DOR DE LIMBA ROMÂNĂ în Basarabia

”Suntem români şi punctum!”– a spus-o Eminescu.

Văzduhul ţine minte. Cu-arcuşul, Porumbescu

Culege-aprins ecoul şi-l cântă apăsat!

Din punct ţâşnesc izvoare de cântec minunat.

Mă potrivesc la maluri de ape şi salut

Cum cântă-n Mureş dorul şi-n Olt, cum cântă-n Prut.

Curge la vale Prutul împins de cer cu-o mână

Şi-mi povesteşte-amarul din el Limba Română,

Căci vin pe el poeme şi ode-nvolburate.

Văd şi aud... Se-înalţă cuvintele purtate

Şi se prefac în cântec, iar aripile lor,

Pe-un portativ din zeghe, răspund la dor cu DOR.

Un cor sublim de îngeri ia dorului aminte

Şi intonează imnul Limbii Române sfinte.

În timp ce-n malul zării, îngenunchiaţi, cuminţi,

Smeriţi poeţii noştri, cu aure de sfinţi,

Beau apa lui sfinţită, se-apleacă şi se-nchină,

Căci Prutul are-n ceruri o sfântă rădăcină.

Eu mă cutremur!... PUNCTUM e-o ancoră în Glas:

Ne nemureşte limba în Cer, nu în Parnas!

 – – –

”Suntem români şi punctum!”– l-aud pe Eminescu.

Răsună Rapsodia din Cer a lui Enescu!

                             Marga Boiar

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 80, iulie-august 2014