Biografia unui părinte: Aurel Răduleţ

Copilărie zbuciumată
Părintele Aurel Răduleţ s-a născut în ziua de 10 septembrie 1943 în satul Berivoii Mari, în casa lui Ioan şi Lucreţia Răduleţ, fiind al doilea băiat al lor. Primii ani din viaţă îi petrece în satul natal, la poalele munţilor Făgăraş. Murindu-i tatăl, întors grav bolnav de pe front, rămâne orfan de la vârsta de 4 ani. Dumnezeu îi rânduieşte însă un alt „tată” în persoana preotului Andrei Aldea şi astfel îşi petrece anii copilăriei în comuna Recea, unde acesta era preot, urmând primele 4 clase primare la Berivoi şi apoi 3 clase la Şcoala nr.1 din Făgăraş. Între timp, cel de-al doilea tată a fost arestat şi închis pentru că nu a divulgat secretul spovedaniei în cazul unui „partizan” din munţii Făgăraşului, găzduit şi spovedit la dânsul.

Şef de promoţie
În viaţa părintelui au urmat apoi şi ani frumoşi, începând în 1957 cursurile Seminarului Teologic Ortodox Român din Cluj-Napoca, pe care îl termină în 1963, ani împletiţi cu amintiri din zona Luduşului de Mureş, unde şi-a petrecut vacanţele alături de fratele mai mic.
După absolvire s-a înscris la cursurile Institutului Teologic din Sibiu pe care le-a absolvit în anul 1967 ca şef de promoţie.
În anul III (1966), în luna iulie, s-a căsătorit cu Anicuţa Şolcă, al cărei străbunic era preot, iar tatăl cântăreţ bisericesc în satul Felmer (judeţul Braşov).

Preot misionar în secuime
Pentru că viitoarea soţie a părintelui mai avea încă doi ani de studiat la Institutul Pedagogic din Braşov, părintele Aurel Răduleţ a cerut Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Nicolae Mladin să-l trimită trei ani „unde are nevoie Biserica”. Aşa a fost trimis „în secuime”, ca paroh la Luper-Doboi (Protopopiatul Topliţa ) unde a funcţionat până în 1969, născându-i-se aici primii doi fii: Ioan şi Marian.
A fost apoi transferat la Parohia Tuşnad Băi pentru doi ani, aici având o activitate pastorală rodnică, reactivând mai multe parohii şi filii ortodoxe care figurau doar cu numele în listele protopopiatului Topliţa (vezi parohiile Ciuc-Sângiorgiu, Lăzăreşti, Sâncrăieni şi altele, până la numărul de 24 de sate ). Aici a făcut adevărata misiune. A întâlnit cazuri în care în satul respectiv exista biserică (în paragină, nemaislujindu-se de zeci de ani) şi nu existau credincioşi, sau mai grav, erau sate care aveau credincioşi şi nu mai exista biserică. Mulţi dintre aceştia aveau conştiinţa că sunt români, însă numele lor erau maghiarizate şi aproape că nu mai ştiau să vorbească româneşte.

Săcele şi Copăcel
Din parohia aceasta a plecat la Săcele, unde a activat doi ani, administrând şi parohia Violacut. A pictat biserica din Săcele în numai doi ani. Tot în această parohie i se nasc următorii doi copii, Teodor şi Elena. Iată că s-au împlinit nu trei ani, cât ceruse părintele Mitropolitului Nicolae Mladin, ci şapte ani, ani rodnici în care a fost secondat tot timpul de soţia sa Anicuţa, ani de care părintele îşi aminteşte cu mult drag.
În 1972 se transferă în Ţara Făgăraşului, în parohia Copăcel, unde a fost primul care a statornicit slujirea zilnică în biserică şi unde a funcţionat până în 1982. Aici i s-au născut următorii şase copii: Adrian, Dumitru, Maria, Daniela, Nicolae şi Gheorghe, ultimul decedând în urma unui eveniment nefericit în anul 1982, fiind înmormântat în spatele altarului bisericii, loc pe care părintele a ridicat o bisericuţă (biserica mare în miniatură).

Împliniri şi necazuri la Sibiu
De aici părintele Aurel a plecat prin transfer la Sibiu în parohia Iosefin II, unde a activat până la 1 octombrie 2006. Am putea considera această perioadă din viaţa părintelui ca fiind una cu totul deosebită. Au fost şi bucurii şi împliniri concretizate prin naşterea ultimelor trei fiice: Anişoara, Ioana-Cristina şi Mihaela, dar şi prin înfiinţarea a două capele în Sibiu cu hramurile Acoperământul Maicii Domnului şi Sfânta Muceniţă Filofteia. Au fost şi necazuri, (moartea fiicei Elena în martie 1989) şi neîmpliniri legate de dorinţa de a construi o biserică în Sibiu în vremea comunismului.
Toate aceste neîmpliniri s-au spulberat odată cu evenimentele din 1989, când visul părintelui s-a împlinit prin punerea pietrei de temelie a celei ce urma să fie măreaţa biserică din Piaţa Prahovei, cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, sfinţită în 21 mai 2007.

Vicar al Mitropoliei
La Sibiu activitatea părintelui s-a desfăşurat pe mai multe planuri. În primul rând a reuşit să statornicească slujirea Sfintei Liturghii zilnic (doar la catedrală se mai slujea zilnic ). Din 1990 până în 1998 părintele Aurel a funcţionat ca Vicar administrativ al Mitropoliei, având experienţa reorganizării Episcopiei Alba-Iuliei în anul 1975, când a fost numit de către Mitropolitul Nicolae Mladin consilier administrativ-bisericesc, ocupându-se de toate cele necesare funcţionării reînfiinţatei Episcopii de Alba-Iulia, alături de Prea Sfinţitul Episcop Emilian Birdaş.
Ca vicar al Mitropoliei Sibiului s-a implicat în lucrarea de reînfiinţare a vechilor mănăstiri distruse de generalul Bukov. Astfel a participat direct la reînfiinţarea bisericilor „Sfântul Apostol Andrei“ de la Berivoii Marii, Schitul „Sfinţii 40 de mucenici“ de la Berivoii Mici, mănăstirile Bucium, Dejani, Buneşti, Boholţ şi Cârţişoara.

Profesor la seminar
Între anii 1997-2003 a funcţionat ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Constantin Brâncoveanu“ din Făgăraş, având un aport esenţial la înfiinţarea acestei şcoli teologice unde a predat materiile: IBU, Pastorală, Catehetică, Omiletică şi Istoria religiilor, iar la capela Seminarului le-a predicat tinerilor seminarişti, împărtăşindu-le din vasta sa experienţă.
Am putea spune că dorinţa părintelui de a se întoarce pe pământurile natale s-a împlinit prin aceea că s-a pensionat de la parohia Voievodenii Mici.
La 21 mai 2007 Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, recunoscându-i meritele deosebite, i-a acordat cea mai înaltă distincţie bisericească, aceea de a fi „purtător de bederniţă” (distincţie care se acordă doar arhiereilor şi arhimandriţilor).

Pr. Laurenţiu Broscăţeanu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 5 - iunie 2007