Pagini

marți, 9 februarie 2010

Sfinţii Trei Ierarhi, ocrotitorii teologilor

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe data de 30 ianuarie pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare - Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, Grigorie Teologul - Episcopul Nazianzului şi Ioan Gură de Aur - Arhiepiscopul Constantinopolului. Patroni spirituali ai învăţământului teologic, cei trei sfinţi nu au fost sărbătoriţi dintotdeauna împreună în această zi.

După ani de dispute între comunităţile creştine, cu privire la cine este mai mare ca teolog dintre cei trei, în secolul al XI-lea, într-un vis avut de episcopul Ioan al Evhaitenilor, Sfinţii Ierarhi i-au spus că ei sunt egali în faţa lui Dumnezeu. Astfel s-a hotărât ca ziua de 30 ianuarie să fie ziua de cinstire comună a celor trei ierarhi, cu toate că în decursul lunii ianuarie fiecare din cei trei au o zi proprie de prăznuire: Sfântul Vasile la 1 ianuarie, Sfântul Grigorie la 25 ianuarie şi Sfântul Ioan Gură de Aur la 27ianuarie.
Ca o recunoaştere a valorii lor teologice, în anul 1936, cu prilejul primului Congres al Profesorilor de Teologie ţinut la Atena, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit patroni spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume. Evlavia, viaţa ascetică şi sfinţenia vieţii Sfântului Vasile cel Mare, gândirea profundă şi strălucită a Sfântului Grigorie Teologul şi de asemenea elocinţa şi iubirea de semeni a Sfântului Ioan Gură de Aur, sunt şi astăzi exemple demne de urmat pentru teologi. Acesta este motivul pentru care instituţiile de învăţământ teologic din ţara noastră marchează ziua de 30 ianuarie prin diverse manifestări.
La Seminarul Teologic ,,Sfântul Constantin Brâncoveanu” din Făgăraş ziua Sfinţilor Trei Ierarhi a fost marcată atât liturgic cât şi cultural prin prezentarea de către elevii şcolii noastre a unor referate care au vizat expunerea datelor biografice şi analizarea unor aspecte ale operei teologice şi sociale ale celor Trei Ierarhi.
Arhidiac. Nicolae Lie

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 37 - februarie 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu