Pagini

miercuri, 1 septembrie 2010

Catedrale în vreme de criză

De ce să ridicăm acum (tocmai acum!) Catedrala Mântuirii Neamului? România este în plină criză economică, au venit şi necazurile cu inundaţiile, iar clasa politică nu are nici înţelepciunea şi nici forţa (eu unul cred că nici voinţa) de a rezolva problemele cu care se confruntă ţara la ora actuală. Şi iată că vine şi hotărârea Sfântului Sinod al B.O.R. de a demara lucrările la această catedrală. Ştiam cu toţii de ceva vreme că se doreşte realizarea ei, dar mulţi au crezut că se va amâna demararea proiectului, având în vedere situaţia în care ne aflăm. Şi eu am fost între cei care am gândit că se va aştepta un timp “mai prielnic”. Am fost surprins de hotărârea Sinodului de a nu amâna nimic, astfel că am căutat să înţeleg: DE CE?

Citind o carte a lui Octavian Paler – pe care de mult am căutat s-o citesc, dar nu am reuşit asta decât acum vreo două luni – am primit de la Dumnezeu şi răspunsul. Pentru domnul Paler problema piramidelor e mai degrabă una de morală, decât una de inginerie. El afirmă că: ”Piramida contestă deşertul” şi numeşte piramidele lui Keops, Kepren şi Mikerinos: “florile deşertului”. Adică piramidele s-au ridicat în deşert, dar împotriva deşertului. M-am gândit astfel la faptul că, în România de după ‘89, s-au ridicat (şi s-au rezidit) multe biserici şi mănăstiri în “deşertul sufletesc” lăsat de comunism. Biserica a nădăjduit să ridice, în cel mai scurt timp, cât mai multe “oaze de spiritualitate”, care să învingă moştenirea aridă a vechiului regim politic de la noi. Din nefericire nici moştenirea lăsată de comunişti dar nici “cadourile democraţiei” (unde mai pui că la noi democraţia e originală) nu au ajutat ca “deşertul nostru sufletesc“ să dispară.

Privind din această perspectivă, pot spune acum că sunt pe deplin lămurit de ce Sinodul doreşte ca acest proiect să nu mai fie amânat. Se doreşte ridicarea catedralei în plină secetă financiară, dar mai ales spiritual-culturală, tocmai pentru a sta împotriva “secetei”. Şi uite aşa ajungem să înţelegem cum bisericile şi mănăstirile noastre s-au ridicat în (şi din) sărăcia noastră, pentru a birui sărăcia. Nădăjduiesc deci ca proiectul iniţiat de Sf. Sinod să-şi afle împlinirea cât mai repede. Şi, de asemenea, doresc ca lucrările începute de ceva vreme la catedrala Ţării Făgăraşului să se finalizeze în cel mai scurt timp, pentru a putea fi pe deplin o “floare în deşertul” Ortodoxiei transilvănene, atât de prigonită de-a lungul veacurilor…
Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 43 - august 2010

Un comentariu: