Pubertate şi adolescenţă. Privitul la TV – o cale care trebuie parcursă împreună

(Interzicerea totală a privitului la televizor)… este o greşeală pedagogică gravă. Dacă familia ar locui într-un sătuc izolat sau în pădure, unde se lucrează pământul, se face rugăciune şi se vorbeşte despre credinţă, atunci ar fi absolut firesc. Dar aici, în oraş, unde copilul iese din casă, se întâlneşte cu prietenii, merge la şcoală, este în comuniune cu semenii săi, orice tentativă de a-i interzice privitul la televizor este sortită eşecului. Mai mult de atât: orice acţiune de acest gen îl determină să meargă la vecini şi să privească lucruri care scapă atenţiei părinţilor.
Consider că este bine să aibă omul televizor în casă, dar şi un DVD, ca să poată înregistra şi privi emisiunile de valoare sau filmele bune împreună cu copiii şi, în acelaşi timp, să-i poată supraveghea pe această cale. (…)
Fie că vă place sau nu, copiii şi tinerii de azi au tangenţe inevitabile cu tot ce înseamnă cultură: muzică, radio, televiziune, noutate etc. Prin urmare e mai bine să parcurgem această cale împreună cu ei, să-i călăuzim, să le explicăm cum să deosebească adevărul de minciună. Nu vom acţiona în nici un caz cu brutalitate: „Nu se poate! E păcat!” Unui copil de cinci sau zece ani i se poate vorbi astfel, dar adolescentul de 15 ani are nevoie de argumente, pentru a fi convins. Numai în aceste condiţii sfatul dumneavoastră va fi ascultat şi apreciat de către tânăr.

Ieromonah Serghie Rabko - Este posibilă mântuirea în secolul al XXI-lea?

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012