Pagini

vineri, 27 noiembrie 2015

ÎPS Laurenţiu: Mesaj de compasiune şi apel la rugăciune

Am primit cu adâncă întristare vestea despre tragedia provocată de un incendiu la un club din Bucureşti în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, în urma căruia şi-au pierdut viaţa până în prezent 30 de persoane, iar alte aproape 100 de persoane sunt în stare gravă în spitalele din capitală.
În aceste momente de mare încercare şi durere sufletească care au îndoliat întreaga ţară, suntem alături de familiile aflate în suferinţă, le transmitem compasiunea noastră, cuvânt de alinare sufletească.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească în pace sufletele celor decedaţi, iar familiilor îndoliate să le dăruiască har de mângâiere şi întărire.
De asemenea, cu părintească dragoste îi îndemnăm pe toţi preoţii Arhiepiscopiei noastre, alături de toţi credincioşii, să pomenească neîncetat la sfintele altare sufletele celor adormiţi şi să mijlocească în rugăciunile Sfintei Liturghii pentru vindecarea celor aflaţi în suferinţă pe patul de spital.
† LAURENŢIU, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

Vezi întregul dosar:

Colectiv, o tragedie şi o criză


Momentul Colectiv este o răscruce. Atât în existenţa fiecăruia dintre noi, cât şi a societăţii româneşti. Este o tragedie – până în prezent 60 de morţi şi peste 200 de răniţi – în care este nevoie de compasiune, unitate şi rugăciune. Dar este şi o criză majoră, care ne pune în faţa unor provocări personale. Despre toate acestea, în dosarul: „Colectiv, o tragedie şi o criză”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu