Pagini

duminică, 20 iulie 2008

Postul, jertfa noastră ca răspuns la dragostea Maicii Domnului

Postul Maicii Domnului mai este numit popular postul Sântei Mării. Este pus înaintea praznicului Adormirii Maicii Domnului, fiind rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi de postul cu care ea însăşi s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Sfinţii Părinţi ne învaţă că cine nu o cinsteşte pe Maica Domnului, nu-l cinsteşte nici pe Fiul ei, căci cum ar putea cineva să cinstească pe cineva dacă nu-i cinsteşte mama? Şi cum am putea-o cinsti mai frumos pe Maica Domnului decât prin această perioadă de post închinat ei, perioadă în care trebuie să înmulţim rugăciunile noastre către Mijlocitoarea noastră către Dumnezeu?
Ştim cu toţii că Maica Domnului este grabnic ajutătoare în necazuri şi Sfinţii Părinţi ne spun că ea se roagă mereu cu lacrimi Fiului ei pentru noi. Postul acesta este doar o mică jertfă a noastră în comparaţie cu viaţa pe care a avut-o Maica Domnului, modelul care trebuie să ne călăuzească în această perioadă. Este un post uşor datorită abundenţei de legume şi fructe de sezon, dar şi pentru că Maica Domnului ne iese în întâmpinare în dorinţa noastră de a o cinsti şi ne ajută să postim.
Postul Maicii Domnului începe la 1 august şi durează 14 sau 15 zile, până la sărbătoarea Adormirii (15 august). Se lasă sec în seara zilei de 31 iulie, iar când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungeşte chiar şi în ziua sărbătorii, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. Monahii şi creştinii mai râvnitori ajunează lunea, miercurea şi vinerea, până spre seară, când consumă mâncare uscată; marţea şi joia mănâncă fără untdelemn, iar sâmbătă şi duminică se dezleagă la untdelemn şi vin. La 6 august, sărbătoarea Schimbării la faţă, în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu