În cine ne punem Nădejdea?

Noile măsuri economice „implementate” în România sunt – aşa cum se poate observa de către oricine – mai cumplite decât cuţitul ghilotinei franceze. Dacă cuţitul ghilotinei reteza doar capetele celor condamnaţi, politicile guvernului nostru retează speranţele poporului.

Cei neutri sunt părtaşi la crimă

Vedem împrejurul nostru tot mai mulţi români pur şi simplu disperaţi de ceea ce se întâmplă şi lipsiţi de orice speranţă în viitor. Dacă unii suferă ca urmare a pierderii unui anumit confort pe care-l aveau înainte – fără însă a-şi pune problema „zilei de mâine” – sunt destui semeni care efectiv au ajuns să trăiască de pe azi pe mâine, astfel că nu e de mirare de ce sunt românii atât de lipsiţi de încredere şi mai mereu încruntaţi. E greu să zâmbeşti cu stomacul gol şi cu frigul în oase.
România de azi – dacă facem un exerciţiu de imaginaţie – e ca un tablou de-al lui Goya, pictorul surd care te obligă să fii de partea victimelor sau a călăilor din tablourile sale, refuzându-ţi categoric neutralitatea. Octavian Paler spunea că cei neutri sunt părtaşi la crimă; ei sunt de partea plutonului de execuţie.

Manipularea de sub iluzia libertăţii

Am auzit zilele trecute pe cineva zicând că măcar poate să gândească liber. Am rămas perplex! Păi de gândit se putea gândi mai liber înainte de ’89 decât acum. Nu erau atâtea posturi de televiziune şi nici atâtea ziare care să te „educe” din toate părţile cu ”adevărul portocaliu” sau „adevărul trandafiriu” sau ”adevărul galben-albăstriu” etc. Păi acum gândim mai degrabă „în culori” decât liber.
Dar şi dacă am gândi liber, tot rămâne întrebarea dacă gândim şi drept. Citeam undeva că deasupra intrării în aula Universităţii din Uppsala stă scris: ”A gândi liber e mare lucru. A gândi corect e şi mai mare lucru.” Una din marile noastre probleme este tocmai aceea că ne-am pierdut „îndemânarea” de a gândi liber şi, ca atare, suntem departe de a ajunge să gândim corect.
Şi altă problemă este că nu reuşim nici acum să spunem liber ceea ce gândim. Ne temem şi acum de cei care ne conduc (fie ei şefi, fie directori, fie patroni etc.) Câţi din cei care constată că şeful lor e un incompetent o să-i spună asta în faţă? Mai ales dacă este căsătorit şi mai are şi un copil de crescut? Nu-mi răspundeţi! Şi eu sunt român. Am ajuns un popor care se îndoieşte de orice, adică un popor cu grumazul sub genunchiul diavolului, pentru că îndoiala e arma acestuia. Nenorocirea este că, dacă trăim în continuare cu această îndoială în suflet, o să ne prefacem dintr-un popor care se îndoieşte într-un popor îndoielnic. Ori asta este cu mult mai grav.

Zâmbetul în faţa nenorocirii

Ce am putea să facem în această situaţie? Răspunsul nu este nicidecum unul violent, ci unul cât se poate de paşnic. Îl găsim în cartea lui Savatie Baştovoi, intitulată „Diavolul este politic corect”. Ei bine, răspunsul este că numai creştinii pot să zâmbească în faţa nenorocirilor, numai ei biruiesc îndoiala cu arma nădejdii, care e arma lui Hristos. Creştinul adevărat nu se mai îndoieşte, pentru simplul motiv că nu-şi pune nădejdea în oameni, ci în Dumnezeu. Şi dacă diavolul îi biruieşte pe unii cu arma îndoielii, Dumnezeu îi eliberează pe toţi care se înarmează cu arma Nădejdii. Să fim deci creştini adevăraţi şi să ne punem nădejdea în Dumnezeu, zicând împreună: ”Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie!”

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 45 - octombrie 2010