Ah, am uitat! Ştiu cinci limbi

Odată, pe când mă aflam unde mă aflam [în India, n. ed.], un misionar străin a venit la mine şi mi-a spus:

— Sunteţi un om bun, dar nu sunteţi o bună creştină.

I-am zis:

— De ce?

— Fiindcă sunteţi aici de atâta vreme şi vorbiţi doar în engleză. Ce limbi ale băştinaşilor aţi învăţat?

I-am răspuns:

— N-am izbutit să învăţ nicio limbă a locului, fiindcă călătoresc foarte mult dintr-un loc în altul. De îndată ce învăţ un dialect, cei din jur încep să vorbească altul. Am învăţat să spun doar „Bună dimineaţa” şi „Bună seara”. Nimic altceva.

— Aaa, nu sunteţi creştină. Cum puteţi evangheliza? Toţi catolicii şi protestanţii învaţă dialectele locale ca să poată face asta...

Atunci mi-am zis: „Doamne, dă-mi un răspuns pentru el”. Am cerut aceasta din toată inima, şi apoi i-am spus:

— Ah, am uitat! Ştiu cinci limbi.

— Cu adevărat? Care sunt acestea?”

— Cea dintâi limbă este zâmbetul; cea de-a doua, lacrimile. Cea de-a treia este a mângâia. Cea de-a patra este rugăciunea, iar cea de-a cincea este dragostea. Cu aceste cinci limbi mă plimb în toată lumea.

Atunci el s-a oprit şi mi-a zis:

— O clipă. Puteţi să repetaţi, ca să notez ce aţi spus?

Cu aceste cinci limbi poţi călători în tot pământul şi toată lumea va fi a ta. Iubeşte-i pe toţi ca pe tine însuţi – fără să-ţi pese de religie sau rasă, fără să-ţi pese de nimic. Peste tot sunt oameni ai lui Dumnezeu (zidirea lui Dumnezeu, n. ed.). Nu poţi şti niciodată dacă cineva pe care-l vezi astăzi va ajunge mâine sfânt.

Maica Gavrilia Papaiannis