Dumnezeu ne învaţă să ne rugăm: Rugăciunea Tatăl nostru (2)

În numărul trecut am început să vorbim despre „Tatăl nostru” – rugăciunea pe care am învăţat-o direct de la Domnul Hristos. O rugăciune pe care o ştim toţi, dar adesea nu ştim şi nu suntem atenţi la ceea ce rostim. După ce am vorbit despre primele trei din cele şapte cereri pe care le conţine, astăzi continuăm cu următoarele patru şi cu încheierea.

Sursa vieţii
A patra cerere este: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Prin pâine putem înţelege pâinea obişnuită pe care o avem pe masă sau pâinea spirituală, care este cuvântul lui Dumnezeu. Astfel noi cerem ca Dumnezeu să ne dăruiască sursa vieţii noastre trupeşti şi sufleteşti. Dacă avem pe masă pâine, să mulţumim pentru aceasta. Să nu ne îngrijim pentru ziua de mâine, ci să cerem cu încredere pâinea de astăzi. Dacă avem Sfânta Scriptură să nu lăsăm să se aşeze praful pe ea, ci să ne hrănim sufletul prin citirea ei, căci nu numai cu pâine va trăi omul ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Iertarea
A cincea cerere din rugăciune este: şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri şi este singura cerere cu condiţionare. Problema iertării este fundamentală în relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu oamenii. Iertarea este o cale de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a fi ca El. Este un proces conştient şi din convingerea inimii, prin care nu-i mai considerăm vinovaţi pe cei care ne-au greşit şi nu ne mai simţim vinovaţi faţă de cei cărora le-am greşit.
Fără a ierta şi fără a primi iertare nu ne putem mântui. De aceea este foarte important să exersăm iertarea, pornind de la lucrurile mici. De exemplu seara, înainte de culcare, înainte să ne cerem iertare de la Dumnezeu pentru ce am greşit în acea zi, e bine să rememorăm faptele zilei şi să îi iertăm pe cei care au greşit faţă de noi, să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să iertăm. Astfel nu vom duce răutatea mai departe, în ziua următoare. Iertarea este foarte importantă. Când iertăm se întâmplă ceva extraordinar, însă nu neapărat cu cel iertat, ci cu cel care iartă. Iertarea are o putere imensă, care vindecă, care ne dă pacea şi puterea de a ne ruga pentru celălalt, de aceea nu trebuie să iertăm aşteptând schimbarea celuilalt. Iertarea este un izvor de Har şi de eliberare de sub robia puterilor negative ale: mâniei, ţinerii de minte a răului, autocompătimirii şi amărăciunii.
Iar atunci când greşim, să ne recunoaştem greşeala, să ne smerim şi să rostim cuvintele mântuitoare: Iartă-mă! Să nu uităm că Dumnezeu este gata mereu să ne ierte şi să ne iubească fără nici o condiţie. Dificultatea vine din partea noastră, din partea neputinţei noastre de a ne lăsa iubiţi.

Puterea de a trece peste obstacole
Rugăciunea Tatăl nostru se continuă cu cuvintele: şi nu ne duce pe noi în ispită. Noi ştim că Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni (Iacov 1,13). Deci prin aceste cuvinte cerem lui Dumnezeu să nu ne lase să cădem în ispite, să nu ne lase să cădem sub povara ispitelor. Ispitele sunt încercări, obstacole în calea mântuirii noastre. Orice ispită poate să ne fie prilej de cădere în păcat sau prilej de întărire în bine. Iar prin această cerere dobândim de la Dumnezeu puterea de a trece peste aceste obstacole.

Izbăvirea de lucrarea celui rău
Ultima cerere din Rugăciunea Domnească este: şi ne izbăveşte de cel rău. În rostirea rugăciunii se întâlnesc mai multe variante: izbăveşte-ne, mântuieşte-ne de cel rău sau de cel viclean. Oricare variantă am folosi-o, în esenţă cerem acelaşi lucru. Cel rău sau cel viclean este diavolul şi prin această cerere îl chemăm pe Tatăl cel ceresc ca să ne scape, să ne elibereze de toată lucrarea cea potrivnică a diavolului. Aceasta este ultima cerere aşezată de Domnul Iisus Hristos între cele şapte cereri ale singurei rugăciuni pe care am primit-o în mod direct din sfânta Sa gură. Şi pentru că aceasta este ultima dintre cererile rugăciunii, atunci când o rostim să ne gândim mai ales la ultimele zile ale vieţii noastre, ca mai ales în acele momente Dumnezeu să ne izbăvească de cel rău.

Împăratul a toate
Rugăciunea se încheie cu: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin. Aceste cuvinte alcătuiesc o formulă doxologică, o formulă de preamărire a lui Dumnezeu. Cerem toate acestea de la Dumnezeu pentru că pe El îl recunoaştem ca fiind Împăratul a toate, cel care are toată puterea în cer şi pe pământ şi singurul care are puterea de a împlini cuvintele rostite de noi în rugăciune. Lui i se cuvine să-i aducem toată slăvirea de care este capabilă fiinţa omenească.
În Biserica noastră s-a consacrat obiceiul ca la sfârşitul rugăciunii Tatăl nostru să se rostească o formulă extinsă, trinitară: Că a ta este împărăţia, şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Atotcuprinzătoare
Mare bucurie să ne cuprindă de fiecare dată când rostim Tatăl nostru! Rostind această rugăciune ne rugăm cu însăşi cuvintele Mântuitorului. Ne rugăm împreună cu El şi în numele Lui. Orice veţi cere de la Tatăl întru numele Meu, vă va da vouă (Ioan 16,23). Să ne bucurăm căci Dumnezeu însuşi prin această rugăciune ne-a învăţat cum ar vrea să fie rugat. Ea este atotcuprinzătoare, în cererile ei regăsindu-se toate nevoile sufleteşti şi trupeşti ale omului. Fericitul Augustin spunea: „De veţi străbate toate rugăciunile, nu veţi afla nimic care să nu fie cuprins în Rugăciunea Domnească.”

Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 41 - iunie 2010