Poporului meu

Eşti fiul bun al lui Păcală,
Ileana Cosânzeana-i mama ta,
Bunic ţi-e Petre Ispirescu
Şi Sfânta Vineri e mătuşa ta.

Tu eşti din neamul lui Manole
Eşti şi cristelniţă, eşti şi mormânt,
Din Tei, eşti Creanga înflorită,
Din munte, capul unui Sfinx.

Tu ai întins Masa tăcerii
Şi tu mă porţi în Car cu boi,
Tu eşti în cântul ciocârliei
Şi ţi-ai pus aripi, ca să zbori.

Tu, în deşert, n-ai ridicat biserici,
Dar azi deşert e împrejurul lor.
De când Apusul ţi-a ”donat” răceala,
Cu sufletul te simţi la Pol.

Cu sfinţii te-ntâlneşti doar în biserici
Şi-acolo-i laşi când tu acasă pleci,
’Nainte crucea o purtai în suflet
Dar azi numai acolo n-o găseşti.

Ai ridicat şi Crucea dar şi arma,
Te-ai apărat de hoarde de păgâni,
Iar cel creştin, ce-ţi spune frate,
A vrut la Papi să te închini.

Zăgaz ai pus apelor ţării
Dar nu şi ţie, drag popor,
Prin munte ţi-ai tăiat tu cale
Şi sfinţii i-ai crescut în închisori.

Te-ai risipit peste hotare,
Să cauţi ce aici nu ai,
Dar bogăţiile din lume
N-au stâmpărat dorul ce-l ai.

Tu plângi aici dar şi acolo,
Aici e greu, acolo e la fel.
Şi ai ajuns să te întrebi, române:
Să mor sărac aici, sau rob la ei?

’Nainte pruncii îi găseai în oameni,
Azi, oamenii-s îngrămădiţi... în ei,
Prea ”mici” să-ncapă-n ei iertarea,
Prea ”mari” să poată fi numiţi creştini.

Tu otova le faci pe toate
Şi nu mai vezi când tu greşeşti,
Între ce-i rău şi ce e bine
Nu ştii nici azi ce să alegi.

Din patru-n patru ani primeşti o pâine,
Apoi... doar cu nădejdea te mai dregi.
Azi, câmpurile-s tot mai goale,
Dar papură tot mai găseşti.

Tu ai o Ţară Prea-Bogată
Dar ţara are un Popor sărac
Cum vine asta? Nu pot spune,
Că n-o să-ţi fiu deloc pe plac.

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 45 - octombrie 2010