Viaţa Părintelui Arsenie Boca, povestită de Părintele Teofil

Părintele Arsenie Boca, pe numele din botez Zian Văleanu, s-a născut în Vaţa de Sus, o localitate din Munţii Apuseni, din părţile Bradului, în 29 septembrie 1910, dint-o familie de oameni simpli, de la ţară, dar foarte credincioşi. A urmat şcoala primară în satul natal, liceul la Brad, iar teologia la Sibiu, terminând în 1933.

După aceea a mai urmat încă o şcoală la Bucureşti, şcoala de belle-arte, care astăzi se numeşte Şcoala de Arte Plastice, unde a învăţat pictura şi sculptura, fiind trimis la Bucureşti de către Mitropolitul Nicolae Bălan care, observând că are talent, a vrut să folosească acest talent spre binele Bisericii. A urmat şi alte cursuri la facultatea de medicină, în special anatomie, fiziologie şi genetică. Apoi, în 1939 s-a aşezat la mănăstirea de aici, de la Sâmbăta de Sus, după ce s-a întors de la Sfântul Munte, unde a fost trimis tot de Mitropolitul Nicolae Bălan, pentru a cunoaşte trăirea monahală de acolo; era diacon din 1935, făcut de Mitropolitul Nicolae.

A intrat în monahism în anul 1940, depunând votul monahal aici, la Mănăstirea Sâmbăta, de Izvorul Tămăduirii, şi a rămas aici până în 1948. Deci stadiul de noviciat, călugăria, diaconia şi preoţia au decurs la Mănăstirea Brâncoveanu. În 1942 a fost făcut preot, tot de Izvor. Aici a activat până în 1948, fiind cunoscut ca un om deosebit, iar credincioşii îl ştiau ca un om cu mare dar de la Dumnezeu. Avea un cuvânt hotărât, avea o privire pătrunzătoare, avea intuiţie, avea nişte calităţi cu care a fost înzestrat nativ de la Dumnezeu şi pe care şi le-a pus în valoare şi prin anumite exerciţii şi prin anumite angajări. Sigur că au contribuit foarte mult şi cunoştinţele de artă, de fizionomie pe care le-a dobândit studiind, dându-şi seama de multe ori de aşezarea sufletului oamenilor prin ceea ce exprima privirea lor, faţa lor.

În mănăstire părintele Arsenie a fost ca stareţ, dar nu a avut o numire oficială. Oricum Părintele era mare prin tot ce putea el să facă, pentru că îi depăşea pe toţi în toate privinţele, şi ca inteligenţă şi ca posibilităţi de cunoaştere şi de investigaţie, deci era un om deosebit din toate punctele de vedere. Aşa că, chiar dacă părintele nu ar fi fost nimic în mănăstire, el tot era cel mai mare. Credincioşii se orientau după cuvântul lui, se interesau de opinia Părintelui şi Părintele, fiind la îndemână, le răspundea.

După 1948 a plecat la Mănăstirea Prislop, trimis fiind de Mitropolitul Nicolae Bălan. Aici a rămas până în 1959, cu o întrerupere de ceva timp când a fost arestat, persecutat, ţinut în temniţe şi apoi dus la canalul Dunăre-Marea Neagră. După o perioadă de timp, Mitropolitul Nicolae Bălan l-a chemat pe Părintele înapoi la Sâmbăta, deoarece Mănăstirea Prislop trecuse în subordinea Episcopiei Aradului. Dar Părintele l-a rugat să-l lase acolo, la Prislop.

La Mănăstirea Prislop a fost preot slujitor şi duhovnic la maici până în 1959, când statul i-a pus în vedere să plece acasă, căci mănăstirea se desfiinţa. Ori el nu mai avea casă, şi atunci a plecat la Bucureşti, iar cu sprijinul stareţei de atunci, Maica Zamfira, Părintele a rămas în Bucureşti şi a lucrat la atelierele Patriarhiei ca pictor de icoane. În Bucureşti a stat până în 1989, şi a pictat biserica din Drăgănescu, lângă Bucureşti. În 28 noiembrie 1989 a murit la Sinaia şi a fost înmormântat în 4 decembrie, la Prislop. La Sinaia erau o parte din călugăriţele pe care le-a avut Părintele la Prislop, care au cumpărat o vilă şi au lucrat acolo artă manuală. Era un fel de aşezământ cvasi-mănăstiresc, iar Părintele avea o chilie-atelier aici.

Părintele Arsenie a fost un om cu o pătrundere deosebită. A fost un preot foarte rugător, care s-a impus în conştiinţa oamenilor prin viaţa sa personală şi prin ceea ce a făcut pentru oameni. Adică nu el a căutat să se înfigă în conştiinţa omului, ci viaţa pe care a avut-o el, trăirea şi capacitatea pe care a avut-o şi a manifestat-o faţă de credincioşii care i-au cerut ajutorul prin rugăciune către Dumnezeu în diferitele lor necazuri, l-au impus în viaţa lor.

Părintele Teofil Părăian

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 45 - octombrie 2010