Pagini

vineri, 23 noiembrie 2012

Psalm




Floarea salcâmului se unduie-n vânt,
lumina din mirişti mă-ndeamnă să cânt,
două boabe de seară în gene,
liniştea ierbii rămase-n poiene.
Pământul îşi leagănă grâul fecund,
luna îşi leagănă sufletul mult mai curând,
vremea se-nalţă în ritmuri şi dansuri sonore,
viaţa vibrează înalt şi se-mprăştie-n ore.
În palme se-aude cum sufletul cântă încet
şi cerul îşi stinge lumina toată la mine în piept.
Departe de lume, la hotarul între suflet şi El
în dulce, senina cântare se-nalţ-un menestrel:
„-Tu Doamne, ce-ţi laşi Fiinţa sfântă adânc să pătrundă
în orice făptură, de la firul de iarbă la ultima undă,
de la puiul de om, la zborul plăpând al bietei albine,
orice suflare de viaţă prin Tine se ţine.
Îmi plec umil fruntea-n ţărâna uscată din drum
şi-mi las sufletul cruce să fie, aici şi acum.
O lacrimă-mi cade din candela genei fierbinte,
o rugă am fost, Dumnezeul meu, acum şi-nainte
şi seara, culcat pe ramuri de vişin în floare
în irişi-albaştri viitorul nu mă mai doare.
Căci inima mea cântă suav printre ierburi,
cu degetul scris-am adânc
                      ale dragostei cercuri,
                             ale dragostei cercuri,
                                    ale dragostei cercuri:”
                 Amin!

Adrian Moraru

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 69 - noiembrie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu