Golim Potirele sau golim farmaciile?

Nu pot să nu mă gândesc la părinţii şi bunicii noştri. Nu pot să nu aud – aşa cum cred că majoritatea auziţi de fapt – plânsul lor, mai ales în ceea ce priveşte sănătatea. Sunt pline farmaciile de ei. Nu mai prea avem timp să-i ascultăm, aşa că riscăm să ajungem şi noi într-o zi să umplem farmaciile şi să ne plângem.

Mai mult tovărăşeşte şi prea puţin creştineşte

O să umplem farmaciile şi o să ne rugăm să avem ce pune pe masă de trei orei pe zi, după ce ne luăm obişnuitele doze medicamentoase şi o să ne rugăm să ne vină acasă copiii. Cam asta fac acum părinţii şi bunicii noştri, nu-i aşa? Au muncit pe brânci, au mâncat pe apucate, au răbdat în tăcere şi, mai ales, au mers doar ocazional la Sfânta Biserică să-şi găsească (sau mai degrabă să-şi regăsească) identitatea proprie. Prea mult timp din viaţa lor au trăit tovărăşeşte şi prea puţin au trăit creştineşte.

Eu fac parte dintr-o generaţie crescută de părinţi cu „datoria” de a ajunge „domni” (adică „om cu şcoală”). Păi am cam ajuns domni şi – mai ales – am cam ajuns toţi domni. Problema este că nu mai prea sunt altceva, în generaţia mea, decât domni. Acum e firesc să începem să ne gândim ce vrem să ajungă copiii noştri. Cred că nu e părinte să nu se gândească azi că „domnia” nu mai e chiar aşa importantă şi că banii sunt mai importanţi. De fapt şi părinţii generaţiei mele cam tot spre bani se gândeau, însă, înainte, „domnia” asigura oricui nu numai un statut social respectabil, ci şi un oarecare venit care era de obicei suficient pentru un trai oarecum decent.

Spunem, dar nu credem şi nu trăim ce spunem

Astăzi nu mai prea contează cât eşti de „domn”, adică de şcolit, dacă nu mai ai ceva atu-uri în plus – de exemplu o mătuşă sau ceva „mărunţi”, să-i poţi dona unde trebuie. De fiecare dată facem aceleaşi greşeli, dar fiecare generaţie se crede mai brează decât generaţia anterioară. Nici o generaţie nu a schimbat însă nimic în mod real în modul de gândire. Toţi spunem că cel mai important în viaţă este să fim sănătoşi, dar trăim ignorând cele mai elementare lucruri care să ne asigure această sănătate mult dorită. Numai atunci când ne pierdem sănătatea fugim la medic (dacă e trupească) şi la duhovnic (dacă e sufletească). Suntem toţi de acord că cel mai important lucru este să fim sănătoşi trupeşte şi sufleteşte, dar nu credem cu adevărat ceea ce spunem, de vreme ce nu trăim astfel.

Nu demult am trecut împreună prin Postul Mare. Am avut astfel prilejul, toţi creştinii, să ne mai înfrânăm de la „bucate şi păcate”, după cum spunea chiar titlul conferinţei Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu din acest post, ţinută la Făgăraş. Apoi, am avut şi prilejul să ne mărturisim păcatele şi să căutăm să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie. Dar marea majoritate a credincioşilor nu se spovedesc decât o dată pe an. Nu o să vorbesc acum despre Spovedanie, însă nu pot să nu spun că nu avem cum să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului – care este pentru fiecare nu numai hrană sufletească, duhovnicească, ci şi „medicamentul medicamentelor” – dacă nu ne spovedim cu rânduială bună şi la timp. Cum să am sănătate trupească şi sufletească, dacă stau departe de „Doctorul cel Mare” care este Hristos? Cum să mă păstrez sănătos, dacă mă împărtăşesc „din an în Paşti”?

Preventiv sau curativ?

Cred că ceea ce trebuie să învăţăm noi azi din durerea părinţilor şi bunicilor noştri este să ne apropiem de Doctor la timp, ca să nu ajungem apoi să nu ne mai despărţim de doctori. Este exact problema preventivului înaintea curativului de care se face, azi, atâta caz. Ei azi golesc farmaciile pentru că n-au golit la timp Potirele…

Toţi vrem copii buni şi ascultători, respectuoşi, harnici, înţelegători, blânzi, cumsecade, silitori, credincioşi, dar nu facem nimic să-i învăţăm cum să ajungă astfel. Le spunem copiilor noştri cum vrem să fie, dar nu le arătăm cum să fie. Şi, aşa cum ne arată viaţa, copiii nu fac ce li se spune, ci ceea ce văd la noi. Vrem să fim sănătoşi trupeşte şi sufleteşte? Trebuie să trăim creştineşte şi nu tovărăşeşte sau cetăţeneşte! Vrem să fie copiii noştri sănătoşi? Trebuie să trăim noi sănătos, mai întâi!

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 64 - mai 2012