Pagini

marți, 11 noiembrie 2008

Dragoste şi Respect

Dragostea singură nu este de ajuns, spune Dr. Emerson Eggerichs, deţinătorul unui titlu de doctor în asistenţa copilului şi familiei. După 20 de ani de experienţă în consiliere, acesta a ajuns la concluzia că, pe lângă dragoste, mai este nevoie de un „ingredient”, fără de care cei doi soţi trăiesc un adevărat ciclul al nebuniei.

Ciclul nebuniei
Principala problemă de care se plâng soţiile sună aşa: „El nu mă iubeşte!”. Soţiile sunt făcute să iubească, îşi doresc să iubească şi aşteaptă să fie iubite, la rândul lor. Mulţi soţi însă nu reuşesc să le ofere acest lucru. Pe de altă parte, soţii au o altă problemă, pe care nu o mărturisesc, însă o gândesc: „Ea nu mă respectă!”. Soţii sunt făcuţi să fie respectaţi, îşi doresc respect şi aşteaptă să fie respectaţi. Şi multe soţii nu reuşesc să le ofere acest lucru.
În analiza acestor nevoi fundamentale pentru fiecare dintre cei doi, Dr. Eggerichs se bazează pe un verset din Sf. Scriptură, care se citeşte în Apostolul de la Taina Cununiei: „fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat” (Efeseni 5, 33). Acest „să se teamă” apare în unele traduceri ca: „să-l respecte”. Iată deci că Sf. Ap. Pavel le transmite soţilor că Dumnezeu le cere fiecăruia doar un singur lucru: bărbatului să-şi iubească soţia, iar femeii să-şi respecte soţul. Şi le cere asta nu pentru că bărbatul nu trebuie să respecte iar femeia nu trebuie să iubească, ci tocmai pentru că asta este ceea ce le lipeşte: soţul nu îşi manifestă iubirea, iar soţia nu îşi arată respectul.
Din experienţa de consiliere rezultă că de cele mai multe ori soţiile se plâng că nu se simt iubite, iar bărbaţii sunt siguri că soţiile lor au o părere proastă despre ei, că nu îi mai admiră şi aprobă ca odinioară, deci nu îi respectă. Şi fiecare dintre cei doi reacţionează: pentru a-şi determina soţul să devină mai afectuos, femeia recurge la nemulţumire şi reproş, iar pentru a o face pe soţia lui să fie mai respectuoasă, bărbatul o tratează într-o manieră lipsită de dragoste. Acesta este un ciclu nebuniei, atitudinile respective având exact efectul contrar celui dorit.

Nu călcaţi pe tubul de oxigen!
Cei care vor să înţeleagă această legătură profundă între Dragoste şi Respect trebuie mai întâi să devină conştienţi că bărbaţii şi femeile comunică într-un cod diferit. Simplul fapt că nu te simţi iubit sau respectat nu înseamnă că soţul sau soţia ta ţi-a transmis efectiv mesajul acesta. Deseori ne concentrăm asupra propriilor noastre nevoi şi scăpăm pur şi simplu din vedere nevoile celui de lângă noi. Soţia are nevoie de dragoste; ea nu intenţionează să fie nerespectuoasă. Soţul are nevoie de respect; el nu intenţionează să dea dovadă de lipsă de iubire. Odată ce veţi înţelege acest principiu elementar veţi face primul pas pe calea descifrării codului ce stă la baza comunicării între soţi.
Soţia are nevoie de dragoste aşa cum are nevoie de oxigen ca să respire. Imaginaţi-vă că ea are un tub de oxigen care duce până la un rezervor de dragoste. Atunci când soţul dă buzna şi se comportă lipsit de dragoste, e ca şi când i-ar călca pe tubul de oxigen. Iar atunci când nevoia ei cea mai mare este călcată în picioare este foarte probabil să reacţioneze negativ. Însă nu uitaţi că şi soţul are nevoie de respect aşa cum are nevoie să respire. Iar dacă prin cicăleli şi reproşuri repetate continuaţi să îi călcaţi tubul de oxigen, va reacţiona şi el, iar războiul e gata.
Atunci când bărbaţii sunt criticaţi, nu le ia prea mult până să înceapă să interpreteze lucrul acesta ca pe un semn de dispreţ la adresa lor. Când îi aruncaţi mesaje înţepătoare, pe care el oricum nu le înţelege, curând el va zice în sinea lui: „Nu merit să mi se vorbească aşa. Toată lumea mă respectă, în afară de tine. Mereu ai chef de ceartă. Nu-mi doresc decât să taci din gură.” În momentul în care soţului i se umple paharul, se ridică şi iese din încăpere, iar pentru soţie asta reprezintă lovitura de graţie. Este ca şi cum i-ar fi urlat: „Nu te iubesc!” De aici până la a începe să creadă că are toate motivele să divorţeze nu mai e decât un pas. Dacă ar sta însă o clipă să se gândească, şi-ar da seama că ea a declanşat toată tărăşenia, cu criticile ei.

Respectă nevoile celuilalt!
Deseori soţii sunt animaţi de intenţii bune, dar nici unul nu reuşeşte să descifreze codul celuilalt. Criticile sunt motivate de dragoste, dar el nu „aude” decât o lipsă de respect. Aşa că pleacă, pentru a evita amplificarea conflictului, ceea ce reprezintă un gest onorabil, însă ea nu „vede” decât că el e lipsit de iubire!
Cum putem ieşi din acest ciclu al nebuniei? Doar prin credinţă şi respectarea poruncii lui Dumnezeu, care ne-a poruncit să ne respectăm unul altuia nevoia fundamentală de a fi iubită a femeii şi nevoia fundamentală de a fi respectat a bărbatului. Soţul este deci dator să îşi iubească femeia ca pe sine însuşi, iar soţia este datoare să îşi respecte soţul. Iar punctul de plecare în ruperea cercului nebuniei stă de cele mai multe ori în femeie. Nici un soţ nu simte afecţiune pentru o soţie care pare să dispreţuiască ceea ce este el, ca fiinţă umană. Secretul pentru a stârni în inima soţului sentimente calde constă în a-i arăta acestuia respect necondiţionat. Dacă soţia aşteaptă să fie iubită ca să respecte, aşteaptă în zadar. Cea mai bună cale de a-ţi iubi soţul este să-i arăţi respect într-un mod care să-i atingă inima. Un astfel de respect îl face să simtă dragostea soţiei sale şi îi stârneşte, totodată, sentimente de dragoste faţă de aceasta.
În numărul viitor vom vedea care sunt „codurile” diferite în care gândesc femeile şi bărbaţii şi cum putem să le descifrăm.
A consemnat Natalia Corlean

Un exerciţiu pentru soţii:
Întrebaţi-vă în permanenţă (mai ales atunci când sunteţi supărate): Nu cumva ceea ce vreau să spun sau să fac va fi, în ochii lui, un semn de lipsă de respect?
Ce trebuie să vă amintiţi mereu:
- chiar dacă simţi că nu eşti iubită, încearcă să nu te porţi cu el într-un mod nerespectuos
- când cauţi să îţi justifici lipsa de respect, el va simţi că nu este respectat, iar atunci când nu te simţi respectat reacţionezi într-un mod lipsit de iubire, fără să-ţi dai seama de asta
Interdicţii absolute:
- să nu-i spui niciodată: „Nu mă iubeşti!”, ci mai degrabă: „Eu am simţit acest gest ca fiind lipsit de iubire din partea ta. Am greşit cu ceva?” iar dacă răspunsul este afirmativ, cereţi-vă iertare.
- să nu-i spui niciodată că trebuie să îţi câştige respectul ca să îl poţi respecta. Această afirmaţie distruge relaţia, ca să nu vorbim de faptul că este o atitudine ofensatoare la adresa lui Dumnezeu, Cel care l-a creat.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 22 - noiembrie 2008

Un comentariu:

  1. Am participat la un studiu biblic cu tema Dragoste si Respect avand ca suport de curs cartea Dr. Emerson E. Post spune ca la sfarsitul studiului viziunea mea asupra casniciei s-a schimbat semnificativ in bine. Recomand tuturor cititorilor aceasta carte , va va schimba viata de casnicie in bine , garantat . - Riki.

    RăspundețiȘtergere