Editorial: „Omor la moaşte”

Când are “mingea la fileu”, mass-media nu pierde nici un prilej pentru a lovi în evlavia credincioşilor, care uneori parcurg distanţe considerabile sau suportă capriciile vremii pentru a se închina la moaştele unor sfinţi. Texte de genul „omor la moaşte”, „creştinii s-au călcat în picioare pentru a se închina la sfintele moaşte” etc. au devenit deja stereotipii mass-media care flagelează Biserica într-un mod cât se poate de brutal. Mă întreb, însă, cine este barbarul care calcă valorile în picioare? Omul simplu, sensibil la sacru, care se dezbracă de orgoliul personal şi se apropie cu sufletul smerit de contactul cu sfinţenia, sau cel care ia în derâdere sacrul şi, profitând de puţina educaţie civică a unor oameni, se leagă de lucruri nesemnificative pentru a da voturi de blam?
Nu pun la îndoială existenţa anumitor gesturi incompatibile cu evlavia, de genul îmbulzeală, nerăbdare, stres etc., care sunt, mai degrabă, elemente de cultură civică decât factori religioşi sau poate chiar probleme de care ar dori să se vindece cei aflaţi în cauză. În fond, aceste comportamente sunt radiografia gradului de „civilizaţie” la care – din păcate – a ajuns poporul pe anumite segmente sociale. În realitate, ele se găsesc din abundenţă şi în alte situaţii, extra-religioase, la toate nivelurile sociale şi culturale. Mă abţin a da exemple.
A cinsti trupurile pnevmatizate (pline de Duh Sfânt) ale unor oameni care s-au luptat cu neputinţele, limitările şi tendinţele lumii, este un act de sinceritate cu tine însuţi. La ce bun să iei peste picior atâta timp cât nu ai sinceritatea interioară de a recunoaşte că eşti departe de aceşti oameni pe care, mai înainte de a-i cinsti noi, i-a cinstit Dumnezeu? De altfel, toată indignarea cu care sunt loviţi de presă bieţii creştini care voiau să ajungă cu o clipă mai devreme decât alţii la racla vreunui sfânt, reflectă acelaşi defect pe care îl au şi criticii, dar sub o altă formă: neputinţa de a înţelege neputinţele altora şi, implicit, o împuţinare de suflet.
Recunosc, însă, că dacă mass-media reuşeşte să facă bani exploatând credulitatea oamenilor şi servindu-le ştiri de senzaţie despre creştini care se bat pe sfintele moaşte, aceasta i se poate socoti drept calitate; dar, în tot cazul, nu una morală. Cei care lansează în presă stereotipiile amintite mai sus au mai degrabă nevoie de rugăciunea celor pe care îi critică.
Şi nu pot să închei fără să îmi exprim entuziasmul în faţa lecţiei extraordinare de civilizaţie şi credinţă pe care ne-a dat-o Sibiul prin comportamentul disciplinat şi cald atât în cazul închinării la sfintele moaşte ale Sf. Ioan Botezătorul, ale Sf. Evanghelist Matei, ale Sf. Arhidiacon Ştefan şi ale Sf. Muceniţe Varvara (8-12 sept.), cât şi în cazul aducerii capului Sfântului Apostol Andrei şi al proclamării canonizării Mitropolitului Andrei Şaguna (29 oct.). O organizare excelentă şi un bun-simţ exemplar al pelerinilor, care au lăsat fără subiect spiritul „jurnalistic” avid de scandal. Nu însă pentru multă vreme, căci ceea ce cauţi, aceea găseşti.

Pr. Adrian Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului, nr. 58 - noiembrie 2011