O descoperire de senzaţie în lumea medicală: Telegonia

În societatea contemporană, viziunea asupra sexualităţii pare să fie total răsturnată. Oriunde te uiţi, la televizor, în ziare şi reviste, la moda afişată pe stradă, la tot pasul găsim imagini menite să stârnească instinctul sexual. Iar statisticile ne spun că aceste imagini îşi ating scopul: tinerii îşi încep viaţa sexuală la vârste tot mai fragede, numărul partenerilor ai unei persoane creşte, pentru că relaţiile ajung în scurt timp la acte intime şi nu orice relaţie ajunge la căsătorie. Sexualitatea are însă atât implicaţii trupeşti cât şi sufleteşti.

O descoperire de senzaţie
Mentalitatea libertină despre relaţiile sexuale prinde tot mai mult teren în Româ-nia. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în cazul tinerilor din ţara noastră vârsta medie a primului contact sexual a fost, în anul 1999, de 19 ani şi jumătate, în descreştere faţă de anul 1993, când această vârstă era de 20 de ani şi jumătate, iar astăzi se află sub 19 ani.
Altădată era la mare preţ castitatea, fecioria până la nuntă, azi însă din ce în ce mai puţini pun preţ pe acest aspect. Iată însă că ştiinţa şi tehnica modernă vin să ne afirme astăzi ceea ce Biserica creştină propovăduieşte de mii de ani. Un grup de specialişti geneticieni şi fizicieni din cadrul Institutului de Ştiinţă din Rusia, studiind multă vreme cauzele stării de degradare morale a societăţii, au întâlnit efectul telegoniei. Descoperirea lor a devenit imediat senzaţie.
Ce este telegonia? Simplist vorbind, dacă o iapă şi o zebră se împerechează, nu rezultă nimic, pentru că genomurile lor sunt incompatibile, dar peste câţiva ani iapa poate naşte mânji vărgaţi. Din punct de vedere al geneticii materialiste este o aberaţie, dar genetica cuantică explică acest lucru. Cromozomii au capacitatea de a memora informaţie nu doar pe cale materială, ci şi pe cale ondulatorie, prin undele emise de molecule şi atomi. În iapă au ajuns spermatozoizii unei zebre, au rămas o vreme acolo, apoi în aparenţă au dispărut. Din punct de vedere al geneticii clasice n-ar trebui să se întâmple nimic, dar nu e aşa. Ei rămân acolo sub formă de unde, de informaţii care rămân în memoria celulelor şi ies la iveală mai târziu.

Copil negru dintr-un cuplu de albi
Acelaşi lucru se întâmplă în cazul oamenilor. Dacă o femeie albă are o relaţie sexuală cu un negru, iar peste câţiva ani se mărită cu un alb, ea poate naşte un copil negru. Pare ridicol, dar genetica cuantică explică aceasta. Contactele sexuale dezordonate care au loc azi atât de des în lumea întreagă pot da naştere la astfel de cazuri. Dacă o fată are o mulţime de contacte sexuale cu diverşi parteneri şi vrea "să se distreze" până la vreo 30 de ani, apoi poate naşte copii "corciţi", ca-re păstrează moşteniri de la toţii bărbaţii cu care mama a întreţinut relaţii sexuale.
Astăzi nu avem copii sănătoşi, este o consecinţă a telegoniei. Informaţiile dezordonate introduse în viitoarea mamă o dată cu sperma străină mai devreme sau mai târziu determină zestrea genetică a fătului, care se naşte cu o mulţime de vicii.

Există o soluţie?
Societatea modernă impulsionează spre o începere a vieţii sexuale cât mai timpurie. "Poţi să faci ce vrei, atâta timp cât ştii ce faci!" ne spune ea. Aşa să fie? Ştim oare ce facem? Iată cum statisticile şi cercetătorii dărâmă unul câte unul argumentele vieţii sexuale în afara căsătoriei: prezervativul nu îşi atinge scopul în 15-20% dintre cazuri (deci la o folosire din 6 poate apărea o sarcină sau poţi contacta de exemplu boli cu transmitere sexuală); anticoncepţionalele nu împiedică formarea unei sarcini, ci ucid embrionul imediat du-pă formarea lui; relaţiile sexuale pasagere de dinaintea căsătoriei, chiar dacă "protejate", se întipăresc în memoria celulelor femeii, ai cărei copii pot moşteni în zestrea lor genetică toate reziduurile şi bolile bărbaţilor din viaţa mamei lor. Care este moştenirea acestei mentalităţi a societăţii? Răspândirea incredibilă şi de necontrolat a SIDEI şi bolilor cu transmitere sexuală, îmbătrânirea societăţii prin natalitatea tot mai scăzută, copii care moştenesc tot felul de boli "inexplicabile".
Soluţia? Nu este una nouă. Dumnezeu ne-a arătat-o acum mii de ani, când ne-a spus că dacă respectăm poruncile Lui vom fi în siguranţă. La această concluzie au ajuns şi americanii (ţara care a răspândit cel mai mult SIDA în lume). Încă din 1997, după cei ei au fost iniţiatorii introducerii lecţiilor de educaţie sexuală în şcoli, au început să oprească aceste lecţii şi să le înlocuiască cu lecţii despre castitate, despre autocontrol, despre cum să te păzeşti în faţa atâtor provocări.
Este greşit a concepe castitatea ca pe ceva negativ (renunţare, oprelişte, suferinţă etc.). Dimpotrivă, castitatea zideşte, încarcă fiinţa cu spirit şi energie. Nu este o negare a sexului, ci o cultivare, o păstrare a totalităţii lui. Tânărul care-şi păstrează castitatea este ca un fagure de miere greu de rod ce aşteaptă să fie gustat în sfinţenie după ospăţul nupţial. Castitatea este zestrea cea mai preţioasă pe care o aducem celuilalt în căsătorie. Stendhal spunea că atunci când îţi doreşti multă vreme o fată, iubirea e mai trainică, mai profundă. Aşa-dar fecioria este de preţuit şi prin faptul că iubirea ţine mai mult. Fecioara este ca o floare de primăvară gingaşă: "Cât de dulce, când dezmierzi, eşti tu sora mea mireasă; şi mai dulce decât vinul este mângâierea ta, şi mireasma ta plăcută este mai presus de orice mir. Ale tale buze miere izvorăsc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta; mirosul îmbrăcămintei tale e mireasmă de Liban. Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit." (Cântarea Cântărilor 4, 10-12 ).

Bazele familiei fericite se pun în tinereţe
Într-o lume în care valorile s-au răsturnat, pierderea castităţii a devenit un fapt banal. Lupta cu poftele trupeşti este extrem de grea. Cel care se luptă cu propriul corp este ca un războinic, având mintea pururi trează. Pentru a putea câştiga această teribilă luptă e nevoie de o motivaţie psihologică serioasă. Castitatea trebuie ancorată în Dumnezeu prin rugăciune şi meditaţie pentru a ne împărtăşi de har. Spovedania şi împărtăşania deasă sunt de mare ajutor. Spovediţi-vă faptele şi gândurile, iar dacă nu sunt impedimente cereţi-i preotului duhovnic o mai deasă împărtăşire, căci Sfântul Trup şi Sfântul Sânge ale Domnului sunt medicament, nu premiu. Smeriţi-vă sufletul, participaţi la slujbele Bisericii, în special Sfânta Liturghie, cercetaţi legea lui Dumnezeu, păziţi-vă ochii, luptaţi prin rugăciune şi post, stăpâniţi această curiozitate păcătoasă! Veţi primi plată încă din viaţa aceasta pentru lupta cea bună pe care aţi dus-o!

Pr. Alexandru Stanciu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 8 - septembrie 2007