Trăiesc pentru a iubi
Se pare că femeile au o mare capacitate de a iubi. Dragostea unei femei poate scoate tot ce este mai bun într-un bărbat; este atât de binefăcătoare încât el poate abandona chiar o viaţă de crimă pentru dragostea unei femei.
Lumea are nevoie de atingerea blândă, iubitoare şi plină de afecţiune a femeii, iar dragostea din ea aşteaptă omul potrivit pentru a-şi manifesta această dragoste. Dar femeile au şi o mare nevoie să fie iubite, iar dragostea faţă de ele să fie manifestată în mod constant. Datorită capacităţii ei de afecţiune, exprimările zilnice ale dragostei sunt vitale pentru existenţa unei femei. Ele sunt cheia împlinirii ei, a respectului de sine şi a satisfacţiei vieţii de căsătorie. Dacă un bărbat se simte prins în cursa unei căsnicii plictisitoare, obositoare, el ar putea privi spre sine. Exprimându-şi în mod constant şi afectuos dragostea în diferite moduri, mulţi bărbaţi ar dobândi o căsnicie mult mai fericită.
Mulţi bărbaţi sunt total inconştienţi de nevoia femeii de o dragoste „romantică“, pentru că societatea priveşte de multe ori femeia ca prestatoare de servicii. Căsnicia este o afacere bună atâta timp cât include mesele, grija de casă, îndeplinirea datoriilor sexuale, toate satisfăcute la momentul oportun. Un asemenea comportament distruge femeia, pentru că ea se ofileşte de dorul de a fi o persoană deosebită pentru soţul ei, de a fi preţuită, respectată, apreciată şi iubită.
O avertizare: aşteptările ucigătoare
Uneori o femeie se aşteaptă ca soţul ei să facă ceea ce doreşte ea fără a fi rugat, văzând aceasta ca o dovadă a marii iubiri pe care acesta i-o poartă. De aceea este posibil ca ea să nu îi spună întotdeauna ce doreşte. Pentru a evita frustrările care provin de aici femeile ar trebui să înveţe să dea glas nevoilor lor într-un mod deschis şi sincer, iar bărbaţii trebuie să cunoască nevoia permanentă a femeii de a se simţi iubită.
Unele femei aşteaptă însă o atenţie prea mare din partea soţilor lor. Mijloacele de informare în masă (romanele, filmele, revistele şi siropoasele telenovele) dau adesea o imagine falsă a realităţilor unei căsnicii. Dacă soţia îşi compară mereu soţul cu eroul bun, frumos, bogat şi realizat profesional de pe micul ecran, este foarte posibil ca acesta să se descurajeze şi să acumuleze sentimente de frustrare, nefericire şi amărăciune.
Să nu uităm că realitatea nu este cea pe care o vedem în filme, iar dragostea este un foc care trebuie întreţinut mereu, de ambele părţi. Dragostea femeii poate fi nemărginită, dar ea trebuie în acelaşi timp alimentată cu dovezi de dragoste din partea soţului. Iar o floare, o privire drăgăstoasă sau o vorbă dulce sunt la îndemâna oricui.
Despre lemnele pe care trebuie să le pună soţia pentru a întreţine focul dragostei, numărul viitor...
A consemnat Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 6 - iulie 2007
Vezi şi:
Învaţă să iubeşti. Partea II-a: Dragostea, un episod din viaţa bărbatului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu