De la ortodoxie la greco-catolicism
Primele date despre parohia Bucium le avem din recensământul românilor transilvăneni din anul 1733, comandat de Inochentie Micu Klein. În statistica episcopului greco-catolic parohia Bucium apare ca ortodoxă, având 20 de familii, o biserică şi 2 preoţi. Din alte statistici aflăm că în anii 1760 existau aici 33 de familii, din care 30 ortodoxe şi 3 unite (greco-catolice). Următoarele date îi declară pe toţi sătenii greco-catolici. Iată deci cum un sat în întregime ortodox la 1733 este majoritar greco-catolic peste 30 de ani, urmând ca ortodocşii să dispară apoi complet.
Cum s-a făcut trecerea? Deoarece românii nu vroiau să accepte greco-catolicismul şi se revoltau tot mai mulţi dintre ei, în anul 1745 împărăteasa Maria Tereza trimite o proclamaţie către aceştia în care le aduce la cunoştinţă că trebuie să se considere uniţi cu Roma. Istoricul Silviu Dragomir consemnează că sătenii din Bucium răspund comisiei care le comunica proclamaţia astfel: „Noi suntem gata să lăsăm biserica la porunca Măriilor-Voastre preotului unit, dar mai bine ne pustiim şi pribegim decât să ţinem preot unit.” Iată ce răspuns frumos inspirat de dragostea de credinţa strămoşească au dat buciumenii!
În anul 1763 însă se pune la cale o nouă strategie pentru a impune uniaţia în rândul românilor: regimentele grănicereşti. La propunerea generalului Buccow, Maria Tereza a acceptat înfiinţarea unor regimente de grăniceri, care să fie plasate de-a lungul graniţelor sudice şi estice ale Transilvaniei. Grănicerii urmau să fie scutiţi de impozite, să fie declaraţi oameni liberi urmând să primească şi o anumită diurnă. Condiţia pentru cei care doreau să facă parte din aceste regimente era să fie uniţi, pe motiv că împărăteasa avea încredere în credincioşii greco-catolici. În urma acestei iniţiative, sute de oameni au părăsit satele în care locuiau şi au trecut în Ţara Românească sau şi-au întemeiat ei înşişi alte sate, pentru a-şi putea păstra ortodoxia. Alte sate, printre care şi Buciumul, au acceptat grănicerizarea, iar treptat întreaga populaţie a trecut la credinţa greco-catolică.
Întoarcerea la ortodoxie
În 1948 are loc întoarcerea întregului sat la ortodoxie. Paradoxal, deşi strămoşii lor refuzaseră să părăsească ortodoxia pentru a trece la nou înfiinţata credinţă greco-catolică, întoarcerea la credinţa strămoşilor a fost tot forţată: oamenii s-au ascuns o vreme în păduri, iar parohul de atunci, părintele Victor Urian, a făcut câteva luni de puşcărie pentru că s-a opus iniţial. Cu toate acestea, întoarcerea nu a fost renegată după 1989, când credincioşii împreună cu acelaşi preot au hotărât că rămân ortodocşi.
În anul 2000 însă, câteva familii s-au hotărât să aleagă credinţa greco-catolică. Ei participă la slujbe într-o capelă amenajată în incinta şcolii din sat, dar în prezent revendică în instanţă biserica şi cimitirul. Serviciile religioase le sunt asigurate de protopopul greco-catolic de Făgăraş, Liviu Negrea.
Biserică veche ortodoxă
Documentele atestă existenţa unei biserici foarte vechi în satul Bucium. Data ei de construcţie este stabilită undeva în secolele XVII-XVIII, iar ctitorul este un călugăr Isaia, de la mănăstirea care exista atunci la Mărgineni. Biserica veche de piatră era pictată şi avea un turn masiv, ridicat ulterior.
În 1942, pentru că lăcaşul de cult avusese de suferit în urma unui cutremur şi era neîncăpător pentru populaţia satului de atunci, preotul paroh din acea vreme a hotărât demolarea lui şi ridicarea unei noi biserici în loc.
Biserica actuală
Actuala biserică a fost construită între anii 1942-1945 cu contribuţia credincioşilor, preot fiind Ilie Cişmaşiu. Construcţia a fost finalizată şi binecuvântată în noiembrie 1945 de către un delegat al Mitropoliei greco-catolice din Blaj. Pentru că în 1948 s-a făcut trecerea la ortodoxie, ierarhii greco-catolici nu au mai apucat să sfinţească lăcaşul de cult.
Biserica este aşezată în mijlocul satului, pe un deal. Are formă de cruce, cu turn; lungimea ei este de 16 m, iar lăţimea de 7 m. Lăcaşul de cult este acum bine izolat cu acoperiş de tablă, geamuri de tip termopan şi un trotuar împrejur care stopează pătrunderea apei la fundaţie. Singura neîmplinire a credincioşilor a rămas împodobirea Casei lui Dumnezeu din satul lor cu pictură. Deşi există un deviz încă din 1990, fondurile proprii extrem de reduse nu au permis până acum realizarea ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu