Editorial: „Postul TV Dumnezeu“

Sensul postului nu este acela de a părea mai interesanţi decît ceilalţi, mai buni, mai umani în vreun fel, ci pur şi simplu ne lăsăm pe mîinile unui chirurg desăvârşit, Hristos, spre a ne extirpa răul din noi, rău cu multe faţete şi cu un singur cap numit egoism, hapsînism sau trăire pentru sine.
Postul creştin-ortodox, să fim serioşi, nu are numai 7 săptămâni (Postul Sfintelor Paşti) sau şase, trei ori două săptămâni (celelalte). Postul ca atitudine de luptă contra răului din noi ţine o viaţă întreagă. Luptând cu mâncărurile care ne plac mai mult împlinim o poruncă dumnezeiască veche de când există omul pe pământ. Nu hrana ne sfinţeşte, ci mâncarea poruncii lui Dumnezeu de a subţia stomacul ca să îngrăşăm inima şi mintea noastră de Duh Sfînt, de putere dumnezeiască.
Postul de mâncare este doar primul pas şi acesta diferă în funcţie de cât de stăpâniţi suntem de împărăţia răului şi de cît conştientizăm noi că suntem, sau de cît ne conştientizează duhovnicii noştri. Unii postesc mai aspru, fără untdelemn, alţii cu untdelemn, alţii mănâncă foarte rar sau deloc zile întregi, însă nu pentru că sunt „masochişti”, ci pentru că dragostea de Hristos este atât de fierbinte în ei, încât sunt dispuşi să reducă cât mai mult din materie, lăsându-se covârşiţi de puterea nevăzută şi călăuzitoare a Duhului Sfânt. Măsura iubirii noastre de Dumnezeu se reflectă în măsura postirii noastre de mâncare, de gânduri rele, de atitudini duşmănoase faţă de semeni, de condamnarea şi osândirea aproapelui, subtil infiltrată în subconştientul nostru prin telemania vizionării grupajelor informative calomniatoare, care vor să pară justiţiare şi care ne sunt foarte dragi pentru că ne plasează pe toţi în postura de judecători necruţători a unor oameni ca şi noi, al căror trecut, prezent şi viitor este cunoscut numai de către Dumnezeu, singurul în măsură să facă aprecieri despre noi pe aceste trei coordonate simultan.
După cum nu există viaţă pe pământ fără necazuri într-un fel sau altul, aşa şi noi suntem datori să o luăm pe calea postului înainte de a fi cuprinşi de examenele vieţii care oricum vin peste noi şi ne pun la post fără de voie, lui Dumnezeu plăcându-i postul de voie liberă şi nu din constrângere. În măsura în care ne sărăcim de răul din noi, ne îmbogăţim în Dumnezeu în veşnicie şi câştigăm dragostea nepieritoare a lui Hristos care nu ne va lăsa niciodată la greu.

Pr. Ionuţ Ilea

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 2 - februarie 2007