Vlad Miriţă: „Astăzi sunt mai sigur ca niciodată că printre ai mei, în ţara mea, e cel mai bine.”

 Luna decembrie a adus făgărăşenilor un eveniment deosebit. Trei comunităţi din Ţara Făgăraşului împreună cu prietenul şi invitatul lor, Vlad Miriţă, au oferit în dar, de Naşterea Domnului, un concertde colinde. A fost o întâlnire a bucuriei, în care am învăţat că doar în comuniune trăim cu adevărat. După trecerea sărbătorilor, l-am invitat pe tenorul Vlad Miriţă să facem împreună un bilanţ al acţiunii noastre şi al sărbătorilor deja trecute. A acceptat provocarea, cu aceeaşi dragoste şi bucurie cu care ne-a obişnuit.

Vlad, concertul din luna decembrie a fost cel de-al treilea pe care l-ai avut la Făgăraş într-un singur an. Dincolo de concerte, ai venit de mai multe ori în cele trei parohii organizatoare – Boholţ, Bucium şi Mândra. Ce te aduce aici, care e povestea împrietenirii tale cu făgărăşenii?

Am venit pentru prima oară în zonă în satul Boholţ împreună cu mai mulţi prieteni, ca să vedem ceva ce credeam că nu mai există. Oameni care încă luptă pentru ce li se cuvine şi n-au învăţat să plece capul. Am venit îmbrăcaţi în costume naţionale în semn de preţuire pentru ei. Duminica dimineaţa la 5:00 ne-am strâns vreo 3 sau 4 maşini în Bucureşti şi la 9:00 eram în sfânta biserică la Boholţ. Prin această conjunctură am cunoscut-o pe Alina Zară, pe Daniela Elena Graură… Pe Ioana Haşu o ştiam deja… În orice caz, cam de aici a început prietenia. Aşa cum am anticipat – noi, cei veniţi din Bucureşti, am învăţat o lecţie de demnitate şi de curaj de la oamenii locului.

Părintele Arsenie Boca spunea despre oamenii din Ţara Făgăraşului care îl căutau cu o dragoste şi fidelitate exemplară: „Ăştia sunt făgărăşenii mei, poporul meu în picioare!”. Am găsit, într-adevăr, aici, un filon de verticalitate. Oameni care nu se lasă duşi de val, ci merg contra curentului, ţinând vie flacăra demnităţii şi a românismului.

„Costumul popular este viu; are ascunse în el multe taine care aşteaptă să fie descoperite.”

La concert, ai fost îmbrăcat cu haine din Ţara Făgăraşului, ai purtat un costum de fecior din Ceata satului Mândra. Cu alte cuvinte, ai lăsat costumele de scenă semnate de Alexandru Ciucu pentru cămaşa tradiţională de Făgăraş. Îţi venea ca turnată, dar cum te-ai simţit?

Mai bine chiar decât în costumele lui Alex Ciucu! Sigur că Alex face nişte costume de excepţie... dar portul tradiţional românesc te pune în rând cu oamenii din neamul nostru. Cu cei ce au trăit înainte şi au dus mai departe tradiţia până la noi, ca apoi să plece liniştiţi din lumea aceasta. Noi preluăm şi avem datoria, dar şi onoarea şi bucuria, să ducem mai departe toate acestea. Costumul popular este ca sângele din organism, este viu... El animă viaţa satului, a muzeelor, a noastră, a tuturor celor care au bucuria să-l poarte. Şi are ascunse în el multe taine care aşteaptă să fie descoperite. Pentru toate acestea – eu când port costumul popular mă simt mai Om decât în alte straie... Mai întreg !

Te-ai implicat cu multă dragoste în acest eveniment, ne-ai susţinut să îl organizăm, să îl oferim ca un pe dar al nostru pentru făgărăşeni. Ai renunţat la un concert în Bucureşti, pentru a fi sufletul acestui eveniment caritabil. Mai mult, ai fost primul care ţi-ai anunţat contribuţia la darurile pentru copiii din cele trei comunităţi. Care a fost motivaţia ta?

Eu n-am dăruit – eu am primit. La concertul din Bucureşti nu am renunţat – pentru că Alina Zară a avut amabilitatea să-mi spună că puteţi decala cu o zi concertul din Făgăraş, ca eu să pot susţine şi concertul din Bucureşti, şi că nu e nici o problema. Deşi sunt sigur că nu v-a fost uşor. Dar aşa e cu oamenii care au Dragoste... Îţi spun că nu e nici o problemă! Dragostea aceasta pe care o găsesc aici, la voi, constituie motivaţia mea.

La Făgăraş, te-am pus într-o situaţie mai puţin obişnuită pentru un tenor: ai cântat într-un concert de neprofesionişti. Pentru noi a fost o onoare şi o continuă emoţie. Cum a fost pentru tine?

Eu nu am simţit aşa, că ar fi fost un concert de neprofesionişti... Ba chiar corul preoţilor, condus foarte bine de domnul Gheorghe Malene, a fost, în ciuda timpului scurt de pregătire, foarte bine pus la punct! Şi toţi ceilalţi care au participat activ la spectacol – cete de colindători copii, feciori, vârstnici – au colindat cu mai multă inimă decât mulţi profesionişti... Pentru că degeaba redai impecabil din punct de vedere tehnic un moment artistic, dacă nu o faci cu dragoste, cu dăruire.

„Să nu-i judecăm pe tineri pentru căderile lor, ci să facem lucruri pentru ei şi să le facem cu Dragoste…”

Au cântat în cadrul evenimentului zeci de tineri în haine populare, care puteau să fie oriunde altundeva la ora aceea, dar au ales să fie acolo şi chiar mărturiseau că le tremurau picioarele şi sufletul de emoţie. Şi în sală au fost foarte mulţi tineri frumoşi, deschişi, bucuroşi de comuniune. Să fie un nou val, o nouă atitudine a tinerilor de azi?

Exact ce am spus mai înainte – au participat şi au cântat cu emoţie, cu suflet... Eu cred mult în tinerii de azi! Chiar dacă sunt asaltaţi şi distraşi de tot ce e mai urât, mai rău şi mai murdar, prin toate mijloacele de comunicare media, atunci când li se povesteşte de tradiţii, de istoria noastră, de valorile noastre, încep să distingă valoarea de nonvaloare, frumosul de urât, binele de rău... Şi cel mai important – şi aici se greşeşte mult! – să nu-i judecăm pentru căderile lor, ci să facem lucruri pentru ei şi să le facem cu Dragoste... Pentru că merită şi au un potenţial imens.

De la Făgăraş nu ai plecat cu mâna goală. Ai preluat suveica mamei Ruţa din Mândra, care e deja celebră pentru că a străbătut lumea în lung şi-n lat, şi ai dus-o la Oaşa, unde ţi-ai petrecut sărbătorile. A fost dorinţa acestei bunici minunate din Mândra ca suveica ei să călătorească pe mapamond în locul ei. Cu ce mesaj ai adus-o înapoi acasă?

Cred că suveica asta seamănă cu mine şi cred că după ce a călătorit atât de mult – probabil mai mult decât mine, iar eu nu am călătorit deloc puţin! – cred că după toate drumurile, s-a simţit, ca şi mine, mult mai bine printre ai ei. Pentru că eu, după ce am călătorit şi am văzut atâtea locuri – unele banale, dar altele foarte frumoase –, după ce am întâlnit atâţia oameni – unii dintre ei cu adevărat frumoşi şi vii la inimă –, după toate astea, astăzi sunt mai sigur ca niciodată că printre ai mei, în ţara mea, e cel mai bine. La Mănăstirea Oaşa este esenţă de românism. Şi această suveică, cu povestea ce o poartă, trebuia să ajungă acolo.

„Peste specificul vremurilor de acum, să aşezam vechile rânduieli…”

Crăciunul este promovat în ultima vreme foarte mult ca o sărbătoare strict a familiei. Totuşi, la Făgăraş, oamenii au ales să se bucure împreună de sărbătoare, cel puţin pentru o seară; la fel la Oaşa, unde sute de tineri au ales comuniunea. După experienţa de anul ăsta, ai promova mai curând Crăciunul în comunitate în locul Crăciunului petrecut cu familia?

Le-aş promova pe amândouă! Sigur că în trecut comuniunea era în comunitatea din care făceai parte. Şi era bine aşa. Aveai şi familia, dar şi comunitatea aproape. Şi toate rânduielile erau în jurul acestor doua familii: familia mică, din casa ta, şi familia mare – comunitatea din care făceai parte. Azi, distanţele se parcurg în timp scurt şi putem comunica rapid unii cu alţii, chiar dacă ne aflăm în oraşe îndepărtate. Iată cum tehnica şi internetul – atât de blamate, şi de multe ori pe bună dreptate! –, iată cum, dacă le folosim cu dreaptă socoteală, şi le supunem sistemului nostru de valori, ele devin unelte extraordinare. Şi unul dintre beneficii este practic comuniunea în ciuda distanţelor.

Este extraordinar să parcurgi 300 de km sau mai mult şi să te simţi tot ca acasă. Asta fac tinerii care se adună la Oaşa – vin să fie în comuniune unii cu alţii. Va veni vremea când se vor aşeza la casele lor şi probabil vor petrece mai mult acasă. Dar acum e un exerciţiu de revenire la valorile noastre... Şi e foarte bine că vin aici, să se "updateze" din trecut... E un paradox, dar aşa trebuie făcut: peste specificul vremurilor de acum, să aşezam vechile rânduieli; şi cu dreapta socoteală, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom şti să trăim în lumea de azi, păstrând tradiţiile. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Interviu realizat de Natalia Corlean

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014