De la tineri către tineri: Cât de liberi suntem ca pioni ai mass-mediei?

Astăzi nu ne mai constrânge nicio autoritate: nu mai ţinem cont de canoanele Bisericii şi cu atât mai puţin de învăţăturile "demodate" ale părinţilor; păşim pe drumul promiţător al democraţiei după perioada comunistă, pe care am resimţit-o ca pe o închisoare a întregii populaţii, ne emancipăm şi ne scuturăm orgolioşi de normele societăţii şi de „gura lumii”.

Libertate închipuită

Ne cosiderăm liberi, în sfârşit liberi. Dar eu mă întreb adesea: cât de liberi suntem, de fapt, cu adevărat? Cât de liberă sunt atunci când mă aflu într-un cerc în care nu pot participa la discuţie fiindcă eu nu urmăresc serialul x? Cât de liberă sunt atunci când profilul jobului meu îmi cere să am cont pe Facebook, pe care, nu-i aşa, trebuie să-l populez cu cât mai mulţi „prieteni” şi să-l îngrijesc ca pe o a doua viaţă a mea? Cât de liberă sunt atunci când nu pot afla orarul de la facultate doar pentru că nu am acces la internet?

O viaţă dictată de mass-media

Trăim în epoca tehnologiei, o idolatrizăm şi nu ne mai putem închipui, dar mai ales trăi viaţa fără computer sau televizor. Vrem sau nu vrem, suntem obligaţi să ne aliniem la canoanele, la normele, la îngrădirile lumii media. Şi doar pentru că nu mai există restricţiile sociale din trecut, doar pentru că informaţia, spaţiul şi timpul nu mai au limită, nu înseamnă că suntem liberi sau că deţinem o cheie a fericirii în plus. Dimpotrivă – suntem, mai mult sau mai puţin, dependenţi de mass-media. Suntem prostiţi de mass-media. Suntem ceea ce privim la televizor şi ceea ce vizităm pe internet. Şi ştim la fel de puţin să ne apărăm de aceste fenomene cum ştiau bieţii oameni de acum 1000 de ani să se apere de inchiziţie. Criticăm trecutul, fără a ne da seama că trăim aceleaşi poveşti, doar într-un alt decor. Că ne amăgim cum că am fi mai evoluaţi şi mai inteligenţi, dar, de fapt, nu suntem mai puţini vulnerabili, nu suntem mai fericiţi, nu trăim mai puţine drame, nu avem mai puţine dependenţe... Şi dramele care ne macină cel mai profund sunt cele fabricate de mass-media: operaţii estetice, siluetă, relaţii complicate pe Facebook, poze de-ale noastre pe site-uri nedorite, secrete expuse pe blog-uri şi la status-uri. Iar mass-media este făuritoarea existenţei celor mai mulţi dintre noi. Ne construim viaţa în funcţie de programul de la televizor, în funcţie de evenimentele de pe Facebook, în funcţie de iubirile savurate pe messenger. Nu mai avem timp să mâncăm dimineaţa pentru că trebuie să ne verificăm toate conturile de pe internet iar seara sărim peste rugăciune căci adormim uitându-ne la „Un show păcătos”. Acum nu ne mai facem de râs purtând fuste scurte sau divorţând, dar atragem asupra noastră toate râsetele ironice dacă nu suntem la zi cu ştirile mondene. Eu personal mă simt cam pierdută la facultate dacă nu am citit înainte ziarele, căci în jurul acelor teme se vor ţese discuţiile şi exemplele profesorilor.

Identitate şi sens?

Avem de toate, dar nu mai avem timp. Pentru că trebuie să ne uitam la televizor, să scriem sms-uri, să ne sunăm prietenii, să citim blog-uri, să comentăm pe Facebook şi să urmărim viaţa celorlalţi prin ferestrele reţelelor de socializare. Putem spune chiar că spionajul a fost ridicat la rangul de mod de viaţă. Iar noi îl îmbrăţişăm şi susţinem cu patimă clişeul „Fac ce vreau cu viaţa mea. Sunt aşa cum îmi doresc.”, în timp ce ne chinuim să ţinem pasul cu lumea, cu tehnologia, cu informaţia şi cu haosul. În timp ce ne chinuim să ne trăim viaţa în spaţiul virtual şi să reţinem care ne este adevărata identitate şi care sunt sensurile măreţe ale zbaterii noastre pe acest pământ... (sau pe acest internet?)

Liliana Popa

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 63 - aprilie 2012