Pagini

miercuri, 25 mai 2011

Clipa...

Doar clipa durează,
nimic altceva,
Iar raiul
E clipă după clipă,
fără pauze sau virgule
şi fără punct
Clipa nu e primăvara,
nici toamna şi nici un alt anotimp,
e doar o zi la mijloc
fără răsărit şi apus.
Clipa e războinic nemuritor
şi erou fără nume
Clipa nu-i alb sau negru
Dar poate fi verde crud
şi, din când în când,
roşu aprins
sau o altă culoare.
Clipa poate fi caldă
ca pruncul din braţele tale
sau rece, ca părintele pierdut,
dar mai presus de toate
Clipa eşti Tu,
Omul din apă şi Duh,
Smerenia dintre două orgolii,
Zâmbetul dintre două-ncruntări,
Lacrima dintre două iertări,
Adevărul dintre două dreptăţi.
Clipa-i iubire, trăită în doi,
Iar în singurătate
e dorinţa iubirii.
Ce e dragostea noastră?
Clipă lângă clipă,
Cu virgule şi pauze uneori,
Dar sper eu
Fără punct

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 52 - mai 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu