Pagini

luni, 22 august 2011

Părintele Arsenie Papacioc. Am pierdut un duhovnic, am câştigat un rugător în ceruri


Luna iulie ne-a adus plecarea Părintelui Arsenie Papacioc la Domnul. Ne rămâne în suflete chipul luminos şi bucuros al duhovnicului de la Techirghiol; luminos şi bucuros în ciuda anilor grei de temniţă, în ciuda vârstei înaintate şi a bolilor; şi cum altfel ar putea fi cel care ne-a spus că nimic nu l-a ajutat în viaţă mai mult decât suferinţa? La ceas de despărţire vremelnică, încercăm o modestă aducere-aminte a celui pe care îl rugăm să mijlocească de acum înainte prin rugăciunile sale în faţa lui Dumnezeu.


Scurtă biografie
• 15 august 1914 – s-a născut în satul Misleanu, com. Perieţi, din judeţul Ialomiţa, din părinţi înstăriţi şi credincioşi, primind la botez numele Anghel.
• 1938 – este arestat şi internat în lagărul de la Miercurea Ciuc unde, conform mărturisirilor făcute la anchetă, îşi petrecea timpul rugându-se şi, fiind un sculptor priceput, confecţiona cruciuliţe, troiţe şi icoane.
• 1940 – după eliberarea din lagăr, se stabileşte în Zărneşti, unde lucrează ca secretar la un avocat. Abdicarea regelui Carol al II-lea şi instaurarea regimului naţional-legionar l-a propulsat în funcţia de şef al plasei Zărneşti, din octombrie 1940 devenind şi primar al comunei Zărneşti.
• 1941 – datorită funcţiei, a fost printre principalii vizaţi de represiunile ordonate de Ion Antonescu, după rebeliunea din ianuarie. A fost judecat şi condamnat la 6 ani de închisoare.
• 1946 – este eliberat din închisoare şi se călugăreşte. Îşi face anii de ucenicie monahală la mănăstirile Cozia, Cioclovina, Sihăstria; este călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, cu numele Arsenie.
• 1950 – pleacă la Mănăstirea Slatina.
• 1958 – este arestat din nou şi supus unor interogatorii aspre despre legăturile cu "Rugul Aprins", cu alţi reprezentanţi ai Bisericii. Răspunde că toată activitatea sa este de natură spirituală, neavând nicio legătură cu politica legionară. Arată că organizaţia legionară a săvârşit în trecut o serie de crime şi atentate, lucru care nu este îngăduit de Biserică, încercarea Gărzii de Fier de a se folosi de Biserică în scop politic fiind considerată o mare greşeală. Fără să i se găsească vreo vină, este condamnat la 20 de ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale. A trecut prin închisorile din Braşov, Aiud şi Jilava.
• 1964 – este eliberat din Închisoarea Aiud.
• 1965 – este numit paroh în comuna Filea de Jos, din eparhia Clujului; a mai fost preot şi duhovnic la Mănăstirile Căldăruşani, Dintr-un Lemn şi Cernica.
• 1969-1970 – este stareţ al Mănăstirii Cheia-Prahova;
• din 1976 – este duhovnicul Schitului Sfânta Maria din Techirghiol, întemeiat de Patriarhul Justinian Marina.
• 19 iulie 2011 – pleacă la Domnul, la vârsta de 97 de ani.


Amintiri din copilărie şi tinereţe

„Am fost al şaptelea copil la părinţi, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieţi, satul Misleanu, judeţul Ialomiţa. Părinţii se numeau Vasile şi Stanca. Tata a fost agent sanitar peste şase sate şi a contribuit masiv la construcţia bisericii din sat.
Mă cheamă Papacioc pentru că tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei, şi de aici vine numele. Era aromân şi i s-a spus: "Popă cu cioc" - Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Şi bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia şi s-a instalat pe Ialomiţa, unde era câmpie. (…)
Aveam cinci-şase ani şi m-a bătut un băiat. Era un obicei prost pe acolo, când se întâlneau copiii din satele vecine să se ia la bătaie. Pe mine m-a prins la marginea pădurii şi cu o crenguţă de salcâm cu ghimpi mi-a făcut picioarele numai sânge, fiindcă eram în pantaloni scurţi. Tatăl meu avea o autoritate peste şase sate, că era agent sanitar. Şi am zis: Nu-i spun lui taticu', că-l bate şi nu-I place lui Dumnezeu. Mai bine să rabd. Vă închipuiţi ce am fost în stare să gândesc la o vârstă, când un sentiment de răzbunare e într-o stare mai intensă la copii. Nu-i vorba de rezultatul unei educaţii, pe care de fapt am avut ocazia să mi-o completez în închisori, mănăstiri!
Eram elev la şcoala primară, clasa I, unde am luat premiu şi mi-au pus coroană pe cap. Cu ocazia aceasta am memorat o poezie pe care o învăţasem de la o soră de-a mea mai mare: „Floricică frumuşică, cine-ţi dete viaţă oare şi culori strălucitoare? Cel ce-ţi dete ţie, tot El îmi dete şi mie! El e Tatăl tău şi-al meu şi Se cheamă Dumnezeu!”
Apoi, o întrebam pe mama mea, când dădea oaia din picior înainte de culcare: De ce dă din picior? Iar mamă-mi zicea: "Se-nchină, mamă...!" Vasăzică, eu de ce să nu mă-nchin?!
Problema care se pune este ca în fiecare zi să putem cuceri Veşnicia. Acesta este idealul. A avea cineva gândul să ajungă ceva în viaţă – profesor etc. – e un scop omenesc, nu un ideal. Idealul este să slujeşti la ce e mai înalt posibil. Dacă tu nu ştii că slujeşti lui Dumnezeu, Care e Veşnic, ai să te împotmoleşti. Trebuie să fii atent: "Stai, că asta nu ţine de Veşnicie, deci nu o fac!"
Până la vârsta de 20 de ani am făcut şi sport. La data aceea am fost primul la întreceri interşcolare la viteză şi al doilea la sărituri, care s-au desfăşurat în Bucureşti. Învăţam şi făceam mişcare, foarte mult mi-a ajutat! Într-un meci de fotbal am sărit peste un jucător, nu mai puteam să-l ocolesc, eram în viteză mare; şi, cum eram blond, gazetele m-au numit: Pantera blondă. Într-o zi, la antrenament, am tras puternic cu mingea şi am lovit din greşeală, în cap, o fată care nu avea ce căuta pe teren. Am simţit nevoia să mă duc să-mi cer scuze. Am apreciat vârsta ei cam la 14-15 ani. Zice: „Domnule Pantera blondă!" Zic: „Nu mă cheamă aşa. Mă cheamă Anghel Papacioc!" Dar ea: „Aşa-i că acum mă numesc şi eu sportivă?" Eu mi-am dat seama de naivitatea ei când a zis aşa… „Nu! Deocamdată eşti numai lovită! – i-am zis. Du-te, fetiţo şi roagă-te la Maica Domnului!" Şi am insistat să se roage la Maica Domnului, lucru pe care-l făceam şi eu la vestiar. N-am mai văzut-o de atunci. După şaptezeci de ani m-am trezit cu o doamnă bătrână cu două strănepoate de mână la Techirghiol: "Părinte, eu sunt fata pe care aţi lovit-o cu mingea în cap! Părinte, m-am rugat la Maica Domnului şi m-a ajutat, aşa cum m-aţi povăţuit, şi am reuşit în toate!" .
Părintele Arsenie Papacioc


Amintiri despre Părintele Arsenie Papacioc
Ca părinte duhovnicesc al multor slujitori ai Bisericii şi al mulţimilor de credincioşi, Arhimandritul Arsenie Papacioc era un înţelept sfătuitor, echilibrat şi milostiv, care îndemna permanent credincioşii să cultive virtutea creştină cea mai mare: iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Părintele Arsenie era mai mult un vindecător de suflete rănite de păcate, decât un judecător al păcătoşilor. Îmbina armonios bunătatea milostivă cu îndemnul la îndreptare duhovnicească. Era totdeauna un om al păcii şi al bucuriei duhovniceşti. Faţa sa plină de lumină, pace, bucurie şi nădejde era mereu o icoană a prezenţei harului sfinţitor în viaţa şi lucrarea sa duhovnicească. Purta în suflet pacea şi bucuria din Împărăţia cerurilor pe care a căutat-o şi binevestit-o în toată viaţa sa pe pământ.
† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Oamenii simţeau povara păcatelor, necredinţei, disperării pe umerii sufletelor lor şi veneau la chilia lui şi aşezau sufletele lor în căuşul mâinilor Părintelui, iar el avea darul să-ţi ia sufletul din tine, să-l atingă de sufletul său şi pe amândouă să le aducă înaintea tronului Preasfintei Treimi. De aceea, cohorte de arhierei, de stareţi şi stareţe, de preoţi, demnitari, intelectuali, oameni de stare sau talpa ţării, într-un convoi neîntrerupt ca o cascadă care curgea valuri-valuri, se îndreptau spre chilia părintelui ca să-şi uşureze sufletul. "
Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei


Cred că părintele Arsenie Papacioc a fost un om al lui Dumnezeu, a fost un călugăr luminat într-o perioadă de foarte mare încercare pentru Biserică şi pentru neamul românesc. (…) A fost constant urmărit de Securitate pentru atitudinea sa fermă, pentru convingerile pe care le avea, dar mai ales pentru trăirea sa duhovnicească deosebită.
Părintele Arsenie Papacioc a cunoscut încercările închisorilor comuniste, unde a suferit alături de alţi clerici şi bărbaţi minunaţi ai neamului românesc. (…) Era un monah cărturar şi în acelaşi timp misionar. Era un apropiat al celor mulţi şi un cunoscător al durerilor lor.
Avea o evlavie deosebită către Maica Domnului, îi iubea pe tineri şi avea un optimism deosebit pentru renaşterea acestui popor. Permanent spunea că aşează această ţară sub ocrotirea Maicii Domnului, el însuşi aflându-se la Mănăstirea Maicii Domnului de la Techirghiol, sub protecţia Celei mai înalte decât cerurile.
Pr. arhimandrit Timotei Aioanei


Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l dă să-l trăim

  • Nimic nu m-a ajutat mai mult în viaţă ca suferinţa. Singură suferinţa este suprema catedră de teologie. Sunt sigur că îngerii erau geloşi pe noi pentru că ei nu au această suferinţă dincolo de firea noastră. Da, pentru că nu ştiai dacă trăieşti până mâine. Această stare de tensiune extraordinară îţi dădea ocazia să te cunoşti cu adevărat pe tine însuţi.
  • 7 zile la „răcitor”. Zarca e o „închisoare în închisoare”, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare, unde fără discuţie se aplica regimul de exterminare specific fiecărui ins sau fiecărui grup de inşi. Ultimii ani – un an, doi – numai în Zarcă m-au ţinut. I-am înfruntat la o întâlnire pe care ne-au făcut-o ei, acolo, cu deţinuţii vânduţi, ceea ce era egal cu moartea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au băgat la răcitor. În trei zile mureai. M-au băgat cinci zile, nu am murit! M-au băgat şapte, n-am murit. La camerele frigorifice, ştiţi. E groaznic! Aveam o curiozitate de copil să văd cum iese sufletul… Eram la marginea lucrurilor. Au murit mulţi. Eu nu am murit.
  • Am fost întrebat de mulţi unde a fost mai greu: în închisoare sau în pustie? Pentru că am trăit şi prin pustie... În închisoare, cei care nu credeau în Dumnezeu se chinuiau, şi le era rău. Pentru că nu era o forţă nevăzută care să oprească niţel pornirile sălbatice, de cruzime, de ură care apăsau mereu pe om. Asta lipsea. În pustie, însă, dracii cu care lupţi se temeau de Dumnezeu şi era mai uşor, cu toate intemperiile vremii: iarnă, zăpadă, fiare sălbatice. Stare încordată şi acolo, dar era totuşi o notă de libertate. Pentru că dumneavoastră toţi nu ştiţi cât e de scumpă LIBERTATEA şi pentru ce ne-a lăsat-o Dumnezeu. Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l dă să-l trăim…
  • Instinctul de a trăi îl are şi porcul, îl are orice alt animal. Dar atât! Omul are o conştiinţă, are o dăruire dincolo de raţiune. E făcut de Dumnezeu după HAR! Căderea lui Adam ne-a întrerupt relaţia aceasta cu Dumnezeu! Dar a venit Dumnezeu şi ne-a adus mai mult decât a pierdut Adam!
  • Moartea nu vine să îi faci o cafea. E fără cruţare! Te ia aşa cum eşti!
  • Nu fă cruce cântând ca la mandolină. Atunci când facem crucea ne plecăm Sfintei Treimi. Când ridici mâna la frunte, toata înălţimea, Tatăl, apoi toată adâncimea, Fiul, şi duci la umeri, toată lăţimea, Sfântul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar dacă o faci aşa, ca şi cum ai cânta la mandolină, atunci nu ştiu care draci vor mai fugi, mai mult îi încurajezi.
Părintele Arsenie Papacioc

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 55 – august 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu