Călătoria duhovnicească a
Postului Mare s-a sfârşit şi cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la destinaţia
propusă la începutul pelerinajului. Privirea noastră a fost îndreptată spre Paşte,
„praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”. Bucuria din această
perioadă este o bucurie unică, pentru că Paştele „este mai mult decât una din
sărbători, mai mult decât o comemorare anuală”, cum spune Părintele Alexander
Schmemann.
Bucuria noastră la această
sărbătoare nu este legată numai de Învierea Domnului, ci şi de propria noastră
înviere. O înviere din moartea păcatului, a răutăţilor şi a patimilor pe care
nădăjduim să o fi dobândit după nevoinţele Postului. La Sfintele Paşti ne
gândim atât la Învierea Domnului, ca eveniment istoric, cât şi la viaţa cea
nouă răsărită din mormânt. Aceasta ne-a fost dăruită în ziua Botezului, aşa cum
ne încredinţează Sfântul Apostol Pavel: „ne-am îngropat cu El, în moarte, prin
Botez, pentru ca precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să
umblăm şi noi întru înnoirea vieţii.” (Romani 6,4).
Sfintele Taine ale Bisericii şi faptele
pocăinţei, la care am fost chemaţi în Postul Mare, au avut scopul de a reînnoi
această viaţă nouă, ale cărei frumuseţe şi lumină le descoperim cu precădere în
noaptea Sfintelor Paşti şi în toată perioada pascală, de la Paşti până la
Rusalii. Astfel, sărbătoarea Învierii Domnului devine pentru fiecare dintre noi
izvor de profundă bucurie, adusă în sufletul nostru de biruinţa sfinţeniei
asupra păcatului, a luminii vieţii asupra întunericului morţii.
Bucuria şi lumina Învierii
Domnului din suflet se vădesc pe faţa celui care le trăieşte, în gesturile şi
în comportamentul lui. La acestea trimit hainele curate sau hainele noi cu care
ne îmbrăcăm la Sfintele Paşti, veşmintele liturgice luminoase cu care slujesc
preoţii, mielul pascal, ouăle roşii şi bucatele alese.
Salutul pascal este şi el o
mărturisire a bucuriei ce izbucneşte cu putere din întreaga noastră fiinţă. Dacă
unora dintre noi le este greu sau uită, în cele 40 de zile după Paşti, să
mărturisească această bucurie şi credinţa în Înviere, alţii, mai atenţi la viaţa
lor duhovnicească, găsesc firesc ca până şi în fiecare duminică din cursul
anului să folosească salutul pascal, de vreme ce duminica este sărbătoarea
Învierii Domnului. Sfântul Serafim de Sarov, de pildă, se adresa tot timpul
celor pe care îi întâlnea: „Hristos a înviat, bucuria mea!”.
Îndemnul Sfinţilor Părinţi ca de
la Paşti până la Rusalii să stăm în picioare la toate rugăciunile reflectă
aceeaşi bucurie de care vorbim. Prin moartea şi învierea Sa, Domnul Hristos a
ridicat pe om din căderea păcatului şi i-a redat demnitatea de Om, cu
verticalitate şi cu privirea îndreptată spre cer, spre locul care i se
potriveşte numai lui. Perioada pascală în care ne aflăm este, astfel, şansa
noastră de a învăţa să păstrăm şi să mărturisim această bucurie în toată viaţa
noastră. „Înţelepciune! Să luăm aminte!”
Pr. protopop Ion Tărcuţă
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 63 - aprilie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu