Pagini

joi, 26 mai 2011

Paşaport spre rai


Te salut, cititorule. Ştiu că eşti grăbit. Ştiu că nu prea ai timp să-ţi pierzi vremea ascultând un necunoscut. Nu vreau să te deranjez prea mult. Dacă nu ai timp să te opreşti din drumul tău pentru câteva clipe ca să povestim, nu o să mă supăr pe tine. Sunt şi eu la fel ca şi tine, un călător. Un călător care are bilet spre…


Călători ignoranţi şi ipocriţi


Dar apropo, tu unde mergi? Vei râde şi-mi vei spune că nu călătoreşti. Vezi?! De asta mă supăr uneori. Că suntem de cele mai multe ori nişte călători ignoranţi şi ipocriţi. Şi nu pentru că ne dorim lucrul acesta. Ci pentru că ne-am trezit cu acest statut de călător pe care nu noi l-am ales, ci pur şi simplu l-am primit şi nu ştim cum să-l abordăm.
Ne uităm în jurul nostru la cei care călătoresc împreună cu noi. Toţi par grăbiţi. Toţi sunt profund interiorizaţi, dau senzaţia că ştiu foarte bine unde merg. Din când în când însă tragem cu coada ochiului la ceilalţi din jurul nostru să vedem dacă nu cumva mergem într-o altă direcţie decât ei. Dacă ne dăm seama că ceilalţi au ales o altă cale, iar noi ne îndreptăm singuri pe un alt culoar, facem acel gest penibil şi copilăresc: ne oprim, ne facem că ne uităm la ceas, ne ridicăm privirea brusc şi, ca şi cum am da senzaţia că ne-am adus aminte de ceva, o cotim instantaneu într-o altă direcţie, încercând să-i prindem din urmă pe ceilalţi călători, care la rândul lor şi ei par că ştiu încotro se îndreaptă.


Orbi călăuziţi de alţi orbi

Această teamă de a nu rămâne singuri într-o astfel de călătorie în necunoscutul care este viaţa însăşi ne face să nu fim întru totul lucizi şi să-i copiem pe cei de lângă noi, dând senzaţia că suntem la fel de siguri pe noi ca şi ei. Călători nebuni suntem; orbi călăuziţi de alţi orbi.
Şi ca să te convingi că este aşa te mai întreb încă o dată: tu unde mergi, călătorule? Spre ce te îndrepţi? Ştiu. Acum eşti în popas. Îţi tragi sufletul puţin. Dar peste câteva clipe vei porni iar. Unde vrei să ajungi? Am înţeles că statutul de călător nu ţi l-ai ales tu, dar el există totuşi. Şi, vrând nevrând, călătoreşti. Dar spre ce? Vezi de ce îţi spuneam că suntem ignoranţi? Nu numai pentru că nu ştim încotro ne ducem, ci mai ales pentru că nu ne interesează măcar unde suntem duşi.
Mai spuneam că suntem pe deasupra şi ipocriţi. Ne prefacem că ştim noi cum e cu viaţa aceasta. Că nu e aşa cum ni se spune. Că noi nu avem nevoie să fim învăţaţi ce şi cum trebuie să facem şi încotro să ne îndreptăm. Sărman călător nesigur şi răvăşit! Fii măcar pentru câteva secunde sincer cu tine şi uită-te în urma ta, nu la tine şi la drumul tău parcurs până acum, ci la drumul străbunilor tăi care şi-au încheiat călătoria lor cu mult timp în urmă. Biletul lor a fost compostat pentru ultima destinaţie. Oare care o fi fost ea?


Agitaţie haotică sau mers sigur şi domol?

Interesant este cum lucrurile se simplifică la sfârşit şi din mulţimea de destinaţii care la prima vedere îţi iau ochii cu aspectul lor comercial, la final mai rămân doar două: Sus sau Jos, împărăţia liniştii sau cea a neliniştii, tărâmul păcii binecuvântate sau al singurătăţii interioare veşnice. Mă vei întreba: de unde ştiu că există aceste ultime două destinaţii? Dar tu de unde ştii că nu există? Şi dacă totuşi există? Ce spui, călătorule?
Ştii ce e foarte important pentru mine? Că în călătoria mea am întâlnit pe lângă turiştii gălăgioşi şi nefiresc de nestatornici şi adevăraţi „ghizi” plini de bucurie şi pace interioară, care negrăbiţi, cu mersul domol, îşi menţineau cursul lor neabătut, ghidaţi de busola lor care arăta un singur punct al destinaţiei: ,,la Rai, …la Rai. Gând… la Rai, pas… spre Rai. Plini de…Rai.
Dacă te opreşti din agitaţia călătoriei tale haotice şi încerci să le calci pe urme, la un moment dat oboseşti şi te cam împiedici de lipsa de grabă cu care aceştia îşi urmează drumul lent. Abia după luni întregi sau poate ani când vei intra şi tu în ritmul lor ghidat de aceeaşi busolă, îţi vei da seama de ce nu te mai grăbeşti ca altădată. Pentru că scotocind prin buzunar ai să găseşti uimit un bilet inedit pe care scrie cu litere mari: „PAŞAPORT SPRE RAI”. De acum nu mai contează nimic altceva. Drum bun, călătorule!
Pr. Iosif Ciolan

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 52 - mai 2011

Un comentariu: