Adolescenţa, preludiul iubirii

Cred că ai înţeles, iubitul meu prieten, că ne aflăm într-un veac agitat. Sunt furtuni ce se îndreaptă însă mai cu seamă asupra voastră, tinere vlăstare ale neamului nostru, în cei mai frumoşi ani ai existenţei. De aceea e bine să ne fixăm un punct de reper, pentru a nu ne fura nici vânturile, nici valurile. Ştii, bunăoară, că dacă mergi pe o punte îngustă şi fără sprijinitoare, peste o apă repede, rişti să te îneci, ameţind, dacă nu ai ochii îndreptaţi pe un punct fix, cum ar fi pe un pom. Apele te fură cum l-au furat pe Petru pe mare când şi-a ridicat ochii de pe Domnul şi i-a plecat spre valuri, pe când marea era răscolită de vânt. Se cuvine, astfel, să ne dăm seama că Mântuitorul Iisus Hristos, pe care de fapt Îl luăm drept călăuză în drumul nostru, chiar înălţându-Se la cer, nu ne-a lăsat de izbelişte în vârtejul acestui veac, ci în vederea îndrumării noastre pe cărările vieţii a rânduit pentru noi un reper. Atunci când norul de lumină de pe Muntele Măslinilor, cum ai învăţat în anii trecuţi la o lecţie de religie, L-a răpit vederii Ucenicilor, înainte de a-i binecuvânta, le-a lăsat o moştenire: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20).

Nu fără un profund rost, ce-ţi poate lămuri multe din problemele vieţii tale intime de adolescent, vreau să-ţi vorbesc, mai întâi de toate, prietene, despre ajutorul pe care ţi-l acordă prezenţa Mântuitorului, călăuza noastră, a amândurora. Ai auzit cântarea poporului, adunat în casa Domnului, de la sfârşitul Sfintei Liturghii: „Văzut-am lumina cea adevărată, luat-am Duhul Cel ceresc!”? Această dumnezeiască lumină nu este oarecare licărire de raze, ci este lumina care face ca icoana lui Hristos să strălucească în sufletele celor prezenţi la Sfânta Liturghie. Încă şi mai minunat lucru decât acesta este faptul că strălucirea ce iluminează sufletul se descoperă şi în afară, inundând pe faţa celor care o poartă. Înaintea unei făpturi omeneşti, iluminate astfel de Sus, poţi să constaţi că omul, mai ales dacă e un tânăr, cum eşti tu, nu este om adevărat decât dacă reflectă în el o lumină cerească, oglindă a necreatului chip al lui Dumnezeu, „icoană” a frumuseţii lui Hristos.

Umbra de pe faţa adolescentului

Frumuseţea chipului tău lăuntric, din aceşti ani ai adolescenţei, nu împiedică, însă, apariţia pe faţa ta şi a unei umbre, semn al unei mâhniri profunde. Contrariat de propria mea constatare, am ajuns să-mi lămuresc mirarea numai după ce ţi-ai deschis inima şi mi-ai făcut destăinuirile de care ştii prea bine. Eşti elev în clasa a IX-a de liceu şi în programul de învăţământ, la şcoala în care te afli, s-a introdus o nouă materie teoretică şi practică, denumită „educaţie sexuală”. Ce ţi-a provocat şocul neaşteptat, de care îmi spuneai? Un fapt inedit. Chiar de la prima oră, aproape fără nici o introducere, ţi s-a vorbit despre „contracepţie” şi despre alte lucruri pe care ţi-a fost ruşine să mi le reproduci. Ai mai auzit de asta din nişte pliante deochiate, care încă din vară circulau printre tineri la mare. Acum, gluma pare că s-a îngroşat. Ce ţi-ar fi spus mama ta, privind în ochii tăi luminaţi, frumoşi şi nevinovaţi? Că în mintea ta pot intra asemenea gânduri? Şi încă auzite la liceu, în care ea îşi punea atâta încredere? „Sexualitate”, ce oribil cuvânt, căruia institutorii neaveniţi îi dau înţelesuri pe care nu le-a mai cunoscut graiul românesc: „We help u 2 B OK!”. E groaznic! Pricep acum ce te nelinişteşte. Ţi s-a spus în faţă la lecţia respectivă textual: „Dacă timiditatea este un handicap când doreşti să vorbeşti despre ceea ce te frământă, sparge gheaţa numaidecât! Părăseşte prejudecăţile şi miturile în care ai crescut!”. Oare este atât de uşor să calci în picioare sufletul mamei tale? Da, în numele a ceea ce ai mai sfânt şi mai nobil în tine te-ai revoltat!

După cum îmi spuneai, eşti dintr-o familie cu o sănătoasă şi vrednică de respect tradiţie românească. Şi sunteţi mai mulţi fraţi la părinţi. Îţi poţi închipui că legea la care ţine atât de mult casa în care te-ai născut şi ai crescut, legea sfinţeniei şi a curăţiei sufleteşti şi trupeşti, e o superstiţie şi un mit? Există în anumite zone ale pământului locuri mlăştinoase, acoperite cu iarbă verde, de o frumuseţe rară. Sub covorul de iarbă se ascund însă mlaştini adânci care trag în cursă pe cei neavizaţi. Cine ar călca pe acest covor de dragul lui s-ar pierde, scufundându-se în mlaştină, fără speranţă de scăpare. Aşa şi cu acele idei susţinute de către „educatorii sex”, care ascund intenţia cu care noua disciplină se înfiripă în şcoală, urmărind pierderea iremediabilă a sufletului tău, a tradiţiei familiei tale, ca şi a neamului nostru însuşi. Prin urmare, să iei aminte, îţi spun, la iarba verde ce acoperă mlaştina pierzării.

Ideal şi adevăr în prima iubire

Dacă este ceva frumos în tinereţe, pe lângă percepţia vie a frumuseţii din natură, este acea încântare spontană pe care ţi-o procură gândul la aceea pe care o iubeşti. Ştiu bine că aproape nu ai curajul să-ţi dezvălui acest gând, dar el totuşi e un fior care te farmecă. Tinereţea este generozitate şi avânt, este sete de ideal şi dăruire. Dar mai este, totodată, chiar de la izvorul din care ea ţâşneşte, puritate şi nevinovăţie; într-un cuvânt, este iubire curată. Este iubire cu un pronunţat conţinut spiritual. Iubirea aceasta este ca un cristal. Dacă ţii cristalul în lumina soarelui, el însuşi devine un adevărat focar de lumină şi se aseamănă cu soarele din ale cărui raze se împărtăşeşte. Vreau să-ţi spun cu această figură de stil că în iubirea ce o păstrezi fetei de care cu discreţie mi-ai vorbit se înfiripă o rază din strălucirea divină. De aceea această sclipire lăuntrică nu mai poate fi numită doar o iubire naturală, adică, mai precis, o iubire numai naturală. Când floarea de pe un ram de primăvară este o minune, iar viaţa ce se înnoieşte e o taină, iubirea se descoperă a fi darul lui Dumnezeu.

Contrafacerea iubirii curate

Tinereţea, iubitul meu, e visătoare, tinereţea e romantică. Puteri nebănuite stau îngrămădite în tinereţe şi sunt gata să izbucnească în lumină. Mai ales când sunt îndreptate a se revărsa în iubire. Întrebarea e: rămân aceste puteri sub pavăza sfântă a lui Dumnezeu? Pot fi numite binecuvântări cereşti? Iată, nu sunt atâţia colegi care se apropie de sufletul tău, spunându-ţi altceva şi căutând în multe chipuri să te înşele? Ei nu văd tinereţea decât ca un fenomen, cum se spune, biologic. Instruiţi de „educaţia sexuală” din şcoală sau de aiurea, ca şi de unele emisiuni radio sau televizate, pentru ei, ca şi pentru cei care îi învaţă pe ei, a trăi conform naturii nu înseamnă altceva decât a trăi conform animalităţii din natură. Prin ce se mai deosebeşte omul de animal? Doar prin aceea că devine conştient de faptele sale, fără ca spiritul să mai aibă în el un cuvânt? Nu, iubite tinere, nu te lăsa înşelat! Iubirea curată nu e totuna cu iubirea decăzută, cu aceea care şi-a pierdut sensul divin şi a devenit simplă plăcere sau voluptate – căreia noi îi zicem erotism – pentru că s-a aliniat unor atracţii şi pasiuni de ordin inferior. Voinţa lui Dumnezeu este să simţi revărsarea de energii ce se prefac în iubire, să te bucuri de prezenţa lor în sufletul tău, dar tot voinţa lui Dumnezeu este să te opui coruperii şi contrafacerii lor. Căci iubirea care nu este flacără pură a tinereţii este cădere din tinereţe. Este un grav eşec. Este eşecul existenţial al tinereţii.

Pr. Prof. Ilie Moldovan, 

Adolescenţa, preludiu la poemul iubirii curate

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 62 – martie 2012