Editorial: Moda jelitului

Titlul acestui editorial a fost inspirat din constatările succesive şi constante ale fenomenelor sociale contemporane şi nu numai. „Moda” sau „febra” jelitului nu este altceva decât văitatul non-stop din presă, de la posturile TV şi, în general, din viaţa noastă cotidiană. Exemplu: „Vai de noi, că se trăieşte tot mai greu”, „Vai de noi, că iar s-a scumpit benzina”, „Vai de noi, că…”.

Scopul acestui editorial este de a încerca realizarea unei „operaţii chirurgicale” pe conştiinţa omului, constând în „extirparea” lui „vai de noi” din propoziţiile şi din gândurile noastre. Prin urmare, dacă înainte ne jeleam: „Vai de noi, că s-a scumpit benzina”, după eliminarea lui „Vai de noi”, va rămâne constatarea – negativă, ce-i drept – că „S-a scumpit benzina”, dar nu vom mai aborda acel ton plângăcios.

Şi acum ne întrebăm: ce am câştigat cu această „operaţie”? Răspunsul este: rămâne constatarea normală că străbatem o perioadă dificilă din istoria vieţii noastre, însă ne raportăm la ea bărbăteşte, nu jelindu-ne (fără „Vai de mine”, „Vai de noi”). De ce? Pentru că noi suntem eroii vieţii noastre, iar eroii trebuie să izbândească. Din nou, de ce? Pentru că imaginea omului care se tânguieşte necontenit despre nefericirea sa nu este constructivă, plângăciosul se transformă în disperat, iar disperatul în deprimat. Şi, în fine, deprimatul nu intră în bucuria Tatălui pentru că „împărăţia cea pregătită vouă”, despre care vorbeşte Mântuitorul Hristos (Matei 25, 34), nu este a celor ce strigă „Doamne, Doamne”, ci a celor care fac „voia Tatălui Meu Celui din ceruri”.

Mă sprijin în afirmaţiile mele pe Sfântul Apostol Pavel, care afirma că un creştin se laudă cu suferinţele sale, nu se tânguieşte, „bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează (adică nu ratează, n.n.), pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt cel dăruit nouă” (Romani 5, 35).
Alternativa la „moda jelitului” ne-o arată tot Apostolul Pavel: „Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă” (I Corinteni 16, 13) De altfel, chiar apostolul întărea sufletele ucenicilor săi, spunându-le „să stăruie în credinţă şi arătându-le că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 14, 22).

Ce trebuie să plângem, totuşi? Neputinţele noastre: de a iubi, de a ne împăca cu fraţii noştri, de a ne răzbuna etc. Iar voia lui Dumnezeu nu este să ne jelim, ci să lucrăm responsabil la curăţirea şi înnobilarea noastră lăuntrică, cu nădejdea că Hristos mobilizează „eroul” din noi şi-l ajută să izbândească. Acesta este plânsul „ziditor” (al fericirilor), care naşte pocăinţa şi cucereşte Împărăţia. A elimina „moda jelitului” înseamnă a stopa un fenomen care câştigă amploare şi se transformă într-o adevărată psihoză, pentru că bolnavul nu are nevoie să-i spui: „Vai ce bolnav eşti, nu cred că mai ai scăpare”, ci să-l îmbărbătezi, spunându-i „Vei fi sănătos, cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă îţi pui nădejdea în El”.

Ce câştigăm dacă rămânem cu „Vai de mine”, „Vai de noi”? Locul celor care s-au învăţat să plângă pe pământ şi vor plânge şi în Cer.

Pr. Adrian Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 45 - octombrie 2010