De obicei, supărarea vine din iubire de sine şi mândrie, stări în care te simţi demn de mai multă laudă, atenţie, grijă, decât ceea ce ţi se oferă. Supărăciosul îi supără şi pe ceilalţi din jurul său cu cuvântul, cu aluzia, cu tonalitatea vocii, cu faptele, fără să observe aceasta. Să ştii că, atunci când faci un bine, este foarte important să nu te mândreşti. Altfel, binele făcut va dăuna sufletului tău. Săvârşeşte fapte bune în numele Domnului, amintindu-ţi de poruncile Lui şi nu pentru a fi lăudat sau mulţumit.
Cum să suportăm supărările
Dacă am meritat să fim supăraţi şi am suportat cu pace această tulburare, atunci supărarea ne va fi spre curăţire de vina noastră. Dacă, însă, supărarea a fost adusă nemeritat şi am rămas împăcaţi, nerăsplătind cu rău pentru rău, atunci am procedat după porunca Domnului şi ne aşteaptă fericirea promisă de Domnul celor ocărâţi şi prigoniţi. Înaintea noastră este o singură cale de mântuire – aceea de a-i ierta pe toţi, aşa încât şi Dumnezeu să ne ierte pe noi. Pentru aceasta avem nevoie de multă bărbăţie şi voinţă puternică. E foarte uşor să te aprinzi şi să-l cerţi sau să-l baţi pe cel ce te-a supărat, şi e foarte greu să te reţii. Trebuie să înţelegi însă că omul care îţi pricinuieşte un rău, în primul rând sie îşi face rău. De la el se îndepărtează harul lui Dumnezeu şi demonul îi cucereşte sufletul. Nu trebuie să-l urâm, ci să-l miluim şi să ne rugăm pentru el, ca Domnul să-l înţelepţească şi să-l aducă la pocăinţă.
Cum să ştiu dacă l-am iertat definitiv pe cel ce m-a supărat ori nu?
După următoarele trei semne. Dacă aflăm că s-a întâmplat o nenorocire cu cel care ne-a supărat şi în adâncul inimii ne bucurăm de aceasta, ca de o răzbunare, înseamnă că nu l-am iertat definitiv. Dacă aflăm că el are succes, şi această veste, asemeni unui ac subţire, ne înghimpă în inimă, înseamnă că răutatea s-a ascuns ca un şarpe în vizuină undeva în adâncul inimii noastre. Şi, în sfârşit, dacă nu ne rugăm cu zel pentru cel care ne-a supărat, dacă ne este greu să-i pronunţăm numele la rugăciune, iarăşi înseamnă că nu l-am iertat definitiv.
(Arhim. Rafail Karelin)
Ortodoxia pentru copii
Ortodoxia pentru copii
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011
Invatatura aceasta este foarte buna si potrivita si pentru noi adultii. Multumesc, Natalia. Am preluat si pe blogul meu acest articol de folos.
RăspundețiȘtergereAşa e, Adriana, din păcate adesea nu suntem decât la nivelul copiilor în credinţă (de-am fi la nivelul lor în nevinovăţie!)
RăspundețiȘtergere