Păcate mici, păcate mari

De cele mai multe ori în practica noastră constatăm că oamenii nu prea ştiu ce este păcatul. Păcatul este o ruptură în legătura omului cu Dumnezeu. Aşa cum atunci când supărăm pe cineva sau altcineva ne supără pe noi se rupe parcă ceva în legătura noastră cu celălalt, aşa are de suferit şi relaţia noastră cu Dumnezeu atunci când facem un "păcat", oricât de mic ar fi acesta.
Omul de azi nu mai are conştiinţa păcatului. De cele mai multe ori la spovedanie spune că "am făcut păcate de toate zilele", adică păcate aşa "mai mici", la care nu ne prea uităm. Uităm însă o regulă de bază: păcatele mici la un loc pot face cât unul mare. Făcând în fiecare zi un păcat mic, acesta ne îndepărtează tot câte puţin de Dumnezeu, până când ne trezim că suntem foarte departe de calea cea bună.
Sau, de multe ori, considerăm ca fiind mici păcate care nu sunt chiar aşa de mici cum ni se pare nouă. Bârfa de exemplu, acea plăcere de a discuta despre ce a făcut unul şi altul sau a-ţi da tu cu părerea despre cum ar fi trebuit să facă unul sau altul. Pentru că în primul rând tu te crezi mai bun decât celălalt. Şi adaugi astfel şi păcatul mândriei, unul dintre cele mai grave păcate, pentru că este specific diavolului. Noi nu putem judeca niciodată de ce un om face ceva, pentru că nu suntem Dumnezeu ca să le ştim pe toate câte sunt în sufletul omului şi de ce face anumite lucruri. Iar dacă se mai întâmplă ca cel bârfit să afle ce am spus despre el se naşte şi ura şi duşmănia, ucigându-se legătura de comuniune între cei doi. Şi iată că am mai adăugat un păcat foarte grav, pentru că una din cele mai importante porunci spune: Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Şi iată cum un păcat aparent mic, dacă continuăm să îl facem pentru că ni se pare "mic", ajunge încet-încet să ne stăpânească şi atrage cu sine păcate mult mai mari.
Noi trebuie să ştim un lucru de bază pe care l-au spus Sfinţii Părinţi: că păcatul cel mai mare este păcatul care te stăpâneşte şi că pentru fiecare dintre noi lupta este cu păcatul pe care îl facem cel mai des, indiferent cât de "mic" ni se pare acesta.
Să luăm deci aminte la fiecare lucru rău pe care îl facem, oricât de nesemnificativ ni s-ar părea, şi să încercăm să îl îndreptăm. Şi ce început mai bun am putea pune acestei dorinţe de mai bine decât Taina Spovedaniei, prin care primim iertare pentru toate câte le mărturisim şi ajutor în dorinţa noastră de a nu mai face răul, oricât de mic ar fi el.

Pr. Marius Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 2 - februarie 2007