Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Toderiţa

„…Biserica din Toderiţa e asemenea unei mici catedrale.” Încă din 1928, în a sa carte “Şcoala poporană din Făgăraş şi de pe Târnave”, inspectorul şcolar general Constantin Stan afirma măreţia lăcaşului de cult toderiţean, subliniind totodată şi calitatea credinţei sătenilor, care n-au făcut pactul cu greco-catolicismul.


“De la început şi până azi”
Părintele Petru Debu consemnează în anul 1914 în condica parohială următoarele: “Cantorul de azi al sfintei biserici, veteranul Joje L. Grama, în etate de 76 ani, ne povesteşte că a auzit de la părinţi că demult, înainte de uniaţie, au fost trei biserici de lemn… Aceasta din urmă a servit drept mănăstire pentru puţinii călugări ce erau atunci. Soarta ce va fi avut aceasta mănăstire nu se ştie hotărât, dară se dă cu socoteala că va fi fost aceeaşi ca a tuturor mănăstirilor din Ţara Făgăraşului”. Altă biserică a fost dată (vândută) credincioşilor din satul Hurez, care au rămas fără locaş de închinare, deoarece cei care au trecut aici la uniaţie au luat cu ei şi biserica. În sfârşit, ultima din cele trei biserici fost demolată la solicitarea unui bătrân în vârstă de 100 ani, care “pierzându-şi vederea şi puterea ” şi nemaiputând să urce la slujbele bisericii, a donat un teren la poalele dealului progadiei, unde s-a construit un lăcaş din piatră acoperit cu paie, puţin mai jos decât actualul amplasament al bisericii.
Cu timpul, biserica devenind neîncăpătoare, consiliul parohial în frunte cu preotul de atunci, Gheorghe Mijea, au propus satului în anul 1868 proiectul bisericii de azi, care s-a construit apoi “cu banii strânşi din mila şi prin prestarea zilelor de muncă şi a materialelor de construcţie de către credincioşi”. Astfel, în doar trei ani biserica a fost ridicată şi, în 1871, momentul a fost celebrat de toată comunitatea în prezenţa delegaţiei trimise de vrednicul de amintire Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Şaguna, delegaţie prezidată de protopopul de atunci al Făgăraşului, Simion Popescu.
Preoţii care de-a lungul timpului au deservit interesele spirituale şi administrative ale credincioşilor au fost: Gheorghe Mijea, Petru Debu, Sextil Nastea, Ştefan Tascianu, Sextil Nastea jr. (Puiu), Vasile Mihoc, Ioan Minu, Cornel Urs, Marcel Greavu, Vasile Câmpean, Ciprian Bîlbă.
Mai consemnăm că la data de 19 noiembrie 2006, Parohia Toderiţa a îmbrăcat strai de sărbătoare în prezenţa Înaltpreasfinţiei sale Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, care a sfinţit truda de zeci de ani a preoţilor şi păstoriţilor lor.

Victoria contra greco-catolicismului
Pentru a certifica felul pilduitor în care toderiţenii şi-au cârmuit corabia vieţii şi a bisericii pe marea învolburată a istoriei, vom invoca două mărturii:
1) “Poporul drept credincios din parohia Toderiţa încă a fost silit să treacă la uniaţie, dar toate încercările de a-l abate de la dreapta credinţa au rămas fără rezultat”. (Constantin Stan).
2) Acelaşi lucru mărturiseşte şi cantorul Joje Grama: “…un general cu numele Siskoviciu a încuiat biserica, a pecetluit uşile şi a interzis preoţilor şi poporului a mai intra în biserică, zicând: « Până nu vă uniţi, în biserică nu mai intraţi! » . După plecarea generalului, preoţii cu poporul au despecetluit uşile, au descuiat biserica şi au început din nou serviciul divin. După aceea, altă încercare de a-i trece la uniaţie pe locuitorii satului Toderiţa nu s-a mai făcut”. Faptele grăiesc de la sine.

Biserica şi Şcoala
În Toderiţa se întăreşte o dată în plus adevărul cuvântului că şcoala a apărut în tinda Bisericii; preotul Gheorghe Mijea, cel care a şi ridicat între 1868 şi 1871 biserica din sat, în anul 1857 a contribuit la clădirea “primului local de şcoală”. Urmaşul său, părintele Petru Debu, înainte de a fi preot a funcţionat timp de 13 ani ca învăţător succesiv în Săcele, Şercăiţa şi Toderiţa. “Tot sub păstorirea sa, biserica a primit de la autorităţile comunale 18 jugăre de pământ, o casă parohială cu grădină şi s-a construit o nouă şcoală, cu două săli de clasă”. În acelaşi orizont de preocupări îl putem include pe părintele Ştefan Tascianu, a cărui preoteasă a desfăşurat o prodigioasă activitate didactică, fiind învăţătoare, şi pe părintele Cornel Urs care a reuşit “să atragă spre biserică copiii şi tinerii din sat”. Iar părintele Vasile Mihoc, sub determinarea calităţilor vocaţional-pastorale şi didactice, a fost chemat la Sibiu ca preot şi cadru universitar la Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna”. În prezent există, pe de-o parte, o bună colaborare între Biserica şi Grădiniţa din Toderiţa, care au dezvoltat împreună şi unele proiecte şi, pe de altă parte, între Biserică şi Şcoala Generală Mândra, care chiar în prezent desfăşoară un interes comun pentru concursul “Comoara Etno”.
Toate lucrurile pe care le-am amintit din istoria spirituală şi civilizaţională a satului Toderiţa sunt ca un ferment al progresului într-o configuraţie particulară şi ca o rădăcină puternică şi hrănitoare a unui viitor dârz şi frumos. Vorba lui Haşdeu: “Trecutul este uşa viitorului”. În final, evocăm versurile semnificative ale unui fiu al satului, colonelul Ioan Tudor: “Dragi săteni din Toderiţa,/Pomeniţi veţi fi de toţi,/Aţi lăsat ceva în urmă,/La copii şi strănepoţi:/Dragostea faţă de ţară/Şi de neamul românesc,/De oşteni căzuţi sub glie,/De pământul strămoşesc”.

Pr. paroh Ciprian Bîlbă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 51 - aprilie 2011