Din Chişinău, de Ziua Părintelui Arsenie

După cedarea Basarabiei, în 1940, ruşii au dat voie pentru o singură zi ca cine vrea să plece din ţară, să plece. În gară, oamenii disperaţi se înghesuiau să prindă ultimul tren, abandonându-şi până şi bagajele, numai să poată să se urce în trenuri. Părintele Arsenie Boca se întorcea şi el în ţară.  La Chişinău studiase tehnica metaloplastiei şi a poleirii cu aur a icoanelor.  În priveliştea devastatoare a dezorientării şi învălmăşelii  generale din gară, vede un om cu înfăţişarea unui cerşetor, a cărui privire se pierdea în zare, dar  cuprindea în acelaşi timp toate trenurile şi pe toţi oamenii cu o nesfârşită durere. Primul impuls a fost  acela de a-l ajuta cu ceva pe cerşetorul  a cărui privire îl răscolise. În doar câteva secunde, cât s-a  întors să caute în bagaj, ca să-i dea din pâinea pe care o avea, cerşetorul a dispărut. O voce din nevăzut i-a rămas, însă, întipărită în conştiinţă: ”Nu vreau pâinea ta, ci vreau inima ta!”.  Părintele Arsenie Îl văzuse în Persoană pe Iisus.

Câte întâlniri  va mai fi avut Părintele Arsenie cu Domnul Iisus Hristos! Şi câte viziuni îi va fi umplut cu dumnezeire sufletul, încât a putut să redea ca nimeni altul, cu mijloacele pictorului sfinţit de harul alegerii sale ca martor al Supremului Adevăr, chipul lui Iisus din icoanele pe care le-a pictat mai apoi la Prislop şi la Drăgănescu...

Cerul Chişinăului efectiv mai înalt şi mult mai intens albastru deasupra clădirii gării, care poartă pe arcul unui portal inscripţionată în limba română şi în limba rusă denumirea localităţii, îmi evocă îmbogăţit Privirea Eternă a Mântuitorului, de pe cer, deasupra munţilor noştri, de acasă, în tabloul Iisus în Munţii Făgăraşului, icoană făcătoare de minuni.

Nuanţe şi nuanţe de trăire îmi amplifică aici, la Chişinău, vederea mea neputincioasă, de pământ. Dar ţin minte şi citesc fără scris, în apele răsfrânte din aura care aprinde tot cerul de aici şi de deasupra munţilor de acasă,  cuvintele lui Iisus Hristos, Mântuitorul: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!”

Zori...

“– E cerul mai înalt, mai sus, aici!”

Îmi spun din zbor sprinţare rândunici.

Eu le răspund cu un salut de dor

De pe Taborul meu interior.

Schimbat la faţă, sufletul adus

Să-L vadă-aici, în gară, pe Iisus,

Citea pe trenul pentru călători

O destinaţie ciudată: ZORI!
Scris pe vagon traseul: Sat şi oraş

Din Chişinău şi până-n Făgăraş.

Cu ochi de zare, Sfântul Protector

Mi-apare îmbrăcat în cerşetor...

Îi sar cu pâinea-n faţă, îl iubeam.

Îi dau cu bucurie tot ce am.

Îmi prinde mâna şi mă trage sus.

În tren, schimbat la faţă, stă Iisus,

Cu chipul minunat, strălucitor;

Ştiu bine că e-n tren, ca pe Tabor.

.....................................................

Mă reculeg din visul meu frumos...

În fiecare chip văd pe Hristos!...

                               Din Chişinău,  

                               Maria GABOR

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 76, noiembrie-decembrie 2013