De curând a fost o ştire televizată cum că un adolescent şi-a omorât mama cu bestialitate, după care şi-a reluat liniştit distracţia jocurilor pe calculator. Fără resentimente. În ultima vreme, foarte multe mame distruse vin la duhovnic cu această problemă din care se nasc conflicte majore în familia lor.
Jocurile pe calculator, o lume acaparatoare
Există o serie de jocuri pe calculator, foarte incitante, care introduc mintea celui iniţiat într-o lume virtuală, unde poate să se deghizeze absolut în orice personaj. Sunt oraşe virtuale, locuri unde te poţi afla şi unde poţi face ce vrei, fără interdicţii. Chiar eşti sfătuit, odată ce ai intrat ,,acolo", să le interzici părinţilor accesul. Adică să parolezi jocul, ca nimeni să nu ştie ce faci tu acolo. Acestea sunt şi interactive, adică te întâlneşti într-un spaţiu virtual cu alte personaje, deghizate la rândul lor. Începi să îţi doreşti tot mai mult lumea de ,,acolo", e mult mai interesantă decât cea „plictisitoare” de aici. Vei face tot posibilul să intri şi să ai acces la ea. Cât mai mult timp. Nu te mai interesează nimic altceva, şcoala, mama, tata, alte obligaţii şi sarcini pe care le ai. Acestea devin din ce în ce mai enervante. Nu mai ai pic de sentiment pentru nimeni, eşti tot mai introvertit. Lumea reală nici nu mai preţuieşte prea mult. De fapt, aproape că nu mai poţi trăi fără acel joc, unde eşti erou sau te poţi răzbuna după bunul plac.
Captivaţi de jocurile interactive pe internet, copiii/adolescenţii cad pradă acestora, aidoma dependenţilor de substanţe halucinogene. Sunt gata să facă orice pentru a-şi satisface dorinţa. Când o mamă a interzis copilului ei să se mai joace pe calculator, acesta a reacţionat atât de violent, cu ochii ieşiţi din orbite, gata să muşte sau să distrugă tot din casă, încât singura soluţie plauzibilă de a ieşi din situaţie a fost chemarea disperată a salvării. Copilul ei manifesta reacţii tipice drogaţilor aflaţi în sevraj. Era de nerecunoscut şi de nestăpânit. Acesta este doar un sigur exemplu tipic din cele ce îmi trec tot mai des pe la urechi.
Duhovnicii se confruntă tot mai des cu astfel de cazuri şi vor trebui să găsească soluţii abile, ca să nu le spun de-a dreptul harismatice (pe măsura periculozităţii noilor patimi), adaptate acestor provocări grave de personalitate, cu impact social greu de prevăzut, la care nici psihologii nu mai fac faţă. Probabil că niciodată, în istoria familiei şi a societăţii, părinţii nu au fost confruntaţi cu astfel de probleme fără precedent în impulsivitate şi violenţă infantilă, lipsă de control emoţional la copiii deveniţi foarte neascultători şi cu o manifestă voluptate a însingurării. Ei devin trişti, introvertiţi, iritabili şi isterici până la săvârşirea de crime, fie acasă, fie în şcoli.
Părinţi prea ocupaţi
Cum s-a ajuns aici? În societatea progresistă de consum marcată de concurenţă globală şi de un standard de viaţă decent, părinţii sunt foarte preocupaţi de obţinerea banilor, nevoiţi în felul acesta să muncească mai mult ca să aibă cele necesare traiului actual. Au, în consecinţă, mai puţin timp liber de petrecut cu familia, cu copiii. Calitatea legăturilor emoţionale dintre membrii familiei este grav avariată, degradată.
Mai mult ca oricând, tinerii şi copiii cad pradă uşoară a trei forţe care se dezlănţuie în prezent pe scena lumii: economică, tehnologică şi informaţională. Copilăria s-a schimbat, viaţa emoţională, afectivă a copilului suferă grave carenţe în procesul de maturizare. Vremurile s-au schimbat, existenţa a devenit agitată, complicată, incitantă, extenuantă, stresantă şi deosebit de provocatoare. Copiii sunt supuşi atâtor surse de distragere a atenţiei şi de influenţe: media, de gaşcă, de modă, etc… Specialistul în psihiatrie infantilă James Comer sublinia faptul că ,,niciodată în istoria omenirii copiii nu s-au confruntat direct cu atâtea informaţii nefiltrate de către adulţii care le poartă de grijă".
Părinţii, la rândul lor, sunt bombardaţi de o groază de informaţii ,,specializate" despre creşterea copiilor şi pregătirea lor pentru viaţă, încât ei înşişi devin derutaţi. În acelaşi timp, văd în jurul meu mame obsedate de ideea de socializare a odraslei lor, de excesiva preocupare de a găsi un talent copilului, chiar şi atunci când acesta e aproape inexistent, doar pentru că „dă bine" în faţa societăţii...
Sau, o situaţie mai degradantă, când copiii sunt încurajaţi de către proprii părinţi să-şi cultive acele ,,calităţi", considerate ilicite altădată, de a face faţă economiei de piaţă prin acel ,,trebuie să te descurci în viaţă călcând şi peste cadavre", acest tip de comportament fiind calificat în societatea românească postdecembristă ca un chip al virtuţii şi al reuşitei personale. O confuzie a valorilor generată, susţinută şi încurajată de părinţi la „şcoala“ de acasă. Sub o identitate impusă de către părinţi, copilul va sucomba prin diverse decompensări, refugiindu-se în lumi virtuale, ca cea oferită de jocurile pe calculator.
Violenţă, lipsă de respect, imaturitate
Daniel Goleman, autorul unei cărţi demnă de luat în seamă - Inteligenţa emoţională, explică foarte limpede de ce, ca şi părinţi preocupaţi în mod superficial de educaţia copiilor şi de calitatea vieţii emoţionale a familiei noastre, neglijăm rolul sentimentelor în dezvoltarea sănătoasă a copiilor noştri. Astăzi (şi din ce în ce mai mult mâine), plătim preţul scump ca părinţi, ca familii, ca societate, dată fiind creşterea violenţei şi a lipsei de respect. Plătim un preţ atunci când copiii deveniţi adulţi se poartă imatur afectiv atunci când la rândul lor sunt părinţi şi-şi tratează bebelaşii ca pe nişte obiecte sau accesorii personale. Plătim un preţ atunci când punem accentul pe dezvoltarea intelectuală şi uităm de inima copiilor noştri, de suflet. Plătim un preţ scump atunci când, deşi le oferim atâtea obiecte (surogate ale iubirii noastre egoiste), ei sunt totuşi nefericiţi, cu tulburări din ce în ce mai grave de comportament. Şi preţul acesta, mâine, va fi unul foarte mare.
Corina Negreanu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 37 - februarie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu