Condamnaţi la „LIBERTATE”

Libertatea – vis de copil. Eram copil când, pentru prima dată ridicându-mi ochii spre cer, am zărit zborul lin al unui stol de păsări ce survolau infinitul de deasupra mea. Mi-aduc aminte că am fost foarte uimit nu de faptul că zburau, că pluteau, ci de faptul că nu aveau nici un obstacol în faţa lor. Erau sus. Erau mult prea sus ca ceva să le poată altera zborul lor jucăuş. A fost pentru prima dată în viaţa mea când, sesizând libertatea de care se bucurau ele acolo, sus, m-am simţit foarte frustrat de lipsa libertăţii pe care o aveam aici jos. Acesta cred că a fost primul meu contact cu conceptul de libertate. Atunci am simţit pentru prima oară dorinţa de a fi liber. Liber ca ele. Liber ca păsările cerului.
Mai târziu mi-am dat seama că această dorinţă de libertate nu era doar dezideratul meu. Toţi cei din jurul meu îşi doreau acelaşi lucru. Şi părinţii mei, şi sora mea, şi bunicii, şi prietenii. Toţi îşi doreau aceasta, dar nu o exprimau în cuvinte. Însă trădau această poftă de libertate prin revolta faţă de tot ceea ce le îngrădea dorinţa lor de a fi proprii stăpâni. Părinţii şi bunicii se revoltau împotriva „sistemului”, a politicii care impunea un anumit stil de viaţă. Eu împreună cu sora mea ne revoltam împotriva părinţilor, care ne impuneau anumite reguli, ştiind că şi prietenii noştri de o seamă cu noi fac acelaşi lucru.

Libertatea – visul unei naţiuni. Mi-aduc aminte, de parcă a fost ieri, cum în Piaţa Libertăţii din Bucureşti, acum aproape 20 de ani, glasul a câtorva zeci de mii de oameni de toate vârstele a explodat într-un strigăt plin de optimism: „LIBERTATE! LIBERTATE!”. Vă mai aduceţi aminte acel semn cu care se salutau toţi românii, ridicând două degete sub forma literei „V” care însemna „victorie”, adică am învins? Atunci toţi credeam că Libertatea a învins.
Trecut-au ani de atunci. Şi nu puţini. Vreo 20. Iar viaţa mi-a demonstrat că libertatea pe care eu o aşteptam a rămas în continuare o dorinţă neîmplinită.

Roadele libertăţii. Da. Suntem liberi acum. Putem să alegem între mai multe feluri de mâncare, între mai multe ţări în care ne putem face concediile, între mai multe cafenele, baruri de noapte şi discoteci în care să ne pierdem nopţile. Putem alege chiar şi ce orientare sexuală să avem. Putem alege religia sau cultul unei biserici care să satisfacă dorinţele noastre. Putem alege să fim părinţi sau să luăm viaţa copilului nostru din pântecele mamei prin intermediul avortului sau al anticoncepţionalelor. Şi aceasta pentru că SUNTEM LIBERI!
Este tare interesant cum politicile mondiale actuale încearcă să ne inoculeze ideea că fiecare dintre noi suntem “liberi” să trăim “aşa cum vrem”. Se fac eforturi disperate ca minorităţile de tot felul: sexuale, religioase, etnice etc. să aibă nu numai drepturi depline pentru a fi acceptate de toţi ceilalţi, dar se încearcă impunerea lor ca fiind modele bune de urmat pentru toţi cei care în mod „liber” vor să adere la ele.

Ce este de fapt libertatea? Mă întreb însă: ceea ce avem acum se poate numi libertate? Ca să putem răspunde trebuie să înţelegem ce este libertatea în primul rând. Nu vreau să mă folosesc de studiile filosofice care explică conceptul în termeni filosofici. Nu acesta este interesul meu, ci acela de a vă face să înţelegeţi că libertatea este parte din noi. Este un dat al nostru.
Indiferent dacă vrem sau nu să credem, noi, oamenii, suntem creaţi de Dumnezeu după chipul Său. Adică Dumnezeu ne-a dăruit sentimentul, raţiunea, voinţa, iar peste toate acestea a aşezat ca o cunună LIBERTATEA. Aşa se face că noi suntem oameni, şi nu simpli roboţei de care Dumnezeu dispune. Această libertate din noi ne dă dreptul să alegem: să iubim sau să urâm, să cugetăm la lucrurile pozitive sau la cele negative, ne dă dreptul să alegem dacă vrem sau nu să fim asemenea Celui care ne-a creat. Cu alte cuvinte această libertate este un fel de putere prin care noi decidem ce să facem cu viaţa noastră. Libertatea ne dă astfel sentimentul că suntem propriii stăpâni.
Vreau însă să spun un lucru celor care consideră libertatea ca fiind un drept prin care pot alege tot ceea ce vor: dacă „libertatea” voastră vă îndeamnă să alegeţi doar plăcerile lumii acesteia, să ştiţi că nu sunteţi liberi, ci sunteţi robi. Robi sau sclavi ai dorinţelor voastre.

Biserica şi libertatea. Mulţi consideră că Biserica îngrădeşte libertatea de manifestare a personalităţii lor, înlănţuindu-i în numeroasele canoane şi legi, nedându-le posibilitatea de a fi liberi să facă ceea ce vor. Acestora le răspund printr-o întrebare simplă. Voi, ca părinţi sau ca şi viitori părinţi, daţi posibilitatea copiilor voştri să facă tot ceea ce îşi doresc? Cu siguranţă mulţi vor răspunde acum că îşi vor lăsa copii să facă ceea ce-şi doresc. Dar să nu uite aceştia că unii copii, când sunt foarte mici, doresc să pună mânuţa pe o plită fierbinte, doresc să ducă la guriţa lor băuturi otrăvitoare fără să ştie ce sunt, sau doresc să facă lucruri care sunt peste puterile lor. Iar dacă li se îngăduie, dându-li-se libertatea de a face aceste lucruri, se pot răni grav sau chiar pot muri. Poate un părinte să accepte aşa ceva? Dacă poate, înseamnă că acolo în mintea lui există o gravă problemă psihică. Deci Biserica pune aceste porunci şi canoane nu spre îngrădirea libertăţii noastre, ci spre paza vieţii noastre.
De vreţi să ştiţi dacă sunteţi cu adevărat liberi sau nu, raportaţi-vă la acest cuvânt al Sfântului Apostol Pavel „unde este Duhul Domnului acolo este şi libertatea”. Dacă sunteţi în apropierea lui Dumnezeu credeţi-mă că sunteţi liberi, dar dacă Dumnezeu este undeva departe de voi toată „libertatea” pe care credeţi că o aveţi este de fapt o temniţă a patimilor voastre.

Libertatea noastră fără Dumnezeu este de fapt o condamnare. De aceea las cuvintele Sfintei Scripturi să încerce să vă descătuşeze pseudo-libertatea voastră.
„Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El : Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei ; şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”. (Ioan 8, 31-32)
„Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea ca acoperământ pentru răutăţile voastre, ci ca fii ai lui Dumnezeu”. (I Petru 2, 16)
Nu vă lăsaţi condamnaţi de „libertatea” voastră!

Pr. Iosif Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009