Editorial: Scrisoare deschisă… Părintelui Teofil

Dragul meu Părinte,
Am simţit nevoia să vă scriu, pentru că nu am avut niciodată curajul şi pentru că nu am simţit niciodată nevoia, până acum, să vă spun deschis, ca de la inimă la inimă, ce am simţit pentru sfinţia voastră. Pentru că nu a fost nevoie… Eraţi aici, cu mine şi cu toţi ceilalţi pe care i-aţi îmbrăţişat şi pe care îi mângâiaţi în acea strângere hotărâtă. Recunosc că pentru mine aţi reprezentat întotdeauna o enigmă. O taină prin care Dumnezeu vorbea mereu cu noi, ceilalţi, ca să ne facă muţi de uimire şi să ne îndemne să-L iubim.
Îmi aduc aminte că atunci când v-am cunoscut aveam 14 ani. Venisem la sfinţia voastră la spovedanie şi, pe furiş, mă uitam mirat la un om cu care vorbeam, dar care nu mă vedea. În acelaşi timp aveam sentimentul că îmi cunoşteaţi fiecare mişcare pe care o făceam. Oameni fără vedere mai văzusem trecător, dar niciunul în faţa căruia să stau în genunchi şi care să-mi descifreze tainele sufletului. Am crescut, de atunci, Părinte, alături de sfinţia voastră, simţindu-vă prezenţa liniştitoare, ştiind că sunteţi acolo, în chilia de la Sâmbăta. Nu v-am spus niciodată totuşi de ce vă sunt profund recunoscător. Aşa că o fac acum: pentru că m-aţi salvat de la o hotărâre greşită, care îmi putea schimba viaţa definitiv în rău, putea să mă arunce într-o lume în care să-L pierd definitiv pe Dumnezeu. Nici nu ştiţi cât mă bucur că v-am ascultat. Astăzi sunt preot. Şi ştiu că, în tot drumul meu până aici, clipa aceea de sfătuire a fost crucială. Vă mulţumesc acum, Părinte, şi îi mulţumesc şi Domnului pentru că v-a dăruit nouă, tuturor, ca să ne bucuraţi, dar şi să ne ruşinaţi în acelaşi timp, chiar dacă nu voit. Să ne bucuraţi aducând statornicia şi pacea credinţei despovărătoare în sufletele noastre şi să ne ruşinaţi dacă noi, cei care suntem în integralitatea puterilor noastre fizice, nu ne străduim să vă călcăm pe urme. Rămâneţi cu bine, Părinte, şi să vă bucuraţi alături de Domnul pe care L-aţi iubit atât de mult. Ştiu că nu o să ne uitaţi nici pe noi, aşa cum ne-aţi promis!

Cu drag şi dor,
Al sfinţiei voastre fiu duhovnicesc,
Pr. Marius

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009