Vin Paştile, Doamne!

Vin Paştile, Doamne, vin Paştile

Şi ce folos pentru mine,

Călătorind din Betania spre Emaus,

Cu o scurtă oprire în Ierusalim

Mi-e sufletul  în echilibru fragil

Pe-un fir de iarbă crud

Ce-a răsărit lângă un ghiocel,

Cu viaţa mai lungă, sunt sigur,

Decât singura mea tresărire

Pe care-o am în fiecare an,

Doar pentru trei zile,

Cu două-nserări între ele.

Vin Paştile, Doamne, vin Paştile

Şi mă-ntreb unde ne-ntâlnim,

Prin oraş, pe stradă, pe Cruce

Ori poate numai în mormânt?

Oasele mele să se-atingă de Tine,

Să-mi dai şi mie întâlnire-n rai

Precum tâlharului care s-a pocăit,

Să mă primeşti într-o scurtă vizită

Preţ de-o veşnicie, nu mai mult,

Chiar dacă plânsul meu l-am pus,

De mai bine de treizeci de ani încoace,

Într-o umilă dar văduvă secundă.

Vin Paştile, Doamne, vin Paştile

Şi-o să învie în mine dorinţa

De-a face-o plimbare prin rai,

Să stau, sătul, lângă un pom,

Alături de un leu şi-o căprioară

Vegheaţi doar de un  porumbel,

Având fereastra mea deschisă

Spre Răsăritul cel de sus,

În mâna stângă c-o pâine dospită

Şi-n dreapta cu-n strugure copt,

Cântând întregului pământ

Pacea, Netemerea şi Bucuria Învierii!

Pr. Marius Demeter

„Poezia - trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos.” (Mihai Eminescu)

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 63 - aprilie 2012