Criza, aşa cum o văd eu şi cum o simt, este una a „duhului”nostru. Ne lamentăm că trăim într-o ţară în care nimic nu este bun şi nimic nu merge bine. Plângem disperaţi că „nu ne-am născut în locul potrivit”. Eu mă tot minunez şi mă întreb cât ne mai rabdă pământul ăsta, că Dumnezeu se pare că ne iartă de toate. Păi dacă noi, poporul, zicem atâtea de ţară, mă întreb: ce zice „ţara” de noi? România... în sus şi România.... în jos. Când am auzit oare ultima dată pe cineva zicând România mea, sau ţara mea, sau pământul meu drag, sau patria mea iubită, sau patria mea binecuvântată...? Greu de spus! Ţara e de vină sau poporul ce o locuieşte?
Versurile din cântecul ce face mai nou furori sunt cât se poate de corecte: nu ne-am născut în locul potrivit. Câtă dreptate avem să strigăm acest adevăr! Nu suntem vrednici de ţara în care ne-am născut. Suntem prea mici pentru o ţară atât de mare, suntem prea săraci pentru o ţară atât de bogată, suntem prea nerecunoscători pentru o ţară atât de darnică cu noi. Nu-i dăm nimic bun, dar ne folosim fără ruşine de toate bunătăţile ei, criticând-o, umilind-o, batjocorind-o. Noi, poporul Ei de azi! Hai să recunoaştem acum, în al 12-lea ceas, că nu pământul acesta e de vină, ci poporul ultimilor zeci de ani. Noi, nemulţumitorii locului acestuia binecuvântat de Dumnezeu.
Citesc cu interes demersul publicaţiei Jurnalul Naţional prin campania „Mişcarea de rezistenţă”, în cadrul căreia cititorii şi diferite personalităţi sunt invitaţi să răspundă la întrebările: „De ce aţi rămâne în România? De ce aţi pleca?”. Mi-a plăcut ideea şi în sfârşit mă bucur că m-am „întâlnit” cu cei care iubesc România. Aici pot să-i „cunosc” pe o parte din cei care nu numai că-şi iubesc ţara, dar o şi mărturisesc. Aici am cunoscut oameni care nu se sfiiesc să ne spună că poporul e nevrednic de ţara aceasta. Că noi suntem de vină şi noi trebuie să ne schimbăm, iar nu ţara. Şi când spun noi, zic de fapt Eu. Eu trebuie să mă schimb. Eu trebuie să devin un om mai bun, mai drept, mai serios, mai cult, mai iubitor, mai atent în primul şi în primul rând la mine. Şi dacă eu mă schimb în bine şi o faci şi tu, o face şi el, atunci înseamnă că Noi ne schimbăm în poporul care nu mai e nevoit să se ruşineze că nu s-a născut în locul potrivit. Şi ţara noastră dragă nu o să se mai ruşineze de noi, cei de azi. Şi nici înaintaşii noştri n-o să se mai ruşineze, nici Ştefan, nici Mihai, nici Eminescu, nici Vuia, nici Enescu, nici Brâncuşi, nici Gafencu şi toţi cei care au murit în temniţele comuniste... nici ... nici...
Hai să devenim noi cei de azi vrednici de România noastră şi-o să vedeţi că Ţara nu are nimic împotrivă! Şi nu mai plângeţi, ci vă bucuraţi, că ţara asta încă nu s-a lepădat de noi, aşa cum am făcut-o noi de ceva ani încoace! Şi nici Dumnezeu nu s-a lepădat de noi, deşi ar fi avut milioane de motive. Încă ne mai aşteaptă, încă e loc de întors. Însă nu uitaţi: schimbarea începe cu EU!
Pr. Marius Demeter
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 41 - iunie 2010
"De ce aţi rămâne în România? De ce aţi pleca?"
RăspundețiȘtergereImi iubesc mult tara, credinta stramoaseasca a poporului roman, traditia, cultura mosilor si stramosilor mei.
Am plecat din tara si DORUL de tara, de ai mei, m-au facut sa inteleg si sa simt in toata fiinta mea ce dar minunat mi-a facut Dumnezeu ca m-a nascut in tara asta din parinti crestini ortodocsi.
Parintii au imbatranit, maine poimaine merg la Domnul, si eu imi dau seama si mai mult ca singurul dor de tara mea este legat de Ortodoxie. Tot ce inseamna traditie, cultura, obiceiuri curate, inseamna ortodoxie, inseamna traire in Hristos.
Si ca sa punctez finalul mesajului meu, va las gandul meu ca iubesc si praful de pe drumurile de tara, iubesc mirosul de balegar, fantanile cu cumpana si ulitele curbate.
Iubesc pamantul asta ortodox, plin de sfinte moaste. Cred ca tot dorul asta din asta mi se trage. Orice vor face cu economia tarii, oricat vor vinde si vor cumpara din Romania, niciodata nu vor reusi sa schimbe pamantul asta plin de sfinte moaste, plin de stramosii nostri care si.au inchinat viata lui Hristos.
Fratilor dragi, ma cheama radacinile acasa si se rupe in mine legatura cu noua tara in care traiesc de cativa zeci de ani.
Vreau sa vin acasa de cand am plecat. Daca aveti dorinta de plecare din tara, nu stiti ce inseamna DORUL de tara. Am vazut dor la multe popoare, dar pe roman, dorul il doboara. E greu acasa, dar avem unde ne plange plansul.
Trai bun in afara tarii? Da, dar numai pentru trup, in timp ce sufletul urla dupa Hristos din biserica ortodoxa de acasa.
Venim tara acasa. Toti crestini, toti ortodocsi, toti romani. Slava tie Doamne ca ne-ai tinut in credinta dreapta
Doamne ajuta
Domnule dragă,
RăspundețiȘtergere”Praful de pe drumurile de tara”-îl veți putea simți din plin în nări, mult îmbunătățit, în amestec cu noxe și cu o serie de elemente chimice cancerigene, slobozite pe furiș, noaptea, în atmosferă, prin coșurile fără filtre ale fabricilor privatizate dubios;
”mirosul de balegar”, îl veți experimenta cu succes în locuri unde ar trebui să experimentați fragranța salonului și invers( respectivele animale producătoare de astfel de materiale odorizante fiind pe cale de dispariție, grație remarcabilei abilități negociative a iubitorilor de neam specialiști în agricultură);
”fantanile cu cumpana” si ”ulitele curbate” vor constitui deliciile dumneavoastră de neuitat, prilejuite de bogata literatură sămănătoristă, la îndemână...
PS: Astăzi sunt fericit: după ce în repetate rânduri cablul de net a fost tăiat și furat, de peste o săptămână, tăblița care lămurea în sfârșit lucrurile astfel:” nu mai furați cablul, nu se poate valorifica la centrul de colectare a fierului vechi”, m-a repus în fericita postură de internaut, putând astfel să mă adresez dumneavoastră; flecăreala fiind, nu-i așa?, în România de ieri și de azi, un substitut de succes al hranei...
Vă așteptăm cu drag!
Am auzit mai demult o zicala: Frumoasa tara, pacat ca e locuita!
RăspundețiȘtergere