Halloween. Cum ne împrietenim (de bună voie şi nesiliţi de nimeni) cu diavolul

Anul acesta am făcut încă un pas spre adoptarea tot mai deplină a sărbătorii importate intitulată Halloween. Sigur că adulţii sunt responsabili pentru ceea ce sărbătoresc şi e alegerea lor, însă dureros este că această sărbătoare devine „naţională” în şcoli şi grădiniţe, acceptată cu multă supunere şi lipsă de discernământ şi de părinţii creştini. Ce ni se spune la şcoală: este o sărbătoare „distractivă”, o „îmbogăţire culturală”, un „prilej de a pune în valoare creativitatea şi imaginaţia copiilor”. Ce este dincolo de aceste aparenţe? Încercăm să atragem din nou atenţia, printr-o selecţie de materiale despre acest subiect. Poate anul viitor părinţii creştini vor avea gramul de curaj necesar pentru a spune: „NU! Nu sunt de acord ca copilul meu să participe la aşa ceva.”

 

La o primă vedere, costumarea haioasă în vampiri, vârcolaci, vrăjitoare, demoni etc., nu ar fi decât o farsă demnă de homo ludens prin care omul ia în râs aberaţiile ontologice şi manifestările oculte. De fapt, ceea ce se imprimă în minţile curate ale copiilor este obişnuinţa cu magia, cu o lume ocultă care poate deschide orizonturi demonice, cu puteri supranaturale uriaşe, care devin leit motiv al vieţilor copiilor. Ridiculizarea demonilor nu este decât învăţarea cu prezenţa lor, ruperea lor de regnul iadului veşnic şi transformarea lor într-o gaşcă de personaje simpatice, care pot fi oricând chemate la cină. Dracul ucigător de oameni de la începutul istoriei devine astfel un băiat de gaşcă, un tip frecventabil, aproape vrednic de compătimit pentru ghinionul teribil pe care l-a avut. De aici până la obsesii, posedare, magie neagră, ritualuri satanice, ucidere ritualică, sinucidere, boli psihice, crimă în serie – e o cale bine bătătorită.

Adulţii pot discerne – şi nu chiar toţi – între ficţiune şi realitate, între film şi viaţă, între iluzie şi adevăr. Copiii însă trăiesc într-o lume a imaginaţiei, în care reperele vizuale primesc viaţă în mintea lor şi se transformă în modele de urmat. Nu ne mai mirăm că unii copii vor să devină vrăjitori, magi, vampiri sau chiar diavoli. Unii chiar reuşesc. Violenţa ucigaşă este aşadar chemată în societate pe uşa din faţă, sub pretextul distracţiei.

Pr. Valentin Istrati, Doxologia.ro

 De speriat morţii. Copilul tău a aflat deja, probabil, de la ora de engleză ce semnificaţie are Halloween. Era o sărbătoare păgână a celţilor, care se temeau de răzbunarea morţilor şi căutau să-i îmblânzească şi să-i sperie totodată, îmbrăcându-se în piei şi capete de animale. Mai mult, obişnuiau să aducă sacrificii umane şi animale pentru a-l îmblânzi pe stăpânul spiritelor rele. De Halloween curgea sânge şi văzduhul se umplea de focuri uriaşe.

 De speriat viii.  Astăzi, Halloween este o uriaşă industrie, din care se câştigă miliarde de dolari. Costume, felicitări, parade, filme de groază, toate preluate cu sârg de mass-media şi de sistemul de învăţământ. De Halloween, astăzi curg mulţi bani.

 Copiii sunt ceea ce iubesc. Dar cine învaţă să iubească urâtul şi monstruozitatea, sub orice formă, învaţă să iubească şi duhul strâmb din care se nasc ele. Să nu ne amăgim crezând că urâtul este o simplă formă şi o simplă mască. Urâtul este forma văzută a unei lumi guvernate de alte legi decât cele visate de noi. Monştrii, vrăjitorii, diavolii, scheleţii şi fantomele care populează din ce în ce mai mult lumea copiilor noştri apasă cu o putere deloc făţişă, dar constantă, asupra libertăţii lor interioare. Cine are curajul să se opună?

Ileana Achim

Ce mi se pare simptomatic pentru halul în care suntem ca neam, este că sărbătorile creştine sunt ignorate în şcolile româneşti; în schimb, o sărbătoare păgână, care are trimiteri directe la vrăjitorie şi satanism, este serbată ca fiind ceva cu totul special în aproape toate şcolile din ţară. Imaginaţi-vă la Iaşi că orele s-ar întrerupe în şcoli şi s-ar face o serbare legată de Cuvioasa Parascheva. Sau la Bucureşti în ziua de 27 octombrie, de Sf. Dimitrie cel Nou, sărbătoarea creştină a oraşului. Cum ar sări în sus seculariştii lui Soros şi "elitele", care scriu "Dumnezeu" cum simt, adică invariabil cu "d" mic, şi cărora le pute că poporul stă la coadă ca să "pupe morţi" sau că mai există creştini (încă) într-o ţară înglobată în UE şi NATO!

Crăciunul a ajuns de fapt un Moş Crăciun zglobiu, grăsuţ şi cu barbă mare albă, nu Naşterea Mântuitorului; Paştele e "scutit" de jertfa de pe Cruce şi Înviere, dar decorat în rozul pufos al iepuraşilor care se ascund după ouă mari vopsite în culori de curcubeu. Am devenit o colonie economică bună de exportat forţa de muncă ieftină şi de exploatat resursele naturale pe bani puţini şi distrugând mediul, adică, în ambele variante, sacrificând viitorul ţării. Dar să faci din Halloween o sărbătoare naţională mi se pare cu totul ieşit din comun, pentru că îţi sacrifici viitorul spiritual al ţării. Deşi, dacă mă gândesc la sângele celor 22 de milioane de victime inocente, de prunci ucişi - un popor nenăscut sacrificat -, cred că ne merităm pe undeva şi sărbătoarea macabră. 

 Totuşi, aşa cum suntem, dacă nu reacţionăm şi lăsăm ca această pandemie demonică să prolifereze, nu văd cum am mai putea scoate capul în Veşnicie. Dacă nu o să luăm atitudine, ne merităm soartă de mancurţi (n.red: mancurt = persoană înrobită total și îndobitocită) veseli, care vor intra de bună voie pe poarta hiperstatului care se desenează deja pe plânsetele oligarhiei mondiale. Suntem direct responsabili de viitorul copiilor noştri! E dreptul lor să trăiască în normalitate, hrăniţi de seva Tradiţiei acestui neam creştin!

Iulian Capsali, regizor

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 69 - noiembrie 2012