şi cercetări în psihologia cumpărătorului. Cei care administrează hipermarketurile sunt specialişti şi urmează strategii bine stabilite. Iată câteva exemple:
- hipermarketul, prin felul în care este amenajat, plin de produse aşezate frumos şi la-ndemâna noastră, dă impresia unei lumi în care poţi avea orice, poţi consuma tot ce-ţi place şi nimic nu te opreşte. Creează o lume a consumului, inducând ideea că a fi fericit înseamnă a consuma.
- hipermarketul e amenajat astfel încât clientul să aibă acces uşor la toate produsele, să le poată atinge şi chiar gusta, astfel încât să se poate hotărî pe loc să cumpere un produs sau altul, chiar dacă avea sau nu în plan asta. Felurimea enormă a produselor atrage şi fascinează clientul, făcându-l să cumpere şi să „se simtă bine“.
- atmosfera este special creată pentru “a stimula” clientul să cumpere: lumină plăcută, muzică relaxantă, aer călduţ, miros de mâncare proaspătă de la “raionul de mâncăruri calde” – de fapt o strategie de încetinire a ritmului de gândire şi de încetinire a pulsului inimii.
- aranjarea produselor nu este în nici un caz întâmplătoare, ci este o adevărată strategie de atragere a clientului, urmând modul lui de a gândi. De exemplu, mâncarea este în general pusă la urmă (pentru ea venim în primul rând oricum), lăsându-ne astfel să trecem înainte pe la cosmetice, electrocasnice, electronice, haine etc. şi abia apoi la urmă, puţin înfometaţi, să ajungem unde ne-am dorit.
- cărucioarele pentru copii îi educă pe cei mici sa iubească cumpărăturile încă de pe acum, pentru că ei vor fi marii consumatori de mâine. Dacă îi învaţă pe cei mici că a fi fericit înseamnă a mânca, a bea şi a te-mbrăca bine, atunci şi-au câştigat clienţii pe viitor.
- încă de la intrare sunt anunţuri multe cu fel de fel de reduceri. Produsele promoţionale sunt scoase în afara rafturilor, chiar pe culoarul de acces, pentru a fi văzute mai uşor şi cumpărate mai repede.
Şi lista poate continua.

Trăim ca să cumpărăm şi să consumăm
E rău să-ţi faci cumpărăturile la hipermarket? E rău că găseşti orice în acelaşi loc? Nu. Dar totuşi, cei din spatele lor ne manipulează. Caută cu orice preţ să-şi mărească vânzările chiar şi în detrimentul calităţii. Induc clienţilor mereu ideea că fericirea vine din mâncare, băutură, haine etc. Ne păcălesc învăţându-ne că shopping-ul e o atitudine şi o bucurie a vieţii. Ne învaţă să ne petrecem timpul cumpărând şi consumând în loc să ne petrecem timpul împreună cu familia şi prietenii.
În final vor să îndrepte toate gândurile vieţii noastre spre trup, şi niciodată la suflet. Vor să ne înveţe că o viaţă avem şi trebuie să ne satisfacem toate plăcerile. În final, ne învaţă că păcatul şi pedeapsa nu există, eliminând total existenţa lui Dumnezeu din mintea noastră. Ne strigă sus şi tare că toată viaţa e aici pe pământ, că nu există consecinţe pentru ce facem, nu există rai sau iad, nu există înviere din morţi, nu există de fapt Dumnezeu.

„Să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri“
Dar să auzim ce striga tare Sfântul Apostol Pavel acum aproape 2000 de ani celor din Corint: “Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri! Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră.”
La fel şi Mântuitorul, ne spune că viaţa de aici nu e totul: “Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică”.
Mâncarea şi băutura sunt doar pentru a ne-ntreţine viaţa, şi nu pentru plăcerile noastre egoiste.
“Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea (judecata universală) să vină peste voi fără de veste, ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ. Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului.”
Dumnezeu să ne ajute să fim cumpătaţi! Să ne amintim mereu şi de cei care nu au nimic, de cei orfani, necăjiţi, fără casă, bolnavi, alungaţi! Adu-ne aminte, Doamne, mereu, că ce avem în plus, avem nu ca să ne sporim plăcerile, ci pentru a da şi celor care nu au.
Claudiu Bălan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 25 - februarie 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu