Bisericile din Ohaba

Aparţinând de comuna Şinca Veche, învecinată cu satele Vad şi Şercăiţa, Ohaba îşi află vatra pe un loc şes, brăzdat de valea Şercăiţei. Cunoscut mai ales pentru existenţa vechii mori de apă, satul se bucură de o atestare istorică timpurie, din anul 1451, de pe vremea domnitorului Vladislav al Ungrovlahiei.


Depănând filele istoriei

O altă atestare documentară parvine din 1476, când domnitorul Basarab cel Bătrân dăruia boierilor Şerban şi Aldea jumătate din Ohaba, alături de alte părţi din satele învecinate, “să le fie de ohabă”, adică în proprietate, gest aflat în legătură cu toponimul actual.
Familia de boieri menţionată stăpâneşte satul şi în deceniile următoare, fiind probabil ctitori ai primului lăcaş de închinare din Ohaba, căci episcopul Atanasie Rednic, aflat într-o vizită canonică în anul 1769, notează că biserica „e foarte veche, zidită de boieri”.
Istoricul Nicolae Iorga consemnează prezenţa mai multor preoţi ortodocşi înainte de 1700 în satul Ohaba, iar Valeriu Literat aminteşte despre existenţa la 1658 a „popii Coman din Ohaba”. În 1700, Ohaba e sediu protopopesc cu 45 de parohii ortodoxe, dar protopopul Gheorghe, participant la soborul protopopesc din Şinca din 2 mai 1729, subscrie actului de unire cu biserica Romei.
Vremurilor de încercare le-a căzut pradă şi ceea ce pare a fi fost o mânăstire ortodoxă care se afla pe locul numit azi „Fata Mănăstirii”, arsă din temelii din ordinul generalului Bukow.

Biserica veche – monument istoric

Deşi uşor eclipsată prin dimensiune de biserica cea nouă, biserica veche din piatră, martor tăcut al derulării istoriei, se află amplasată la înălţime, pe dealul din mijlocul cimitirului, şi constituie unul dintre primele monumente de influenţă brâncovenească păstrate până astăzi. Nu se cunoaşte data exactă a ctitoririi, dar se presupune a fi undeva între 1769 şi 1773.
Construcţia edificiului, al cărui plan architectonic este similar bisericii din Şercăiţa, însă la o scară mai mică, a fost cuprinsă în mai multe etape. La început a fost construit altarul, apoi naosul fără clopotniţă, iar în anul 1823 pronaosul şi tinda cu turnul. Deoarece biserica nu avea clopotniţă, credincioşii se serveau de un păr de care au agăţat clopotul care, după ridicarea turnului, a fost aşezat acolo alături de altele două. Biserica a fost construită din cărămidă şi gresie verzuie provenită din cariera de la Perşani a baronului Bruckenthal. Pavimentul altarului e din lespezi de piatră, iar a naosului şi pronaosului din cărămidă.
De un interes deosebit este mai cu seamă pictura interioară, care pare a fi executată de aceeaşi mână care a pictat şi biserica din Şercăiţa, un anume zugrav Teodor, în timpul protopopului Gheorghe din Ohaba.

Biserica nouă – „Adormirea Maicii Domnului”

Începând din 1943, prin strădania preotului de atunci, Crişan, s-a construit biserica nouă, finalizată în 1947, în care se slujeşte în prezent. Construcţia este impunătoare prin dimensiuni şi arhitectură, bucurându-se de slujirea şi purtarea de grijă a cucernicilor preoţi Mircea Moldovan, între 1968-2004 şi Ionuţ Ilea între 2004-2007. În ultima perioadă de timp, lăcaşul a beneficiat de renovare atât în interior cât şi la exterior, precum şi de anumite îmbunătăţiri substanţiale: încălzire centrală, pardoseală de travertin, mobilier, pictură.
Astfel, la 18 decembrie 2010, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, biserică a fost sfinţită, iar credincioşii ohăbeni au primit cu această ocazie alese binecuvântări.

Pr. paroh Lucian Tîlvăr

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 54 - iulie 2011