Iertarea, izvor de pace şi bucurie

“Şi ne iartă nouă păcatele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Această cerere din rugăciunea Tatăl nostru arată că iertarea pe care o cerem de la Dumnezeu e dependentă de iertarea pe care noi o dăm celui ce ne-a greşit. Tâlcuind această cerere, Sfântul Maxim Mărturisitorul[1] zice că înainte de cererea aceasta rugătorul cere pâinea cea spre fiinţă, iar pentru a o dobândi şi pentru a o păstra ştie că trebuie să ierte; de aceea nu se lasă biruit de vreo durere şi iartă fără patimă celor ce i-au greşit. Şi ştie că, aşa cum Dumnezeu iartă fără patimă, şi el trebuie să ierte fără patimă şi să nu mai lase nici o amintire a răului să se întipărească în minte.

Sfântul Ioan Gură de Aur zice că Hristos ne-a învăţat să ne rugăm astfel pentru că ţine foarte mult la iubirea vrăjmaşilor; după ce ne spune rugăciunea “Tatăl nostru”, nu revine asupra nici unei cereri decât asupra acesteia, zicând: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, vă va ierta şi vouă Tatăl vostru cel ceresc”. În felul acesta noi facem începutul iertării noastre, noi suntem stăpânii judecării noastre. Ne văicărim de multe ori că ni s-a făcut rău pe nedrept, dar Sf. Ioan Gură de Aur zice că “tocmai asta înseamnă greşeală; dacă ţi-ar fi făcut rău pe bună dreptate, fapta lui n-ar mai fi socotită greşeală”.[2]

Iertarea nu depinde nici de fapta celuilalt, nici de atitudinea lui, ci doar de atitudinea noastră, căci noi am primit porunca iertării. Iertarea şi lipsa răzbunării înseamnă a-L lăsa pe Dumnezeu să facă dreptate. Prin neiertare, ne trădăm mântuirea. Sfântul Siluan spune că sufletul nu poate avea pace, dacă nu se roagă pentru vrăjmaşi. „Domnul vrea ca sufletul nostru să fie smerit, blând, şi să ierte tuturor cu iubire; atunci şi Domnul îl va ierta cu bucurie”. Şi în alt loc zice „fericit sufletul care iubeşte pe fratele lui, căci fratele nostru e viaţa noastră”. Harul vine de la iubirea pentru aproapele şi se păstrează prin iubirea pentru el.[3]

Aşadar, iertarea e cea care ne vindecă şi ne aduce bucuria care nu se va lua de la noi. Dacă vom zice şi noi, ca cei din Pateric: „Fratele astăzi a greşit, iar eu mâine voi păcătui negreşit; acesta se va pocăi negreşit, iar eu nu…”, pe toţi îi vom vedea mai buni decât noi şi ne va fi mai uşor să-i iertam.

Pr. Iulian Selaje

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 65 – iunie 2012

---

[1] Sf. Maxim Mărturisitorul, „Scurtă tâlcuire a rugăciunii Tatăl nostru”

[2] Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilii la Matei”

[3] Sf. Siluan Atonitul, „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”