Bagă şi rugăciunea în lucrul tău

Dacă vă purtaţi cu evlavie şi lucraţi cu rugăciune, vă veţi sfinţi mereu şi toate se vor sfinţi. Atunci când cineva are mintea la Dumnezeu, i se sfinţeşte lucrul său, rucodelia sa. Dacă, de pildă, fac o cutie şi spun şi rugăciunea, mă rog şi în acelaşi timp lucrez spre slava lui Dumnezeu. Scopul meu nu este să fac cutii şi să le fac repede, ca să fac multe şi să fiu mereu neliniştit. Aceasta este o stare demonică... Aceasta este pricina pentru care uneori te simţi ca o funcţionară zeloasă în îndatoririle tale, pentru că atunci când alergi să-ţi pui în rânduială treburile, uiţi să-L iei şi pe Hristos cu tine. În schimb, dacă porneşti cu rugăciunea, te vei simţi ca o slujitoare a lui Hristos. De aceea, bagă şi rugăciunea în lucrul tău, ca să vă sfinţiţi şi tu, şi lucrul tău. Ştii cum binecuvântează atunci Dumnezeu, şi câte bunătăţi şi binecuvântări trimite?

- Părinte, când lucrarea este intelectuală (de pildă o lucrare de traducere), cum este cu putinţă să spui rugăciunea în aşa fel încât lucrarea pe care o faci să se sfinţească?

- Atunci când lucrarea este intelectuală, dacă mintea ta este la Dumnezeu lucrarea se sfinţeşte, fiindcă trăieşti în atmosfera lui Dumnezeu, deşi nu poţi spune rugăciunea. Când cineva este într-o stare duhovnicească, se ajută mult pe sine. Nu încearcă să înţeleagă sensurile cu mintea, ci se luminează şi le află prin iluminarea dumnezeiască.

- Dar când nu am această stare duhovnicească şi trebuie să fac o astfel de lucrare?

- Atunci să o faci, dar să te rogi şi să ceri luminare de la Dumnezeu. Să cauţi să te ajuţi, pe cât poţi, cu sensurile dumnezeieşti, şi să lucrezi cu evlavie. La fiecare oră sau din două în două, să faci câteva minute întrerupere ca să spui rugăciunea. (…)

Nu da Domnului jertfa lui Cain

- Părinte, grija depărtează totdeauna de Dumnezeu?

- Ascultă de la mine următorul lucru. Când un copil se joacă şi este absorbit de jucării, nu-şi mai dă seama dacă tatăl lui este alături şi-l mângâie. Dar dacă-şi va întrerupe puţin joaca, atunci îşi dă seama. Tot astfel şi atunci când avem vreo grijă, nu putem pricepe dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă, iar noi nu simţim. Ia aminte să nu risipeşti puterile tale preţioase în griji de prisos şi în lucruri deşarte, care într-o bună zi se vor face toate praf. Aşa te oboseşti şi trupeşte, şi mintea ţi-o împrăştii fără rost, iar după aceea îi dai lui Dumnezeu oboseala şi căscăturile în vremea rugăciunii, la fel cu jertfa pe care a făcut-o Cain. În mod firesc, şi starea ta lăuntrică va fi la fel ca starea lui Cain, cu nelinişti şi oftaturi pe care ţi le va pricinui aghiuţă, ce va fi alături de tine.

Să nu risipim fără rost rodul, miezul puterilor noastre, lăsând după aceea cojile pentru Dumnezeu. Grija trage toată măduva inimii şi nu lasă nimic pentru Hristos. Dacă vezi că mintea ta fuge mereu şi se duce la treburi etc., trebuie să înţelegi că nu mergi bine şi să te nelinişteşti, căci te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Să înţelegi că eşti mai aproape de lucruri decât de Dumnezeu, de zidire decât de Ziditor. (…)

Stategia demonică: muncă multă, mâncare multă

Cu muncă şi grijă multă se uită de Dumnezeu. Părintele Tihon spunea: „Faraon dădea muncă multă şi mâncare multă israeliţilor, ca să uite de Dumnezeu”; în vremea noastră, diavolul i-a absorbit pe oameni în materie, în răspândire. Muncă multă, mâncare multă, ca să uite de Dumnezeu şi astfel să nu poată – sau mai bine zis să nu vrea – să pună în valoare libertatea ce li se dă ca să-şi sfinţească sufletul.

Cuv. Paisie Aghioritul, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 66 - iulie 2012